Întrebare: „De ce nu poate cineva să-L accepte pe Iisus Cristos şi să fie salvat după moarte? Trebuie să mă preocupe acest lucru acum?”

Răspunsul nostru: Biblia spune că „oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata” (Evrei 9:27). Acum este timpul să Îl alegi sau să Îl respingi pe Iisus Cristos, nu mai târziu. Biblia nu spune nicăieri că vei avea această ocazie mai târziu. S-ar putea ca Dumnezeu să le arate milă celor care nu au auzit niciodată despre Cristos, dar de ce să le arate milă celor care au auzit despre Cristos şi totuşi L-au respins?

Ceea ce prorui tu este să-ţi poţi trăi viaţa în acestă lume aşa cum vrei, iar apoi să ai parte şi de cer. Dar Dumnezeu nu ne permite să avem prăjitura şi să o şi mâncăm. El spune: „La ce i-ar folosi unui om să câştige toată lumea dacă îşi pierde sufletul?” (Marcu 8:36). Nu poţi să câştigi lumea şi să Îl respingi pe Dumnezeu (chiar dacă temporar) fără a-ţi pierde sufletul.

Dacă respingi revelaţia pe care ţi-a dat-o Dumnezeu cu privire la Sine, sperând că te vei ocupa de „Dumnezeu” mai târziu, este posibil ca Dumnezeu să nu-ţi mai dea această şansă. Noi trebuie ca astăzi să răspundem pozitiv oricărei revelaţii pe care ne-a dat-o El… „Astăzi, dacă auziţi glasul Lui, nu vă împietriţi inima” (Evrei 4:7). Dacă astăzi Îl respingi pe Dumnezeu în speranţa că Îl vei primi mâine, astăzi îţi împietreşti inima faţă de El.

În spatele întrebării tale stă neînţelegerea că tu ştii mai bine decât Dumnezeu ce este cel mai bine pentru viaţa ta. Ştii cum ar trebui să îţi trăieşti viaţa şi presupui că nu este loc în ea pentru Dumnezeu/Iisus Cristos chiar acum. Dar acest lucru este greşit. Dumnezeu este Cel care ştie ce este cel mai bine pentru viaţa ta astăzi, iar acest lucru este El.

Sunt multe pilde şi învăţături ale lui Iisus, care ne arată că cei care Îl resping în această viaţă vor fi judecaţi ca necredincioşi, chiar dacă au înţeles că El este Fiul lui Dumnezeu, care a murit pentru păcatele lor. Cristos nu le cere oamenilor doar să fie de acord cu cine spune El că este, ci le cere să Îl şi urmeze. Dacă nu Îl urmezi în această viaţă, nu ai nicio asigurare în Biblie că El te va primi mai târziu în casa Lui veşnică.

Te rog să te mai gândeşti o dată la ceea ce ai spus. Dumnezeu este Dumnezeu, Creatorul, însuşi motivul pentru care tu exişti, singura Fiinţă Veşnică, Cel care ştie toate lucrurile şi care poate fi în mai multe locuri în acelaşi timp. El ne este mult superior în toate privinţele. Prin urmare, trebuie să ne umilim în faţa Lui. Aceasta este înţelepciune. Dacă vrei să-ţi trăieşti viaţa fără Dumnezeu, El îţi va permite. Totuşi, această viaţă – viaţa pe care ai ales să o trăieşti aşa cum vrei tu – va fi singura ta răsplată. Dumnezeu nu se joacă, probabil pentru că doreşte ca noi să ne dăm seama cât de important şi cât de mare este El. La urma urmei, numai El e Dumnezeu.

Biblia spune că această lume şi plăcerile ei sunt trecătoare (1 Ioan 2:17). Ai da o fericire veşnică pe o plăcere de scurtă durată (propria ta variantă de plăcere)? Mulţi oameni fac acest lucru. Iisus a spus: „Eu sunt calea, adevărul şi viaţa; nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine” (Ioan 14:6). De asemenea, El a mai spus: „Eu am venit pentru ca oile să aibă viaţă şi să o aibă din belşug” (Ioan 10:10). Dumnezeu nu ne oferă numai viaţă veşnică, ci şi o viaţă mai deplină aici pe pământ (bucurie spirituală). Dar avem nevoie de credinţă pentru a vedea şi a alege acest lucru. Vei crede ce spune Dumnezeu sau te vei încrede în propria ta judecată? Aceasta este întrebarea reală.

Cum să începi o relaţie cu Dumnezeu

Am o întrebare...