Te-ai trezit vreodată spunând: „Îmi urăsc viaţa”? Cum poate cineva să experimenteze o schimbare reală a vieţii? Să experimenteze o schimbare pozitivă?

De Josh McDowell

Tânjeam să fiu fericit. Doream să fiu unul dintre cei mai fericiţi oameni de pe întregul pământul. Îmi doream şi un sens în viaţă. Căutam răspunsuri la întrebările:

  • „Cine sunt eu?”
  • „De ce mă aflu aici?”
  • „Spre ce se îndreaptă viaţa mea?”

Mai mult decât atât, îmi doream să fiu şi liber. Doream să fiu unul dintre cei mai liberi oameni din întreaga lume. Pentru mine, libertate nu însemna doar să fac ceea ce doream – toată lumea poate face asta. Pentru mine, libertate însemna să am puterea să fac ceea ce ştiam că trebuie să fac. Cei mai mulţi oameni ştiu ce trebuie să facă, dar nu au puterea să o facă. Aşa că am început să caut răspunsuri.

Unde poate găsi cineva schimbare pozitivă?

Se părea că aproape toţi oamenii aveau un fel de religie, aşa că am făcut şi eu ceea ce se obişnuia să se facă: am mers la biserică. Trebuie să fi nimerit biserica greşită, pentru că doar m-a făcut să mă simt şi mai rău. Mergeam la biserică dimineaţa, la prânz şi seara, dar nu m-a ajutat cu nimic. Eu sunt foarte practic şi, atunci când ceva nu funcţionează, renunţ la el. Prin urmare, am renunţat la religie.

Am început să mă întreb dacă nu cumva prestigiul este răspunsul. M-am gîndit că a fi lider, a accepta o anumită cauză, a mă dărui acestei cauze şi a fi popular s-ar putea să-mi aducă împlinirea. La universitatea unde am studiat, şefii de grupă ţineau baierile pungii şi iroseau banii cum doreau. Astfel că am candidat la preşedinţia studenţilor de anul I şi am fost ales. Era extraordinar să fiu cunoscut de toţi, să iau decizii şi să cheltui banii universităţii pentru a aduce vorbitorii pe care îi doream eu. Era grozav, dar efectul se diminua la fel ca orice alt lucru pe care-l încercasem. Mă trezeam luni dimineaţa (de obicei cu dureri de cap datorită nopţii precedente), iar atitudinea mea era: „Of, încă cinci zile”. Înduram zilele de luni până vineri. Fericirea gravita în jurul a trei nopţi pe săptămână – vineria, sâmbăta şi duminica. Apoi cercul vicios îşi relua cursul.

Căutând schimbarea pozitivă a vieţii

Bănuiesc că puţini studenţi din această ţară erau mai sinceri decât mine în căutarea unui sens, a unui scop în viaţă şi a adevărului.

În acea perioadă am observat un grup mic de oameni – opt studenţi şi doi profesori. Viaţa lor avea ceva diferit. Păreau că ştiu de ce cred ceea ce cred. Păreau că ştiu şi încotro se îndreptau vieţile lor.

Oamenii pe care am început să-i urmăresc nu vorbeau doar despre dragoste – ei se implicau activ. Păreau că zboară deasupra circumstanţelor vieţii universitare. În timp ce toţi ceilalţi păreau că se prăbuşesc, ei păreau să fie mulţumiţi şi să aibă o pace care nu era determinată de circumstanţe. Păreau că au o sursă interioară constantă de bucurie. Erau dezgustător de fericiţi. Aveau ceva ce eu nu aveam.

Ca toţi studenţii, dacă cineva avea ceva ce eu nu aveam, îmi doream şi eu acel lucru. Aşa că am decis să mă împrietenesc cu aceste persoane care mă nedumereau. Două săptămâni mai târziu stăteam toţi în jurul unei mese din sala de conferinţe – şase studenţi şi doi profesori. Conversaţia a început să atingă subiectul despre Dumnezeu.

Întrebând despre schimbarea pozitivă a vieţii

Ei mă nelinişteau, aşa că în cele din urmă m-am uitat la una dintre studente, o fată frumoasă (obişnuiam să cred că toţi creştinii sunt urâţi); m-am lăsat pe spate în scaun (nu doream ca ceilalţi să creadă că sunt interesat de subiectul discuţiei) şi am întrebat: „Spuneţi-mi, ce v-a schimbat vieţile? De ce sunt vieţile voastre atât de diferite de ale celorlalte persoane din universitate?”

Tânăra aceea trebuie să fi avut o convingere puternică. S-a uitat ţintă la mine şi mi-a spus două cuvinte pe care niciodată nu crezusem că le voi auzi la universitate ca parte a unei soluţii: „Iisus Cristos”.

„Pentru Dumnezeu”, am răspuns eu, „lăsaţi-mă cu prostiile astea. Sunt sătul de religie. Sunt sătul de biserică. Sunt sătul de Biblie. Nu-mi spuneţi mie prostiile astea cu religia.”

Ea a răspuns înapoi: „Stai puţin, n-am spus religia, ci Iisus Cristos”. Apoi a subliniat ceva ce nu ştiusem înainte: Creştinismul nu este o religie. Religia reprezintă încercarea oamenilor de a ajunge la Dumnezeu prin faptele lor bune; Creştinismul reprezintă apropierea lui Dumnezeu de oameni prin Iisus Cristos pentru a le oferi o relaţie cu Sine.

Probabil că la universitate vei găsi mai mulţi oameni care au concepţii greşite despre Creştinism decât oriunde în altă parte. Cu ceva timp în urmă, am întâlnit un asistent universitar, care a spus la un seminar cu studenţii din anul terminal că „oricine intră într-o biserică devine creştin”. I-am răspuns: „Dacă intri într-un garaj, te face acest lucru o maşină?” Mi s-a spus că un creştin este acela care crede cu adevărat în Cristos.

Pe măsură ce examinam Creştinismul, noii mei prieteni mă provocau din punct de vedere intelectual să analizez viaţa lui Iisus. Am descoperit că Buddha, Mohammed şi Confucius nu au pretins niciodată că sunt Dumnezeu, însă Iisus a făcut-o. Prietenii mei m-au îndemnat să cercetez dovezile care afirmau dumnezeirea lui Iisus. Ei erau convinşi că Iisus era Dumnezeu în chip omenesc, care a murit pe cruce pentru păcatele omenirii, care a fost îngropat, a înviat a treia zi din morţi şi putea schimba viaţa cuiva astăzi.

Credeam că acest lucru era o farsă. De fapt, credeam că cei mai mulţi creştini sunt nişte idioţi umblători. Întâlnisem câţiva dintre ei. Obişnuiam să aştept ca un creştin să ia cuvântul în clasă pentru a-l face praf şi pentru a-i da o lecţie. Îmi imaginam că dacă un creştin are vreo celulă în creier, aceasta ar muri de sigurătate. Nu ştiam mai multe.

Dar aceşti oameni mă provocau din nou şi din nou. În cele din urmă, am acceptat provocarea lor. Am acceptat-o din mândrie, pentru a-i combate, crezând că nu există niciun fapt real pe care să se bazeze. Am presupus că nu există nicio dovadă pe care cineva să o poată evalua.

După multe luni de studiu, mintea mea a ajuns la concluzia că Iisus Cristos trebuie să fi fost cine a pretins că este. Acest lucru a creat o problemă serioasă. Mintea mea îmi spunea că toate acestea erau adevărate, dar voinţa mea mă trăgea în altă direcţie.

Am descoperit că a deveni creştin este o experienţă care nimiceşte eul. Iisus Cristos mi-a provocat în mod direct voinţa pentru a mă încrede în El. Daţi-mi voie să-L parafrazez: „Uite, Eu stau la uşă şi bat încontinuu. Dacă Mă aude cineva strigându-l şi deschide uşa, voi intra înăuntru” (Apocalipsa 3:20). Nu-mi păsa dacă Cristos a mers pe apă sau dacă a schimbat apa în vin, nu-mi doream pe cineva care pleacă foarte repede de la o petrecere. Nu-mi puteam imagina o altă cale mai rapidă de a ruina un timp plăcut. Deci mintea mea îmi spunea despre Creştinism că este adevărat, dar voinţa mea fugea în altă direcţie.

Şi mai conştient că îmi urăsc viaţa

Ori de câte ori mă aflam în preajma acelor creştini entuziaşti, începea conflictul. Dacă te-ai aflat vreodată în preajma unor oameni fericiţi, înţelegi cum te pot enerva. Ei erau atât de fericiţi, iar eu eram atât de mizerabil, încât mă sculam literalmente şi ieşiam din sala de conferinţe. Am ajuns la punctul în care mergeam la culcare la 10 seara, dar nu adormeam până pe la 4 dimineaţa. Ştiam că trebuie să-mi scot din cap aceste lucruri înainte de a-mi pierd minţile! În cele din urmă, pe data de 19 decembrie 1959, mintea şi inima mea au căzut de acord la ora 8:30 p.m., pe când eram în anul doi de facultate – atunci am devenit creştin.

În acea seară, m-am rugat patru lucruri pentru a întemeia o relaţie cu Iisus Cristos care mi-a transformat viaţa de atunci încoace. Mai întâi, am spus: „Doamne Iisuse, Îţi mulţumesc că ai murit pe cruce pentru mine”. În al doilea rând, am spus: „Mărturisesc acele lucruri din viaţa mea care nu-Ţi sunt plăcute şi Îţi cer să mă ierţi şi să mă curăţeşti”. În al treilea rând, am spus: „Îmi deschid chiar acum, cum ştiu mai bine, uşa inimii şi a vieţii mele şi mă încred în Tine ca Mântuitor şi Domn. Preia controlul asupra vieţii mele. Schimbă-mă din interior înspre exterior. Fă-mă acea persoană pe care ai creat-o să fiu”. Şi ultimul lucru pe care l-am spus în rugăciune a fost: „Îţi mulţumesc că ai intrat în viaţa mea prin credinţă”. Era o credinţă care nu se baza pe ignoranţă, ci pe dovada istoriei şi pe Cuvântul lui Dumnezeu.

Sunt sigur că i-ai auzit pe unii oameni religioşi vorbind despre experienţa lor fulgerătoare. Ei bine, în cazul meu nu s-a întâmplat nimic după ce m-am rugat acele lucruri. Absolut nimic. Şi încă nu încercasem să fac nicio faptă bună. De fapt, după ce am luat acea decizie, m-am simţit şi mai rău. Îmi venea pur şi simplu să vomit. O nu, m-am gândit, în ce m-am băgat? Chiar simţeam că mi-am ieşit din pepeni (şi sunt sigur că unii chiar cred că aşa s-a întâmplat!).

Dumnezeu şi schimbarea pozitivă a vieţii

Dar într-o perioadă de şase luni până la un an şi jumătate, am descoperit că nu-mi ieşisem din pepeni. Viaţa mea fusese schimbată. Odată am intrat într-o polemică cu şeful catedrei de istorie de la Universitatea Midwestern când i-am spus că viaţa mea a fost schimbată. El m-a întrerupt, spunând: „McDowell, vrei să ne spui că Dumnezeu realmente ţi-a schimbat viaţa, acum în secolul al XX-lea? Ce domenii din viaţa ta?” După 45 de minute, mi-a spus: „Bine, destul”. Dă-mi voie să-ţi spus câteva dintre lucrurile pe care le-am spus atunci lui şi audienţei de acolo.

Un domeniu pe care Dumnezeu l-a schimbat a fost neastâmpărul meu. Întotdeauna trebuia să fiu ocupat. Mergeam prin campus, iar mintea mea era ca o vijelie plină de conflicte care se izbeau de pereţi. Stăteam jos şi încercam să studiez, dar nu reuşeam. La câteva luni după ce am luat acea decizie de a-L urma pe Cristos am constatat un fel de pace la nivelul minţii. Nu mă înţelege greşit. Nu spun că nu am mai avut deloc conflicte. Ceea ce am găsit în această relaţie cu Iisus nu era absenţa conflictelor, ci capacitatea de a le face faţă. Şi n-aş da acest lucru pe nimic altceva din întreaga lume.

Un alt domeniu care a început să se schimbe a fost irascibilitatea mea. Obişnuiam să mă enervez imediat dacă cineva se uita la mine chiorâş. Încă mai am cicatricele de pe vremea când, în primul an de facultate, l-am zdrobit pe unul în bătaie. Irascibilitatea mea făcea atât de mult parte din mine, încât nici nu am încercat să o schimb în mod conştient. Am ajuns în situaţia de a mă enerva foarte repede şi de a nu mă mai putea controla. În 14 ani, am mai răbufnit o singură dată (şi când s-a întâmplat asta, m-am revanşat timp de aproape şase ai!).

Schimbarea pozitivă a urii

Mai este un domeniu de care nu sunt mândru. Dar vorbesc despre el pentru că mulţi oameni au nevoie de aceeaşi schimbare în viaţa lor, iar eu am găsit sursa pentru acea schimbare: o relaţie cu Iisus Cristos. Acel domeniu este ura. Am urât foarte mult în viaţa mea. Nu era ceva care se vedea foarte mult în afară, dar era ceva care mă măcina în interior. Mă iritau oamenii, lucrurile, absolut toate.

Dar am urât un om mai mult decât pe oricine altcineva: tatăl meu. Îl uram de moarte. Pentru mine, el era beţivul oraşului. Toţi ştiau că tatăl meu era beţiv. Prietenii mei făceau glume pe seama tatălui meu care mergea pe două cărări prin oraş. Nu-şi închipuiau că mă deranjează. Eram şi eu ca alţii – râdeam de ochii lumii. Dar dă-mi voie să-ţi spun că în interiorul meu plângeam. Uneori mergeam în şură şi o vedeam pe mama atât de bătută, încât nu se mai putea scula. Era întinsă pe bălegarul din spatele vacilor. Atunci când veneau prieteni la noi acasă, îl scoteam pe tata afară şi-l legam în şură, iar maşina lui o parcam în spatele silozului. Le spuneam prietenilor că tata a trebuit să plece undeva. Nu cred că cineva ar fi putut urî pe cineva mai mult decât l-am urât eu pe tata.

După ce m-am decis pentru Cristos, El a intrat în viaţa mea, iar dragostea Sa a fost atât de puternică, încât mi-a luat ura şi a schimbat-o. Am putut să-l privesc pe tatăl meu drept în ochi şi să-i spun: „Tată, te iubesc”. Şi chiar l-am iubit. După câte i-am făcut, acest lucru l-a zdruncinat.

După ce m-am transferat la o universitate particulară, am avut un accident grav de maşină. Am fost dus acasă cu gâtul imobilizat. Nu voi uita niciodată că tatăl meu a venit la mine în cameră şi m-a întrebat: „Fiule, cum poţi iubi un tată ca mine?” I-am răspuns: „Tată, acum şase luni te uram”. Apoi i-am împărtăşit concluziile la care am ajuns cu privire la Cristos: „Tată, L-am lăsat pe Iisus Cristos să intre în viaţa mea. Nu pot să-ţi explic foarte bine, dar în urma acelei relaţii, am primit puterea să-i iubesc şi să-i accept pe alţii aşa cum sunt ei, inclusiv pe tine”.

Patruzeci şi cinci de minute mai târziu s-a produs unul dintre cele mai extraordinare lucruri din viaţa mea. Cineva din familia mea, cineva care mă cunoştea atât de bine, încât nu puteam să-l prostesc, mi-a spus: „Fiule, dacă Dumnezeu poate face în viaţa mea ce văd că a făcut în viaţa ta, atunci vreau să-i dau această ocazie”. Chiar acolo tatăl meu s-a rugat cu mine şi s-a încrezut în Cristos pentru iertarea păcatelor sale.

De obicei, schimbarea are loc în câteva zile, săptămâni, luni sau chiar un an. Viaţa tatălui meu a fost schimbată înaintea ochilor mei. Era ca şi cum cineva ar fi aprins un bec. Niciodată n-am mai văzut o schimbare mai rapidă decât aceasta, nici înainte, nici după. Tatăl meu s-a atins de whiskey doar o singură dată după aceea. L-a dus până la gură şi asta a fost tot. Eu am ajuns la concluzia că o relaţie cu Iisus Cristos schimbă vieţi.

Schimbarea pozitivă a vieţii

Poţi să râzi de Creştinism. Poţi să-ţi baţi joc şi poţi să-l ridiculizezi. Dar Creştinismul are valoare. El schimbă vieţi. Dacă te încrezi în Cristos, urmăreşte atitudinile şi acţiunile tale, întrucât Iisus Cristos este la lucru pentru a-ţi schimba viaţa.

Creştinismul însă nu este ceva ce poţi băga cuiva pe gât. Tot ce pot să fac este să-ţi spun ce am descoperit eu. După aceea, tu trebuie să decizi.

Poate că rugăciunea pe care am spus-o eu te va ajuta: „Doamne Iisuse, am nevoie de Tine. Îţi mulţumesc că ai murit pe cruce pentru mine. Iartă-mă şi curăţeşte-mă. Chiar acum mă încred în Tine ca Mântuitor şi Domn. Fă-mă persoana pe care tu ai creat-o să fiu. În Numele Tău. Amin”.

Tocmai L-am chemat pe Isus în viaţa mea (urmează câteva informaţii utile)...

Poate vreau să-L chem pe Isus în viaţa mea; vă rog, spuneţi-mi mai multe despre acest lucru...

Am o întrebare...

Josh McDowell este un vorbitor, autor şi reprezentant al Campus Crusade for Christ, cunoscut pe plan mondial. A scris mai mult de cincizeci de cărţi, printre care şi clasicele Mai mult decât un tâmplar şi Mărturii care cer un verdict.