DEX definește un oximoron în acest mod – Figură de stil care exprimă o ironie subtilă sau un adevăr usturător sub forma asocierii paradoxale a doi termeni incongruenți și aparent incompatibili, iar student – Persoană care urmează cursurile unei universități sau ale unui institut de învățământ superior.

De ce nu aș putea să urmez cursurile unei facultăți și în același timp să am ca fundament al vieții mele credința creștină? Pentru că la facultate, de cele mai multe ori ești ridiculizat că mai crezi în astfel de povești precum Arca lui Noe sau Iona și balena? Sau pentru că orice carte de știință sau istorie pe care o deschizi începe prin a-ți prezenta milioanele de ani în care se presupune că oamenii ar fi evoluat din maimuță? De ce nu aș putea să am o minte deschisă pentru a descoperi despre lumea care mă înconjoară și totuși să îmi conduc viața după niște convingeri și valori creștine???

Sunt o persoană căreia îi place istoria, cred că ea ne poate determina să avem un viitor mai bun decât înaintașii noștri, dacă luăm ce este bun de la ei și oprim ceea ce nu au făcut bine. Mergând înapoi în istorie găsesc că primele facultăți au fost înființate chiar de oameni care aveau profunde convingeri creștine, acestea fiind de fapt și cauza principală pentru care au înființat aceste facultăți – dorința de a-și împlini bine mandatul pe care l-au primit de la Dumnezeu, acela de a stăpâni Pământul.

Până la urmă ce este un student creștin autentic? Vreun încuiat la minte care crede povești de adormit copiii? Sau vreun idealist care vrea să schimbe lumea, dar n-are habar de realitatea din jurul lui? Sau doar un moralist religios care nu lasă pe alții să se bucure de viață, deși nu poate nici el să țină regulile stricte pe care le impune?

Un creștin autentic, din punctul meu de vedere, crede într-un Dumnezeu bun care a creat un univers ordonat ce funcționează după legile Lui care nu se schimbă și de aceea merită să fie descoperite. Robert Grosseteste, un om de știință cu profunde convingeri creștine, de fapt chiar episcop în biserica catolică la începutul anilor 1200, învăța că scopul cercetării era nu neapărat să vii cu niște invenții deosebite, ci să afli motivele din spatele faptelor. Cu alte cuvinte, voia să explice de ce lucrurile se întâmplau în acel mod. Aceasta este însăși esența științei. Din acest motiv, Grosseteste este considerat părintele metodei științifice. Unul dintre urmașii lui, Roger Bacon, credea că dacă oamenii cunosc mai multe despre știință, vor afla mai multe și despre Dumnezeu. În scrierile lui, el prezice că știința va crea minuni cum ar fi mașini zburătoare, explozibile, submarine și călătorii în toată lumea. Vorbim despre secolul 13, înainte chiar de Leonardo da Vinci.

Astfel de oameni de știință creștini sunt nenumărați: un Isaac Newton (cele trei legi ale termodinamicii și legea gravitației), un Blaise Pascal (presiunea atmosferică și ”pariul lui Pascal”), un Carolus Linaeus (o clasificare de bază a tuturor ființelor vii), Antoine-Laurent Lavoisier (legea conservării masei), sau Louis Pasteur (vaccinurile și pasteurizarea), creștini total dedicați convingerilor lor, dedicați de a face știință ca un mijloc de a-L glorifica pe Creatorul lor și a face viața semenilor lor mai bună. Motivul din spatele studiului lor a fost profund impregnat cu convingerea creștină că omul are demnitate și valoare pentru că este creat de Dumnezeu, că Dumnezeu îl iubește și că are un mandat special pentru el.

Eu sunt una dintre persoanele care nu crede că student creștin este un oximoron și nici măcar că este demodat. Ca mine sunt mulți alții care doresc să fie oameni care studiază pentru a face societatea noastră mai bună, folosind resursele pe care ni le-a dat Dumnezeu și aducând valoare în jurul nostru. Grupul nostru de studenți creștini se numește Liderii de Mâine Pasiunea noastră este dezvoltarea personală, profesională și spirituală a studenților prin conferințe, relații de mentorare și dezvoltarea de proiecte pentru studenți.

Dacă ți-am trezit interesul, te invităm să ne cunoști sau să ne spui frământările tale și întrebările tale.Te rugăm să iei legătura cu noi pe pagina de facebook: Liderii de maine Cluj