După ce am văzut Codul lui da Vinci...

Întrebare: „După ce am văzut Codul lui Da Vinci, mă întreb dacă Biblia, Iisus sau ceva din Creştinism mai este adevărat?”

Răspunsul nostru: Primul lucru care îţi atrage atenţia în Codul lui Da Vinci sunt numeroasele informaţii de fond incluse în povestire. Aceste informaţii vitale se furişează în text în mod accidental, fără prea mult zgomot, ca şi cum Brown ar pretinde în mod politicos că cititorul este deja familiar cu acestea.

Deşi menţionează evenimente istorice, Dan Brown le dă o interpretare cu totul nouă şi fictivă. Este ca şi cum ai scrie o povestire despre Paul Revere, Boston Tea Party şi Declaraţia de Independenţă, care susţine că, dacă citeşti corect Declaraţia de Independenţă, îţi vei da seama că ea vorbeşte despre modul în care părinţii fondatori au pus bazele unui cartel secret de droguri. În acelaşi fel, Codul lui Da Vinci creează o povestire fictivă folosind nume din realitate.

Un bun exemplu de istorie acoperită de ficţiune în Codul lui Da Vinci este versiunea pe care o dă el la modul în care s-a format Noul Testament.

Codul lui Da Vinci sugerează că Noul Testament „a evoluat în urma numeroaselor traduceri, adăugiri şi revizuiri”. Mulţi oameni au acceptat rapid ideea lui, conform căreia Noul Testament a fost scris într-o limbă, iar apoi a fost tradus într-o altă limbă din care a fost tradus din nou în alta, în alta şi tot aşa până în ziua de azi. Acest lucru ar putea fi asemănat cu telefonul fără fir, acel joc al copiilor, în care mesajul este şoptit la urechea primului copil şi trece apoi pe la toţi ceilalţi până la capătul şirului unde ajunge cu totul schimbat faţă de cel transmis la început. Este un joc foarte amuzant, dar nu ai vrea să transmiţi un mesaj important în acest fel. Şi nici Biblia nu a apărut aşa.

Diferenţa dintre „telefonul fără fir” şi Biblie este că toate traducerile Noului Testament au fost făcute direct din original, adică din greacă. Noi nu avem un turn înclinat de traducere, în care problemele inevitabile ce însoţesc translatarea limbii se înmulţesc pe măsură ce textul trece din grecă în latină, apoi în franceză, engleză, ş.a.m.d. Mai degrabă, ceea ce avem se aseamănă mai mult cu 1000 de pictori care fac reproduceri după originalul Mona Lisa. Presupunând că toţi îşi cunosc meseria, reproducerile lor vor fi egale cu originalul. Vor diferi uşor, aproape imperceptibil: acest pictor apasă mai tare cu pensula decât celălalt, ş.a.m.d. Cu toate acestea, te vei uita la fiecare tablou şi vei excalma: „Ce frumos! Aceasta este Mona Lisa!” Biblia pe care Biserica o foloseşte astăzi este aceeaşi pe care a folosit-o întotdeauna.

Codul lui Da Vinci susţine în mod greşit că Noul Testament s-a format în jurul anului 325 d.Cr. De ce greşit? Pentru că astăzi există copii întregi ale multor cărţi din Noul Testament, care datează de dinainte de anul 200 d.Cr. Iar noi ştim că folosirea Noului Testament pe care-l avem astăzi a fost larg răspândită în bisericile creştine în primii 125 de ani de la scrierea sa. Nu numai atât, dar părinţii apostolici şi învăţătorii creştini timpurii, care i-au cunoscut şi au studiat pe lângă apostolii lui Iisus, au citat din aproape fiecare carte a Noului Testament pe care îl avem astăzi. Aceşti oameni au scris într-o perioadă de până la 150 de ani de la moartea şi învierea lui Iisus şi au presupus că şi cititorii lor acceptă Scripturile la care au făcut ei referinţă. Ar fi chiar posibil să se reconstituie relatările din Evanghelii placând doar de la citatele părinţilor apostolici.

O altă mare născocire din Codul lui Da Vinci te modul în care Dan Brown vorbeşte despre Constantin şi Noul Testament. În povestirea lui Dan Brown, Constantin este conspiratorul diabolic, care complotează să refacă Noul Testament şi să îndrepte Creştinismul într-o direcţie cu totul nouă. Dacă stai să te gândeşti, o simplă privire la istoria reală face ca cele afirmate în povestire să pară comice. Oricine care-şi cunoaşte istoria poate vedea că împăratul Constantin, oricât de împărat roman a fost, n-ar fi putut realiza niciodată această deturnare totală a Creştinismului. Secole de istorie creştină înainte de Constantin stau ca mărturie că creştinii nu ar fi acceptat niciodată o Biblie falsă, mai ales dacă era impusă de Roma. Romanii au fost cei care au crucificat, au omorât cu pietre, au spânzurat, au ars de vii, au decapitat şi au ucis mii de creştini din cauză că au refuzat să îşi renege credinţa. Aceste persecuţii au încetat cu doar doisprezece ani înainte de presupusa intervenţie a lui Constantin. Este absurd din partea Codului lui Da Vinci să sugereze că întreaga Biserică creştină ar fi acceptat un Nou Testament fabricat de la persecutorii lor anteriori.

Codul lui Da Vinci pretinde de asemenea că Manuscrisele de la Marea Moartă şi Codexurile de la Nag Hammadi dovedesc faptul că Noul Testament a fost schimbat pentru ca Iisus să apară ca Dumnezeu. Ambele seturi de documente există şi majoritatea oamenilor cel puţin au auzit despre ele. Problema care se pune aici este conţinutul lor. Manuscrisele de la Marea Moartă conţin în principal copii ale Vechiului Testament, rugăciuni evreieşti şi scrieri despre viaţa uneia sau mai multor comunităţi evreieşti mici. Ele nu vorbesc deloc despre Iisus. Importanţa lor constă în faptul că arată caracterul demn de încredere al copiilor care s-au făcut de-a lungul secolelor la Vechiul Testament.

Manuscrisele din biblioteca de la Nag Hammadi este puţin diferită, pentru că scriitorii lor au auzit în mod evident despre Iisus. Aceste codexuri sau papirusuri au fost datate din perioada 350-400 d.Cr. Se pare că ele au fost scrise de membrii sectei religioase gnostice, care Îl recunoşteau pe Iisus ca fiind Dumnezeu, dar care interpretau mesajul Său într-un mod foarte diferit. Gnosticismul a fost respins cu fermitate de către Biserica creştină cu mult timp înainte de Constantin.

Trimite această pagină unui prieten

Cum să începi o relaţie cu Dumnezeu