Cum să te decizi asupra problemei legate de creaţie versus evoluţie

De Charles Colson

În 1967, nişte astronauţi au descoperit cu stupoare unde radio, care proveneau din spaţiul cosmic. „La început”, au spus ei „am crezut că era vorba de o altă rasă raţională”, care încerca să comunice cu noi. Ei au numit aceste unde „LGM”, de la Little Green Men (Omuleţii verzi, n.tr.).

Dar s-a dovedit că ceea ce au descoperit ei era de fapt un pulsar, o stea rotitoare care imita un semnal radio.

Cum pot spune oamenii de ştiinţă dacă ceva provine dintr-o sursă naturală sau dintr-una raţională? Dacă stai să te gândeşti, aceasta este întrebarea care stă la baza dezbaterii cu privire la creaţie şi evoluţie: cum putem şti dacă viaţa îşi are obârşia în cauze naturale sau dacă a fost creată de o fiinţă raţională?

Gândeşte-te pentru o clipă la câteva analogii obişnuite. Imagineză-ţi că trecem prin South Dakota şi vedem un munte pe al cărui versant sunt săpate chipurile a patru preşedinţi americani. Imediat ne dăm seama că este rezultatul muncii unui agent raţional. Nimeni nu ar spune că acele chipuri de pe Muntele Rushmore sunt rezultatul fenomenelor naturale.

Sau imaginează-ţi că găseşti un vârf de săgeată lângă un izvor. Nimeni nu ar spune că forma acelui vârf de săgeată este rezultatul eroziunii apei.

În arheologie, această abilitate de a distinge între opera umană şi produsele naturii este crucială. Atunci când sapă în pământul mesopotamian, arheologul trebuie să decidă dacă a găsit o bucată de rocă sau un ciob de vas spart.

Este adevărat că lumea fizică poate produce un model regulat – cum ar fi ondulaţiile de nisip de pe plajă sau undele radio care i-au păcălit pe astronauţi, făcându-i să creadă că au descoperit nişte Omuleţi verzi. Dar ceea ce nu poate produce natura este complexitatea.

Imaginează-ţi că ne plimbăm pe malul mării şi dăm peste nişte cuvinte scrise pe nisip: „Mihai o iubeşte pe Maria”. Imediat ne dăm seama că aceste litere aparţin unei alte ordini decât ondulaţiile de nisip din jur – ceea ce oamenii de ştiinţă numesc complexitate.

Sau imaginează-ţi că ne uităm spre cer şi vedem ceva care arată pufos şi alb ca un nor, pe care sunt scrise cuvintele: „Bea Coca-Cola”. Fără ca să ne îndoim deloc, deducem că acesta nu este un nor obişnuit şi începem să ne uităm după un pilot de avion, care face reclamă aeriană.

Vezi tu, experienţa obişnuită de fiecare zi ne ajută să înţelegem care sunt lucrurile pe care natura le poate crea singură – şi care sunt lucrurile ce pot fi create numai de un agent raţional.

Prin urmare, ce ne spune acest lucru despre originea vieţii?

La baza vieţii se găseşte molecula de ADN. Geneticienii ne spun că structura ADN-ului este identică cu structura limbajului. Acţionează ca un cod – un sistem de comunicare moleculară la nivelul celulei.

Cu alte cuvinte, atunci când geneticienii au cercetat nucleul celulei, au dat peste ceva asemănător cu „Mihai o iubeşte pe Maria” sau „Bea Coca-Cola”.

Bineînţeles că ADN-ul conţine mult mai multe informaţii decât aceste simple enunţuri. În general vorbind, ADN-ul dintr-o celulă a unui mamifer conţine atâtea informaţii cât se găsesc în câteva mii de cărţi. Prin urmare, dacă enunţul „Mihai o iubeşte pe Maria” trebuie să fi fost scris de o fiinţa raţională, cu cât mai mult codul ADN-ului?

Nu trebuie să ai cunoştinţe sofisticate de chimie şi de genetică pentru a răspunde provocărilor care vin din partea celor care susţin evoluţia. Pe baza experienţei obişnuite – la urma urmei şi ştiinţa trebuie să se bazeze pe experienţă – poţi argumenta din punct de vedere logic că viaţa a fost creată de un agent raţional.

Inserare editorială: suntem conştienţi de modul în care a avansat tehnologia, astfel încât cantităţi tot mai mari de informaţie să fie stocate pe chip-uri tot mai mici. Dar suntem încă departe de a atinge densitatea informatică a ADN-ului. Richard Dawkins de la Universitatea din Oxford a spus că „O singură celulă umană are capacitatea de a stoca informaţia din Encyclopaedia Britannica, toate cele 30 de volume, de trei sau de patru ori”. Şi, cu toate că suntem uimiţi de cît de multe informaţii pot deţine calculatoarele personale, „densitatea de stocare informaţională a ADN-ului este mai mare de câteva trilioane de ori decât cea a celor mai avansate chip-uri” (Dr. William A. Dembski). Cantitatea totală, densitatea şi importanţa informaţiei de ADN pentru toate celulele umane, animale şi vegetale… ne dau motive serioase să fim uimiţi şi să credem că în spatele acestuia se află un plan intenţionat.

Cum să începi o relaţie cu Dumnezeu

Am o întrebare...

De la Breakpoint, 9-6-99, Copyright © 1999, retipărit cu permisiunea Prison Fellowship Ministries, P.O. Box 17500, Washington, D.C., 20041-0500.