Vase de lut

Putem ţine cont de bunul simţ atunci când ne uităm la modul în care au luat fiinţă vieţile noastre şi acest univers?

Arheologii vor afirma că un vas de lut este o dovadă puternică a faptului că odată a existat o civilizaţie în acel loc. Nimeni nu crede că solul sau vântul sau substanţele chimice s-au strâns laolaltă pentru a forma acel vas de lut şi că, întâmplător, au mai şi pictat un model pe el. Oamenii l-au făcut. Dacă un simplu vas de lut arată spre un design omenesc, ce concluzie putem trage atunci când vorbim despre un obiect a cărui alcătuire este de departe mult mai complexă? Spre exemplu, ochiul omenesc. El poate distinge până la şapte milioane de culori. Se mişcă de 100.000 de ori în fiecare zi şi are focalizare automată. Ochiul omenesc face faţă la 1,5 milioane de mesaje simultane.¹

Ar trebui să credem că, deşi un vas de lut nu s-a format prin mijloace naturale, ochiul omenesc s-a format pur şi simplu din elemente din atmosferă? Unii ar afirma că ştiinţa pretinde o asemenea concluzie, deoarece a crede în Dumnezeu nu este ştiinţific. Ce deosebire există între acest lucru şi a găsi vasul de lut şi a începe cu presupoziţia că nu au existat oameni în acel loc, aşa încât oamenii de ştiinţă să fie nevoiţi acum să afle cum s-a format acel vas de lut din elementele solului şi ale aerului?²

Ni se spune că este nevoie de mult timp pentru a crea un ochi omenesc. Se presupune că o asemenea şansă întâmplătoare are nevoie de foarte mult timp pentru a pune laolaltă în mod perfect ceva atât de complex.

Prin urmare, iată care este testul. Să zicem că cineva îţi dă o pungă de plastic, care conţine toate piesele unui ceas, şi că eşti sigur că toate piuliţele, şuruburile şi discurile sunt înăuntru. Cât timp ai fi dispus să agiţi acea pungă în speranţa că acele piese se vor pune cap la cap şi că fiecare şurub vă găsi gaura perfectă şi se ve înşuruba perfect? Trebuie să existe vreo posibilitate ca acest lucru să se poată întâmpla. Imaginează-te agitând acea pungă. Probabil că nu ai face asta mai mult de 30 de secunde. De ce nu? Pentru că bunul simţ îţi spune că, oricât de mult timp vei scutura acea pungă, piesele nu se vor alinia niciodată pentru a deveni un ceas funcţional. N-ar conta dacă ai scutura acea pungă un minut sau mii de ani la rând.

Oare aceast raţionament ar trebui să înlăture bunul simţ numai pentru că cineva susţine faptul că „poate, într-o zi, cumva, din întâmplare...”? N-ar trebui să fie ca în „Hainele noi ale împăratului” o voce în mulţime, care să spună: „Mda, numai că posibilitatea ca viaţa complexă să ia naştere din simpla materie moartă este atât de îndepărtată, încât nu ar fi mai potrivit să se caute o altă explicaţie?”

Ce putem spune despre posibilitatea de a exista viaţă pe Pământ? Poate că eşti conştient de toate condiţiile perfecte, care au fost necesare pentru ca noi să fim aici: distanţa perfectă dintre Pământ şi soare, combinaţia perfectă de gaze din atmosfera noastră, perfecta înclinare şi rotaţie a Pământului, forţa de graviraţie perfectă, prezenţa apei, ş.a.m.d.

Astrologul şi fizicianul George Smoot explică faptul că gradul de potrivire exactă necesară pentru existenţa vieţii pe Pământ ar fi asemănător cu aruncarea unei săgeţi până la planeta Pluto (6,4 miliarde de km. depărtare), care ajunge la doar 90 de metri de ţintă.³

Îţi place să pariezi? Ai fi în stare să pariezi dacă sorţii ar fi 5 la 1 împotriva ta? Dar dacă ar fi 6.000 la 1 împotriva ta? Dacă ar fi să pariezi pe faptul că universul s-a format fără un Creator, sorţii că universul s-a format de unul singur sunt de 10¹²⁴ la 1.

Din nou, doar pentru că există o şansă extrem de minusculă ca toate condiţiile să se fi potrivit din întâmplare în mod perfect, de ce ar concluziona o persoană rezonabilă că de fapt universul s-a format în acest fel? Dacă şansele ca un avion să ajungă în siguranţă la destinaţie ar fi de 10124 la 1, te-ai urca în acel avion? Suntem atât de chibzuiţi în aşa de multe domenii ale vieţii. Ne uităm la vase de lut şi la ceasuri şi nu şovăim să spunem că au fost evident confecţionate de oameni, chiar dacă nu îi vedem pe acei oameni. Nu ar putea fi folosită aceeaşi logică atunci când vorbim despre corpul uman sau despre univers?

Complexitatea corpului uman şi a universului nu ne dau oare movive să afirmăm „Cu toate că nu Îl văd, este cel mai înţelept să cred că Dumnezeu există”?

Dacă eşti interesat să Îl cunoşti pe Dumnezeu în mod personal, citeşte Cunoaşterea personală a lui Dumnezeu.

Pentru a citi un articol despre posibilitatea ca viaţa să fi apărut la întâmplare, scris în termeni simpli de către un biolog chimist, vezi te rog:
http://www.answersingenesis.org/home/Area/isd/marcus.asp

(1) Hugh Davson, Physiology of the Eye, 5th ed (New York: McGraw Hill, 1991).
(2) Articolul pe care-l recomandăm mai departe este scris de către Dr. John P. Marcus. El şi-a obţinut doctoratul în chimie biologică de la Universitatea din Michigan şi este cercetător la Cooperative Research Centre for Tropical Plant Pathology, Universitatea din Queensland, Australia. În prezent, cercetează noile proteine fungicide, genele corespunzătoare acestora şi aplicaţia lor în ingineria genetică a culturilor pentru rezistenţa la boli.
(3) Fred Herren, Show Me God, 3rd ed. (Wheeling, IL: Day Star, 1997), 213.

Trimite această pagină unui prieten

Cum să începi o relaţie cu Dumnezeu