O studentă de la Universitatea Princeton vorbeşte despre modul în care să faci faţă stresului academic.

De Sabriya English

În lumea mea, opţiunile de a face faţă dificultăţilor sunt fie să îmi injectez heroină în vene, fie să mă implic în nenumărate relaţii sexuale sau să neg problemele până acolo încât să ajung la o cădere nervoasă până la vârsta de 50 de ani. Ar avea vreun sens ca, într-o astfel de lume, să îmi pun speranţele într-un tâmplar necunoscut?

Atunci când stresul academic ameninţă să mă arunce din turnul de fildeş, vechi de 250 de ani, ar avea vreun sens să mă ghemuiesc într-un colţ cu un dumnezeu cu „d” mic, care nu are puterea nici să mă creeze şi nici să mute munţii de dragul meu? Nu! Dacă ar fi să Îi slujesc Lui în locul unui viţel de lemn, atunci Dumnezeul meu trebuie să aibă putere absolută, frumuseţe desăvârşită, autoritate supremă şi milă reală; orice altceva ar fi o pierdere de vreme.

Deşi L-am cunoscut pe Iisus de la vârsta de şapte ani, abia în liceu am ajuns să mă satur de anii în care viaţa mea spirituală era lipsită de energie şi de putere. Am avut nevoie de tot acest timp pentru a-mi da seama că Dumnezeu nu este Dumnezeul tradiţiei sau al părerii vreunui om şi nici Dumnezeul unui ritual banalizat, uzat. El doreşte să aibă o relaţie cu noi. Astăzi Îi pot lăuda Numele mai mult, pentru că am experimentat şi am văzut că mă poartă în mod minunat pe braţe în situaţii dificile, făcându-mă să mă ţin mai strâns de El.

Este o uşurare extraordinară să poţi da cărţile pe faţă înaintea Cuiva care nu va râde de tine şi nici nu te va respinge. Dumenzeu nu îmi cere să fiu perfectă. El îmi cere doar să mă pocăiesc de păcatele mele şi să ascult de El, trăind într-un mod vrednic de El.

Ce face atât de specială o relaţie personală cu Dumnezeu prin Iisus Cristos? Uşurarea că mântuirea nu reprezintă o listă de interdicţii sau ameninţarea cu condamnarea veşnică inevitabilă. Mântuirea nu este o povară insuportabilă pe umerii mei. Iisus a spus: „Veniţi la Mine toţi cei trudiţi şi împovăraţi şi Eu vă voi da odihnă. Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi de la Mine, pentru că Eu sunt blând şi umil în inimă; şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre. Căci jugul Meu este bun şi sarcina Mea este uşoară”. Nu sună grozav acest lucru?

O cârjă pentru cei slabi? Arată-mi o persoană cu puţine probleme, care poate să le rezolve pe toate în mod perfect, care nu se luptă sub propria povară sau care nu plânge, nu se sperie, nu se îngrijorează niciodată… aceasta este o persoană care trăieşte undeva între Moş Crăciun şi Iepuraşul de Paşti. O cârjă pentru cei slabi? O, da!

Am observat că nu alcoolul, notele bune sau faptele bune îţi aduc împlinire în viaţă. Numai atunci când mi-am mărturisit păcatele şi L-am acceptat pe Iisus Cristos ca Domn şi Mântuitor al meu am înţeles ce a vrut El să spună atunci când a promis viaţă din abundenţă. Este un sentiment plăcut să crezi în Cineva fără a fi nevoit să te îngrijorezi că trebuie să îi mulţumeşti pe toţi. Pe cât de alergică sunt la durere, n-aş putea spune că aş muri pentru un crez decât dacă acesta s-a dovedit deja că este unul pentru care merită să mori. La fel ca mulţi alţi studenţi de aici [de la Princeton] şi de pretutindeni, şi eu am descoperit acel crez în relaţia cu Iisus Cristos.

„Îl am necurmat pe Domnul înaintea mea: când este Ella dreapta mea nu mă clatin. De aceea, inima mi se bucură, sufletul mi se veseleşte şi trupul mi se odihneşte în linişte” (Psalmul 16:8,9).

Cum să începi o relaţie cu Dumnezeu

Am o întrebare...