Everystudent.ro
  Dumnezeu
Existența
Iisus
Experiențe
Decizia ta

 Viață
 Probleme de viață
 Dezvăluiri
 Mărturii

  Dileme
  Întrebări dificile
  Întreabă-ne

   Resurse
   Evenimente
   Despre site
   Recomandă-ne




   •  Home >> Dezvăluiri >> Unde este Dumnezeu când te...   


Unde este Dumnezeu când te
confrunți cu suferința?

Unde putem găsi forța interioară pentru a face față temerilor, tragediilor, dezastrelor și atacurilor teroriste? Pentru ce anume ne putem baza pe Dumnezeu?

SuferintaCât de mult ne putem baza că Dumnezeu va fi cu noi? Este El o persoană la care putem apela... atunci când trecem prin necaz ca și atunci când suntem liniștiți?

Unde este Dumnezeu?

Dumnezeu este Creatorul universului, care dorește foarte mult ca noi să-L cunoaștem. De aceea ne aflăm aici pe pământ. Dorința Lui este ca noi să ne bazăm pe El și să experimentăm puterea, dragostea, dreptatea, sfințenia și mila Lui. Prin urmare, El le spune tuturor care doresc: „Veniți la Mine”.

Spre deosebire de noi, Dumnezeu știe ce se va întâmpla mâine, săptămâna viitoare, anul viitor, peste zece ani. El spune: „Eu sunt Dumnezeu și nu este altul ca Mine. Eu am vestit sfârșitul de la început”1. El știe ce se va întâmpla în lume. Mult mai important, El știe ce se va întâmpla în viața ta și poate fi alături de tine dacă ai ales să Îl incluzi în viața ta. El ne spune că poate fi „adăpostul și sprijinul nostru, un ajutor care nu lipsește niciodată în nevoi”2. Dar trebuie să Îl căutam cu sinceritate. El spune: „Mă veți căuta și Mă veți găsi dacă Mă veți căuta din toată inima”3.

Acest lucru nu înseamnă că cei care Îl cunosc pe Dumnezeu nu vor avea perioade dificile, pentru că vor avea. Când un atac terorist produce suferință și moarte, și cei care Îl cunosc pe Dumnezeu vor suferi. Dar prezența lui Dumnezeu le ve da pace și putere. Un urmaș al lui Cristos a spus așa: „Suntem apăsați din toate părțile, dar nu zdrobiți; suntem dezorientați, dar nu disperați; suntem persecutați, dar nu abandonați; suntem doborâți la pământ, dar nu omorâți”4. Realitatea ne spune că în viață vom avea probleme. Totuși, dacă trecem prin ele cunoscându-L pe Dumnezeu, putem reacționa având o perspectivă diferită și o putere care nu este a noastră. Nici o problemă nu este de netrecut pentru Dumnezeu. El este mai mare decât toate problemele care ne lovesc și nu suntem lăsați să ne confruntăm singuri cu ele.

Cuvântul lui Dumnezeu ne spune: „Domnul este bun. El este un loc de adăpost în ziua necazului și-i cunoaște pe cei care se încred în El”5. Și: „Domnul este lângă toți cei care-L cheamă, lângă cei care-L cheamă cu toată inima. El le împlinește dorințele celor care se tem de El, le aude strigătul și îi scapă”6.

Iisus Cristos le-a spus ucenicilor aceste cuvinte pline de alinare: „Nu se vând oare două vrăbii pe un dinar? Și totuși, niciuna dintre ele nu va cădea pe pământ fără voia Tatălui vostru. Cât despre voi, până și firele de păr din cap vă sunt numărate. Prin urmare, nu vă temeți; voi sunteți mai de preț decât multe vrăbii”7. Dacă te întorci la Dumnezeu cu adevărat, El se va îngriji de tine așa cum nu a mai facut-o nimeni și cum nimeni nu o poate face.

Voința noastră liberă

RazboiDumnezeu a creat omul cu capacitatea de a alege. Aceasta înseamnă că nu suntem forțați să intrăm într-o relație cu El. El ne îngăduie să Îl respingem și să comitem și alte fapte rele. El ne-ar fi putut forța să fim iubitori. Ne-ar fi putut forța să fim buni. Dar atunci, ce fel de relație am fi avut cu El? Nu ar mai fi fost deloc o relație, ci o ascultare forțată și controlată. Dar El ne-a dat demnitatea umană a voinței libere.

Firește, strigăm din adâncul inimii noastre: „Dar Doamne, cum ai putut lăsa ceva atât de grav să mi se întâmple mie”?

Cum am vrea să acționeze Dumnezeu? Vrem ca El să controleze acțiunile oamenilor? Care ar fi numărul acceptabil de morți, pe care Dumnezeu să îl îngăduie, în cazul unui atac terorist? Ne-am simți mai bine dacă Dumnezeu ar îngădui să moară numai câteva sute de persoane? Am prefera ca Dumnezeu să permită doar moartea unei singure persoane? Dar dacă Dumnezeu ar împiedica moartea unei singure persoane, nu ar mai exista libertatea de a alege. Oamenii aleg să Îl sfideze pe Dumnezeu, să meargă pe calea lor și să comită fapte oribile unii împotriva altora.

Lumea noastră

Planeta aceasta nu este un loc sigur. E posibil să fim împușcați de cineva sau să fim loviți de o mașină. E posibil să fie necesar să sărim de pe o clădire atacată de teroriști. Și mai sunt o mulțime de alte lucruri care ni s-ar putea întâmpla în acest mediu nemilos numit Pământ, locul unde voia lui Dumnezeu nu este întotdeauna urmată.

Totuși, Dumnezeu nu stă la mila oamenilor, ci lucrurile stau exact invers. Din fericire, noi suntem la mila lui Dumnezeu. Dumnezeu este Cel care a creat universul cu mulțimea lui de stele, prin simpla rostire a cuvintelor: „Să fie niște luminători pe întinderea cerului”8. Acesta este Dumnezeul care spune că El „domnește peste națiuni”9. Puterea și înțelepciunea Lui sunt nelimitate. Deși problemele ni se par de netrecut, avem un Dumnezeu extraordinar de capabil, care ne reamintește: „Iată, Eu sunt Domnul Dumnezeul oricărei făpturi. Este ceva cu neputință pentru Mine?”10 El poate să le lase oamenilor libertatea de a alege și totuși să Își ducă la îndeplinire voia. Dumnezeu spune foarte clar: „Eu am plănuit și eu voi înfăptui”11. Dacă viețile noastre Îi sunt supuse, putem sta liniștiți, știind toate aceste lucruri. „Căci Dumnezeu este împotriva celor mândri, dar celor smeriți le dă har.”12

Unde este Dumnezeu acum?

Mulți dintre noi - nu, noi toți - alegem uneori să-L respingem pe Dumnezeu și căile Lui. În comparație cu alții, și în mod cert în comparație cu un terorist, ne-am putea considera persoane respactabile și iubitoare. Dar dacă ar fi să stăm înaintea lui Dumnezeu în toată sinceritatea, am fi conștienți de păcatele noastre. În momentul în care începem să ne adresăm lui Dumnezeu în rugăciune, nu ne cuprinde oare acel sentiment că El ne cunoaște foarte bine gândurile, acțiunile și egoismul noastru? Prin viețile și prin acțiunile noastre ne-am distanțat de Dumnezeu. Adesea am trăit ca și cum ne-am conduce foarte bine viețile și fără El. Biblia spune: „Noi rătăceam cu toții ca niște oi, fiecare își vedea de drumul lui”13.

Consecința? Păcatul nostru ne-a separat de Dumnezeu și afectează nu numai această viață. Pedeapsa pentru păcat este moartea sau separarea veșnică de Dumnezeu. Totuși, Dumnezeu a pregătit o cale prin care noi să fim iertați și să Îl cunoaștem.

Putere interioară prin dragostea lui Dumnezeu

-Dumnezeu a venit pe pământ pentru a ne salva. „Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât L-a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică. Căci Dumnezeu nu L-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin El”14.

Dumnezeu cunoaște durerea și suferința cu care ne confruntăm în această lume. Iisus a părăsit siguranța casei Sale și a intrat în acest mediu nemilos, în care trăim noi. Lui Iisus I S-a făcut foame și sete, a obosit, a înfruntat acuzații din partea altora și a fost ostracizat de familie și de prieteni. Numai că Iisus a exeprimentat mult mai mult decât greutăți de zi cu zi. Iisus, Fiul lui Dumnezeu în trup omenesc, a luat de bună voie păcatele noastre asupra Sa și a plătit pedeapsa cu moartea în locul nostru. „Dragostea stă în faptul că El Și-a dat viața pentru noi.”15 A fost torturat, a murit de o moarte lentă și umilitoare, sufocându-se pe cruce, pentru ca noi să putem fi iertați.

Iisus le-a spus celorlalți cu mult înainte că va fi crucificat. El a mai spus că va învia după trei zile, demonstrând că este Dumnezeu. Nu a spus că se va reîncarna. (Dacă s-ar fi reîncarnat, cine ar știi că este El cu adevărat?) El a spus că după ce va sta în mormânt trei zile, se va arăta fizic celor care L-au văzut crucificat. A treia zi, mormântul lui Iisus a fost găsit gol și mulți oameni au depus mărturie că L-au văzut înviat.

Acum ne oferă viață veșnică. Nu o merităm. E darul pe care Dumnezeu ni-l oferă, dar pe care-l primim atunci când Îi cerem să intre în viața noastră. „Darul lui Dumnezeu este viața veșnică în Cristos Iisus.”16 Dacă ne pocăim de păcatele noastre și ne întoarcem la El, putem avea darul vieții veșnice prin Iisus Cristos. E foarte simplu. „Dumnezeu ne-a dat viața veșnică, iar această viață este în Fiul Său. Cine Îl are pe Fiul are viața; cine nu-L are pe Fiul lui Dumnezeu nu are viața.”17 El dorește să intre în viața noatră.

Putere interioară prin planul lui Dumnezeu

Ce putem spune despre cer? Biblia spune că Dumnezeu a „pus în om gândul veșniciei”18. Poate că asta înseamnă că știm, în inimile noastre, cum ar arăta o lume mai bună. Moartea celor pe care îi iubim ne convinge de faptul că ceva nu e bine cu viața și cu lumea aceasta. Undeva în adâncul sufletului nostru știm că trebuie să fie un loc mai bun, lipsit de dureri și dificultăți chinuitoare. Fără îndoială, Dumnezeu chiar are un loc mai bun, pe care ni-l oferă. Va fi o lume complet diferită, în care voia Lui se va face în permanență. În acea lume, Dumnezeu va șterge orice lacrimă din ochii oamenilor. Nu va mai fi jale, plâns, moarte sau durere.19 Iar Dumnezeu, prin Duhul Său, va locui în inimile oamenilor în așa fel, încât aceștia nu vor mai păcătui niciodată.20

Atacurile teroriste sunt înfricoșătoare. Dar a refuza o relație veșnică cu Dumnezeu, pe care ți-o oferă Iisus, este și mai rău. Și aceasta nu numai în lumina vieții veșnice, pentru că în această viață nu există nicio altă relație care să poată fi comparată cu cunoașterea lui Dumnezeu. El este scopul nostru în viață, sursa noastră de mângâiere, înțelepciunea noastră în vremuri tulburi, puterea și speranța noastră. „Gustați și vedeți ce bun este Domnul! Binecuvântat este omul care se încrede în El.”21

Unii au spus că Dumnezeu este doar o cârjă. Dar e foarte probabil că El este singura pe care te poți spijini.

Iisus a spus: „Vă las pacea Mea, vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure inima, nici să nu vi se înspăimânte”22. Iisus a spus că cei care se încred în El în timpul vieții sunt ca cei ce își zidesc casa pe Stâncă. Indiferent de dificultățile cu care te confrunți în viață, El te poate ține tare.

Putere interioară prin Fiul lui Dumnezeu

Îl poți primi pe Iisus în viața ta chiar acum. „Tuturor celor care L-au primit, adică celor care cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să devină copii ai lui Dumnezeu.”23 Prin Iisus Cristos ne putem întoarce la Dumnezeu. Iisus a spus: „Eu sunt calea, adevărul și viața. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine”24. Iisus ne mai spune: „Iată, Eu stau la ușă și bat; dacă aude cineva glasul Meu și deschide ușa, voi intra la el”25.

Chiar acum Îl poți ruga pe Dumnezeu să între în viața ta. Poți face acest lucru printr-o rugăciune. Prin rugăciune vorbești deschis cu Dumnezeu. Chiar în acest moment Îl poți chema pe Dumnezeu, spunându-I în mod sincer ceva de genul acesta:

„Dumnezeule, m-am îndepărtat de Tine, dar vreau să schimb acest lucru. Vreau să Te cunosc. Vreau să Îl primesc pe Iisus Cristos și iertarea Lui în viața mea. Nu mai vreau să fiu despărțit de Tine. Fii Dumnezeul vieții mele de azi înainte. Mulțumesc, Doamne”.

L-ai rugat chair acum în mod sincer pe Dumnezeu să între în viața ta? Dacă da, te așteaptă multe lucruri frumoase. Dumnezeu a promis că îți va da o satisfacție și mai mare în viață prin faptul că Îl cunoști pe El.26 Unde este Dumnezeu? El a promis că va face din inima ta casa în care va locui.27 Și El îți dă viață veșnică.28

Indiferent de ce se întâmplă în jurul tău, Dumnezeu poate fi acolo lângă tine. Cu toate că oamenii nu urmează căile lui Dumnezeu, El poate folosi circumstanțele oribile pentru a-Și împlini în final planul Său. Dumnezeu este în ultimă instanță în control peste evenimentele din lume. Dacă Îi aparții lui Dumnezeu, te poți bucura de promisiunea că „Toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce Îl iubesc pe Dumnezeu, și anume spre binele celor ce sunt chemați după planul Său”29.

Iisus Cristos a spus: „Vă las pacea Mea, vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure inima, nici să nu vi se înspăimânte. În lume veți avea necazuri, dar îndrăzniți, Eu am biruit lumea”30. El promite că nu ne va lăsa și nu ne va părăsi niciodată.31

Pentru a crește în cunoașterea lui Dumnezeu și a voii Sale pentru viața ta, citește cărțile Matei, Marcu, Luca și Ioan din Biblie.

Tocmai L-am chemat pe Isus în viața mea (urmează câteva informații utile)...

Poate vreau să-L chem pe Isus în viața mea; vă rog, spuneți-mi mai multe despre acest lucru...

Am o întrebare...

(1) Isaia 46:9
(2) Psalmul 46:1
(3) Ieremia 29:13
(4) 2 Corinteni 4:8-9
(5) Naum 1:7
(6) Psalmul 145:18-19
(7) Matei 10:29-31
(8) Geneza 1:14
(9) Psalmul 47:8
(10) Ieremia 32:27
(11) Isaia 46:11
(12) Iacov 4:6
(13) Isaia 53:6
(14) Ioan 3:16-17
(15) 1 Ioan 3:16
(16) Romani 6:23
(17) 1 Ioan 5:11-12
(18) Eclesiastul 3:11
(19) Apocalipsa 21:4
(20) Apocalipsa 21:27; 1 Corinteni 15:28
(21) Psalmul 34:8
(22) Ioan 14:27
(23) Ioan 1:12
(24) Ioan 14:6
(25) Apocalipsa 3:20
(26) Ioan 10:10
(27) Ioan 14:23
(28) 1 Ioan 5:11-13
(29) Romani 8:28
(30) Ioan 14:27 și 16:33
(31) Evrei 13:5

© 2001 Campus Crusade for Christ


Trimite această pagină unui prieten

Cum să începi o relație cu Dumnezeu

 


© EveryStudent.ro      HOME      SUS      CONTACT