Dacă ai ascultat vreodată cu atenţie conversaţiile oamenilor, ai observat imediat un lucru: oamenii discută despre ceea ce au în comun. Imaginează-ţi că două persoane necunoscute stau una lângă cealaltă în avion. Conversaţia s-ar putea să decurgă cam aşa:

— Of, avioanele astea, nu-mi place deloc să zbor cu avionul!

— Nici mie. Serviciul meu implică să călătoresc cu avionul tot timpul, dar nu mă pot obişnui deloc.

— Deci mergi în scop de afaceri la Baltimore?

— Nu, familia mea locuieşte acolo şi merg să îmi văd rudele.

— Şi eu am rude acolo. Ai crescut în Baltimore?

— Da.

— Ce interesant, şi eu am crescut acolo.

Atunci când facem o conversaţie, căutăm subiecte comune despre care să vorbim. Căutăm teme care ne leagă. Dacă nu le găsim, „pur şi simplu nu avem despre ce să vorbim” sau poate începem să vorbim despre vremea de afară (un subiect comun evident).

Este mai uşor să intri în relaţie cu cineva atunci când ai ceva în comun cu acea persoană. Ca fiinţe umane, ne putem relaţiona mult mai bine la o altă fiinţă umană decât la o stâncă sau la un copac. Datorită diferenţelor enorme dintre noi şi o plantă, nu ne putem relaţiona la niciun nivel cu aceasta. S-ar putea ca acest lucru să sune absurd, dar e un fenomen evident în viaţă.

Un alt lucru pe care trebuie să-l observăm este că, cu cât ne asemănăm mai mult cu cineva, cu atât relaţionarea devine mai uşoară. Chiar dacă nu putem avea o relaţie bună cu o plantă, putem avea o relaţie mai bună cu un animal (favorit). De ce? Pentru că animalele se aseamănă oamenilor mai mult decât plantele. Cu cât două lucruri au mai multe asemănări, cu atât creşte posibilitatea ca ele se intre într-o relaţie şi cu atât mai înalt este nivelul la care se pot relaţiona.

Poate că acest fenomen explică ceea ce vedem în prima carte din Biblie. Acolo citim că Dumnezeu l-a creat pe om „după chipul Său”. Nimic altceva de pe pământ nu a fost creat după asemănarea lui Dumnezeu.

Ce înseamnă să fii creat după asemănarea lui Dumnezeu? Poate înseamnă că Dumnezeu ne-a conceput să avem unele dintre aceleaşi calităţi pe care le are şi El. Cu toate că deţinem aceste calităţi la un grad mult mai scăzut decât El, şi noi putem gândi, putem simţi, putem comunica cu cuvinte, putem crea, avem imaginaţie, simţim suferinţa în mod profund, putem avea bucurie, putem înţelege umorul. Şi, la fel ca Dumnezeu, şi noi avem o parte imaterială unică – spiritul. Şi avem conştiinţa de sine – „Gândesc, deci exist”.

În multe feluri, se pare că Dumnezeu ne-a creat ca versiuni finite ale Sinelui Său infinit. Acest lucru ar trebui să ne comunice ceve despre intenţia Sa: şi anume, că El doreşte să aibă o relaţie cu noi. Gândeşte-te la acest lucru: tu, cu toate trăsăturile, abilităţile, sentimentele şi imaginaţia ta unică, eşti o oglindă care reflectă calităţi ce sunt mini-exemple ale caracterului şi fiinţei lui Dumnezeu. El ne-a creat pentru ca să avem o relaţie cu Sine, iar tu eşti dovada acestui lucru. De fapt, toţi oamenii sunt o dovadă. Chiar dacă fiecare persoană este unică (acest lucru fiind el însuşi un miracol), toţi suntem după asemănarea lui Dumnezeu.

Iar a fi om mai înseamnă că ne aflăm într-o poziţie unică de a ne închina lui Dumnezeu. Gândeşte-te la aceasta. Când ai trecut ultima oară pe lângă o cireadă de vaci care ţineau o slujbă religioasă? Poate că doar într-un film de desene animate. Oricum, animalele nu aduc închinare. Dar în oricare perioadă din istorie, oamenii au fost implicaţi într-o formă sau alta de închinare. Poate că acest lucru se datorează faptului că am fost creaţi după chipul lui Dumnezeu, după asemănarea Sa. Ceva dinăuntrul nostru ne spune că viaţa are un element spiritual şi că acest lucru are de-a face cu Dumnezeu.

Pentru a descoperi mai multe despre ce înseamnă să ai o relaţie cu Dumnezeu, citeşte articolul Intră în relaţie sau cartea „Ioan” din Biblie.

Cum să începi o relaţie cu Dumnezeu

Am o întrebare...