Punând deoparte paraşuta

De Scott Anderson

Numai de două ori în viaţă am zburat cu avionul. Şi numai într-una din cele două situaţii am aterizat pe sol cu avionul. Acum doi ani mi-am îndeplinit un vis de-o viaţă şi anume cel de a sări cu paraşuta. Niciodată în viaţa mea nu mai fusesem aşa de entuziasmat de ceva. Îmi amintesc cum îmi creştea nivelul adrenalinei din sânge în timp ce avionul se înălţa la altitudinea de unde urma să sărim. Când în final am păşit în gol, am simţit că îmi trăiesc viaţa la maxim. În timp ce trupul meu cobora cu viteza fulgerului spre sol, eram pe deplin satisfăcut de această experienţă. Era tot ceea ce am sperat că va fi.

Din păcate, după o aterizare palpitantă a trebuit să îmi strâng paraşuta şi costumul de paraşutist întocmai cum un câştigător la jocul Monopoly îşi pune banii, casele, hotelurile şi proprietăţile înapoi în cutie. A doua zi, frumuseţea săriturii pălise în aşa fel, încât toată acea experienţă părea să fi fost doar un vis. De fapt, acest exemplu subliniază foarte bine modul în care arăta viaţa mea atunci. Traiul plictisitor de zi cu zi era presărat cu câteva experienţe emoţionale înălţătoare. Treceam de la o experienţă la alta, căutând pur şi simplu să mă bucur de viaţă. Din nefericire, întocmai ca paraşutismul, niciuna dintre aceste experienţe nemaipomenite nu dura mult, oricât aş fi încercat eu să mă agăţ de ele. Întotdeauna rămâneam cu un sentiment de goliciune.

Din fericire, când am fost mai mic, am învăţat despre un om a cărui moarte a fost cea mai mare realizare a sa. Numele lui este Iisus Cristos. Mi s-a spus că moartea Sa a avut un sens prin faptul că a fost o moarte jertfitoare. Moartea lui Iisus Cristos a plătit pedeapsa pe care eu o meritam pentru fiecare faptă sau atitudine greşită pe care am avut-o. Am înţeles foarte clar din Cuvântul lui Dumnezeu că Iisus era singura şansă pe care o aveam de a ajunge în cer atunci când voi muri. Numai încrezându-mă în Cristos ca Mântuitor al meu puteam avea intrare liberă în cer. Şi asta am şi făcut.

Decizia pe care o luasem părea să contrazică sentimentele mele. 1 Petru 1:3-4 spune: „...după îndurarea Sa cea mare, Dumnezeu ne-a născut din nou, prin învierea lui Iisus Cristos dintre cei morţi, la o speranţă vie şi la o moştenire nestricăciosă, nepătată şi care nu se poate veşteji...”

Mi-am dat seama că, atunci când m-am încrezut în Cristos ca Mântuitor al meu, am primit ceva bun, care va dura. Acest lucru mi-a schimbat gândirea total. Ascultând de Iisus, am descoperit că mă pot bucura de ceva durabil mai degrabă decât de ceva trecător. A-L cunoaşte pe Dumenzeu şi a avea un loc în Împătăţia Sa veşnică oferă o siguranţă mult mai mare decât am putea găsi oriunde în altă parte. Nu trebuia să mă mai agăţ de niciuna dintre experienţele mele, pentru că ştiam că mă ţine El. Numai Iisus Cristos poate aduce împlinire.

Trimite această pagină unui prieten

Cum să începi o relaţie cu Dumnezeu