Întrebare: „Eu mi-am găsit fericirea în viaţă. De ce trebuie să-mi extrag sentimentul fericirii şi al unui scop în viaţă din conceptul despre o «fiinţă divină»?”

Răspunsul nostru: Ai dreptate, poţi găsi fericire în viaţă fără a avea nevoie de Dumnezeu. Mulţi oameni se bucură de bunăstare financiară, de o familie iubitoare şi au puţine probleme. Totuşi, oricât de fericit ai fi acum, ai fi şi mai împlinit dacă L-ai avea pe Dumnezeu în viaţa ta. Cunoaşterea lui Dumnezeu face ca lucrurile să fie FOARTE diferite. Gândeşte-ta la acest lucru în felul următor. A se da cu tricicleta i se pare extraordinar unui copil, dar mai târziu, dacă acel copil creşte şi ajunge să conducă un Porsche, tricicleta i se pare foarte plictisitoare. S-ar putea să crezi că ai obţinut tot ce ţi-ai dorit în viaţă, dar să ştii că s-ar putea să afirmi acest lucru din persepectiva unuia care se dă cu tricicleta.

Iisus a spus că ne poate împlini dorinţe pe care nimeni şi nimic altceva nu le poate împlini (Ioan 4:13-14; 6:35). Aceasta pentru că nu suntem numai fiinţe trupeşti, ci şi fiinţe spirituale. Numai Dumnezeu ne poate împlini pe deplin foamea şi setea spirituală. Cu toate că am putea fi fericiţi şi fără Dumnezeu, numai cunoscundu-L pe El putem avea adevărata bucurie, împlinire şi pace.

Se mai pune şi problema veşniciei. Ce spui dacă această viaţă scurtă de pe pământ este un timp în care Dumnezeu ne pune la încercare? O încercare pentru a vedea dacă vrei să Îl cunoşti sau nu. Dacă aşa stau lucrurile, cum te descurci la acest examen? „Înăbuşi” tu cunoaşterea lui Dumnezeu (aşa cum ni se spune în Romani 1)? Vezi tu dovezile pentru existenţa Sa peste tot în jurul tău şi totuşi nu vrei să Îl recunoşti?

Ce se întâmplă dacă nu-L primeşti niciodată pe Dumnezeu în viaţa ta? După cum ai spus, te poţi bucura încă de avantajele acestei vieţi. Dar să ştii că pentru tine totul se va termina aici, pentru că ai ales să-L respingi pe Dumnezeu. Ai acceptat darul (existenţa ta), dar L-ai respins pe Dătător.

Ce spui dacă Dumnezeu nu a arătat încă tot ce poate, ci are o mulţime de lucruri creative planificate pentru viaţa viitoare pentru cei care nu L-au respins? Ce spui dacă acea viaţă întrece această viaţă mai mult decât întrece un Porsche o tricicletă? Dacă L-ai respins pe Dumnezeu, nu vei fi acolo să vezi.

Cum să începi o relaţie cu Dumnezeu

Am o întrebare...