Confruntarea homosexualităţii

Cum poate Dumnezeu să ajute? Alternative la avort

De James Parker

Mi-aduc aminte că, atunci când eram în clasa a IX-a, m-am întors într-o zi de la şcoală, am intrat pe uşă şi am salutat-o pe mama mea, după care mi-am luat să mănânc nişte chips-uri. Dar am observat ceva în emisiunea de la televizor, la care se uita: „Faceţi astăzi cunoştinţă cu homosexuali care au ştiut întotdeauna că sunt homosexuali”, spunea realizatorul emisiunii.

În timp ce mâncam chips-urile, pretindeam că nu mă interesează subiectul. Dar mă interesa.

Întotdeauna mi-a plăcut să privesc trupurile bărbaţilor. Desigur, din când în când am avut şi prietene şi chiar mi-a plăcut să mă distrez cu ele, dar îmi plăcea mult mai mult să fac duş cu băieţii după ora de sport.

Sunt eu homosexual?

Uitându-mă la acea emisiune, nu-mi venea să cred în ce direcţii hoinărea mintea mea. „Sunt eu homosexual?” „Poate că întotdeauna am fost homosexual!” Lupta a început.

În următorii opt ani m-am luptat cu numeroase întrebări cu privire la sexualitatea mea. Deja când am ajuns la facultate, mă uitam la pornografie cu homosexuali de patru-cinci ori pe săptămână. Mă gândeam adesea cum, la vârsta de cinci ani, eu şi vecinul meu Brian obişnuiam să avem partide de sex în garajul nostru. Mă gândeam şi la experienţa din şcoala primară când prietenul meu Tyler a stat să doarmă la mine: cum m-am trezit noaptea în timp ce el mă mângâia, lucru care mi-a plăcut.

Încercând tot felul de experienţe sexuale în facultate, am început să îmi pun şi problema spiritualităţii. Da, da ştiu... părinţii şi alţii mi-au spus că „homosexualitatea este un păcat”. Am primit mesajul. L-am auzit exprimat tare şi clar. Aşa că m-am decis să nu spun niciodată cuiva despre frământările mele interioare. Le voi ţine ascunse, le voi suprima şi nu le voi lăsa să se vadă niciodată în afară.

Dar cu cât trecea timpul la facultate, cu atât mai puţin funcţiona metoda mea. Am ajuns să mă simt tot mai singur, tot mai trist şi tot mai deprimat. Am început să am tot mai puţini prieteni buni în timp ce tot ceea ce îmi doream era ca cineva să mă iubească necondiţionat.

Răscruce de drumuri

Cea mai neagră noapte din viaţa mea a fost pe 11 noiembrie 2002. Un vechi prieten, pe nume Mike, m-a invitat la el acasă să bem o bere. De la o bere am ajuns să bem şapte şi apoi să facem sex, iar următorul lucru de care-mi aduc aminte este că m-am trezit pe la 2:34 dimineaţa mahmur într-un pat străin. În acel moment m-am simţit atât de murdar şi de vinovat, că nu se poate spune în cuvinte. Mă simţeam cel mai ticălos om de pe pământ. Îmi doream moartea... şi chiar m-am gândit să-mi pun capăt zilelor.

Am plecat acasă, m-am dus în camera mea, am încuiat uşa şi am plâns vreo două zile încontinuu. Ajuns la capătul puterilor şi neştiind ce să mai fac, am pus mâna pe telefon şi l-am sunat pe vechiul meu pastor de tineret, Todd. Nu ştiu de ce l-am sunat pe Todd, dar „poate că cel puţin mă va asculta”, mi-am spus eu.

Deci i-am relatat întreaga poveste a vieţii mele. „Todd, cred că sunt homosexual. Pot să-ţi spun cu ce mă confrunt?” Mi-am dat jos masca pe care o purtasem timp de 21 de ani. După ce m-a ascultat cam o jumătate de oră, a urmat o pauză lungă. Apoi Todd a început să vorbească. Mă gândeam: „Vai de mine! Va zice ce păcătos sunt. Şi ar avea dreptate”.

Todd şi-a dres glasul şi a spus: „Of, James, îmi pare aşa de rău”. „Ce?! Îţi pare rău pentru ce?” Todd a continuat: „Îmi pare aşa de rău că, în toţi aceşti ani, a trebuit să te lupţi cu toate acestea de unul singur”.

O nouă speranţă

El nu m-a judecat, nu m-a condamnat, ci pur şi simplu m-a iubit. Asta era tot ceea ce mi-am dorit dintotdeauna cu adevărat. Todd mi-a spus: „Mă angajez să stau alături de tine pe termen lung. Vreau să ştii că, indiferent de ce se va întâmpla, tu eşti iubit şi că te voi susţine întotdeauna”. Todd era gata să facă acest lucru. Ştiam acest lucru datorită căldurii cu care mi-a vorbit. Înainte de a încheia conversaţia noastră, Todd mi-a spus: „James, am un cuvânt pentru tine... speranţă”. Speranţă? Glumeşti? Ştia el ce am făcut până atunci?

Pentru următoarele două săptămâni, am stat de vorbă cu Todd în fiecare zi. Mi-a vorbit despre dragoste, iertare, adevăr şi har. Auzisem destul de mult despre aceste lucruri la biserică atunci când eram mai mic. Dar de data aceasta lucrurile spirituale erau diferite.

Dumnezeu nu mai era un bătrân uscat, care se clatină, ci era personal. El nu era speriat de frământările mele. De fapt, el înţelegea prin ce treceam. Todd mi-a arătat în Biblie un verset care spune că Iisus a fost ispitit în toate domeniile. Vrei să spui că Iisus înţelege ispita mea, rana mea... chiar şi problema înclinaţiei homosexuale?

„James, nu ţi-a trecut vreodată prin minte că Dumnezeu nu este surprins de lucrurile pe care le-ai făcut?” m-a întrebat Todd. El a continuat: „Tocmai pentru păcatul din viaţa ta a venit şi a murit Iisus Cristos. Nu-i aşa că n-ai crezut că Cristos a murit pentru orice păcat, numai pentru păcatul homosexualităţii nu?” Ba da. De fapt, m-am ascuns şi mi-am reprimat atât de mult sentimentele, încât nici nu mi-am închipuit că Dumnezeu ştie despre viaţa mea secretă. Poate că exista vreo speranţă pentru viaţa mea?

Todd mi L-a prezentat pe Dumnezeu foarte diferit de cum mi L-am închipuit eu. Mi-a arătat ceea ce spune Dumnezeu despre Sine în Biblie şi sincer eu aveam o concepţie total greşită despre El. El nu era un Dumnezeu meschin, care dorea să mă respingă la fel ca ceilalţi oameni. Ci era un Dumnezeu plin de har şi de compasiune, încet la mânie şi bogat în bunătate.¹

Undeva în perioada când purtam aceste discuţii, m-am simţit atras de Iisus. În loc să fie un Dumnezeu crud, El se descoperă în Biblie ca fiind un Dumnezeu de care te poţi apropia. Şi chiar mai mult. El nu era indiferent faţă de mine. Iisus dorea să aibă o relaţie cu mine, un homosexual. El a spus: „Veniţi la Mine toţi cei trudiţi şi împovăraţi şi Eu vă voi da odihnă. Luaţi jugul Meu şi învăţaţi de la Mine... şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre”.² Mi-am dat seama că Dumnezeu doreşte să aibă o relaţie cu mine. I-am răspuns lui Iisus şi L-am rugat să îmi ierte toate păcatele şi să mă ajute să fiu aşa cum doreşte El.

Nu s-a întâmplat nimic spectaculos atunci când L-am rugat pe Cristos să intre în viaţa mea, dar El a făcut o schimbare reală în mine. În următorii doi ani care au urmat, Iisus mi-a vindecat inima. În sfârşit nu mai eram singur. Speranţă.

Dumnezeu m-a învăţat despre identitatea mea, m-a făcut să mă simt curat în interiorul meu pentru prima dată în viaţă şi m-a ajutat să găsesc vindecare pentru abuzul sexual pe care l-am suferit în copilărie. Dumnezeu mi-a împlinit în mod personal nevoia de dragoste, m-a ajutat să am relaţii sănătoase cu alţi bărbaţi aşa cum am visat dintotdeauna şi m-a făcut o persoană cu totul nouă. Aş putea să vorbesc la nesfârşit despre modul în care mi-a schimbat Iisus viaţa, dar mai mult decât orice altceva aveam în sfârşit o relaţie cu cineva care nu mă va părăsi niciodată şi care mă va iubi întotdeauna în mod necondiţionat.

Prin faptul că Dumnezeu trăia în şi prin mine şi cu ajutorul Său, am ales în cele din urmă să renunţ la stilul meu de viaţă homosexuală. Dar acest lucru nu s-a întâmplat peste noapte. Acum sunt căsătorit de şapte luni, iar relaţia pe care o am cu soţia mea este cu mult mai intimă decât ceea ce am experimentat vreodată cu un bărbat. Nu aş schimba ceea ce am acum împreună cu soţia mea pentru nimic în lume.

De asemenea, am o relaţie excelentă cu 5 bărbaţi care-mi sunt prieteni... ne distrăm de minune!

În ultimii ani am întâlnit mulţi studenţi care se luptă cu tendinţe homosexuale. Întotdeauna le spun acelaşi lucru: „Nu trebuie să devii perfect curat înainte de a veni la Iisus”. Dacă lumea, familia, biserica, politicienii sau oricine altcineva te respinge, aminteşte-ţi că Iisus petrecea mult timp cu cei respinşi atunci când a fost pe pământ. Ascultă invitaţia Sa: „Veniţi la Mine toţi cei trudiţi şi împovăraţi”.

O relaţie de dragoste reală

Crede în Iisus. Primeşte-L şi vei cunoaşte o relaţie de dragoste aşa cum n-ai visat că poate exista vreodată.

S-ar putea ca unii să se întrebe: „De ce ar fi Dumnezeu o speranţă de încredere? Mi-ar putea da El speranţă cu adevărat?” Răspunsul pe care îl dă Bilbia este un „Da” categoric. Iată exemplul a trei personaje din Biblie, a căror viaţă a fost schimbată de Dumnezeu:

Sara: Iată o femeie fără nicio speranţă. Ea nu putea avea copii, lucru care reprezenta o mare ruşine în cultura sa. Familia soţului ei urma să nu mai aibă niciun urmaş şi aceasta numai din cauza ei. Lucrurile se înrăutăţesc şi mai mult. Cu toate că Dumnezeu îi promisese că-i va da un copil, Sara devine nerăbdătoare. În loc să aştepte intervenţia lui Dumnezeu, ea învârte lucrurile şi-l determină pe soţul ei să se culce cu o slujnică de-a sa, ca un fel de „mamă surogat”. Pentru ca lucrurile să devină şi mai grave, atunci când Dumnezeu revine şi îi promite din nou un copil, Sara râde de Dumnezeu. Dar în ciuda tuturor acestor lucruri, Dumnezeu Şi-a ţinut promisiunea. I-a dat Sarei un fiu pe nume Isaac, care a fost unul dintre strămoşii lui Iisus. Dumnezeu dă speranţă celor deznădăjduiţi. (Povestea Sarei se găseşte în Geneza 11-25.)

David: Ucigaş! Soţ adulter! Laş! Trădător! Mincinos! Toate aceste acuze i s-au adus lui David şi toate erau adevărate. Viaţa lui David, privită chiar prin prisma standardelor de astăzi, arată mai rău decât cele mai multe seriale de televiziune. Şi totuşi Dumnezeu l-a numit pe David „Un om după inima Mea”. Pe ce bază? David s-a întors la Dumnezeu şi i-a spus: „Ai milă de mine, Dumnezeule, în bunătatea Ta! După mila Ta cea mare, şterge fărădelegile mele! Spală-mă cu desăvârşire de nelegiuirea mea şi curăţeşte-mă de păcatul meu! Căci îmi cunosc fărădelegile mele şi păcatul meu stă necurmat înaintea mea. Împotriva Ta, numai împotriva Ta am păcatuit şi am făcut rău înaintea Ta...”³ Iar Dumnezeu a răspuns dând speranţă unei vieţi fără speranţă.

Pavel: Avea un singur scop în viaţă, şi anume să-i omoare pe toţi cei care nu împărtăşeau crezurile sale religioase. A intrat cu forţa în casele oamenilor pentru a-i băga în închisoare. Având o poziţie de autoritate, a condus execuţii, privind cum alţii îl omorau cu pietre pe acuzat. Dar Iisus i-a transmis lui Pavel un mesaj care i-a schimbat cursul vieţii. Pavel a spus despre sine că a fost printre cei care „erau fără Dumnezeu şi fără speranţă în lume”. Apoi spune: „Noi toţi trăiam după poftele cărnii noastre, făcând voia cărnii şi a gândurilor noastre... Dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare, pentru dragostea Sa cea mare, cu care ne-a iubit... ne-a adus la viaţă împreună cu Cristos... în Cristos Iisus, voi, care odinioară eraţi depărtaţi, aţi fost apropiaţi prin sângele lui Cristos”⁴.

Ca şi noi, Dumnezeu are un palmares. Dar spre deosebire de noi, palamaresul Său este uimitor de consistent. Citim Biblia din scoarţă în scoarţă şi ajungem la concluzia că Dumnezeu se specializează în a aduce speranţă acolo unde nu este nicio speranţă. Nu vom fi dezamăgiţi dacă ne punem speranţa în Dumnezeu, pentru că dragostea Sa a fost turnată în inimile [celor care cred în Iisus] prin Duhul Sfânt care ne-a fost dat.⁵

Dacă vrei să afli cum poţi începe o relaţie cu Dumnezeu, citeşte articolul Cum să-L cunosc pe Dumnezeu în mod personal.

(1) Iona 4:2
(2) Matei 11:28-30
(3) Psalmul 51:1-4
(4) Efeseni 2:3-5, 13
(5) Romani 5:5

Trimite această pagină unui prieten

Cum să începi o relaţie cu Dumnezeu