Adevărul istoric din spatele Codului lui Da Vinci
De Rick James
În Codul lui Da Vinci, Dan Brown a creat în esență un roman de conspirație. Într-o lume a intrigilor subversive, miza nu poate fi mai mare - identitatea asasinului lui John F. Kennedy nu este decât o glumă în comparație cu ideea unei Biserici uneltitoare, care ascunde adevărata identitate a lui Iisus Cristos și care induce în eroare milioane de credincioși. Combinația genială de fapte și ficțiune din cartea lui Brown oferă plauzibilitate, iar noi suntem capturați, constrânși să urmărim indiciile oriunde ar duce acestea, indiferent de adevăr.
Pentru că în Codul lui Da Vinci faptele istorice sunt împletite cu ficțiunea, realitatea alunecă în mod frecvent și pe nesimțite înspre ficțiune. Datorită modului în care sunt prezentate conceptele, prin imagini care se succed foarte repede pe ecran, este greu să știi dacă ceea ce a fost prezentat a provenit din istorie sau din imaginația regizorului. Dacă vizionezi filmul doar de plăcere, acest lucru nu contează. Poate că ar fi interesant să ne uităm la câteva fapte istorice pentru a știi care este adevărul cu privire la începutul Creștinismului.
Spre exemplu, a afirmat realmente Iisus că este Dumnezeu? Acest lucru pare a fi incontestabil, din moment ce tot ceea ce a făcut și a spus El arată în această direcție. Un astfel de exemplu este Lazăr, un prieten apropiat al lui Iisus, care a murit. Trecuseră patru zile de la înmormântarea lui, dar după cum era obiceiul în Orientul Mijlociu, tot orașul îl plângea, iar femeile încă îl jeleau.
Iisus, care fusese în altă parte a țării, se întoarce în cele din urmă și le cere să dea la o parte piatra care acoperea gura mormântului. Celor mai mulți li s-a părut ridicol acest lucru, iar unii chiar I-au spus lui Iisus că va mirosi greu. Dar datorită reputației Sale au făcut ce le-a cerut. Apoi Iisus s-a întors cu fața spre mormânt și a strigat: „Lazăre, ieși afară!” (Dacă Iisus ar fi încercat să țină sub tăcere faptul că era Dumnezeu, atunci cu siguranță aceasta nu a fost o mișcare înțeleaptă.) Lazăr a ieșit afară din mormânt, spre uimirea mulțimii, iar acest eveniment a provocat o mare rumoare politică printre liderii religioși. Fariseii au convocat un consiliu și au declarat: „Ce facem? Omul acesta face multe minuni. Dacă-L lăsăm așa, toți vor crede în El...”1
De asemenea, dacă doreai să nu se spună că ești „Dumnezeu”, nu spuneai lucruri de felul acesta...
„Filip I-a zis: «Doamne, arată-ni-L pe Tatăl și ne este de ajuns.» Iisus i-a răspuns: «De atâta timp sunt cu voi și nu M-ai cunoscut, Filipe? Cine M-a văzut pe Mine L-a văzut pe Tatăl»”.2
De fapt, dacă cineva crede că ce a spus Iisus cu privire la Sine este neclar, cu siguranță dușmanii Lui nu au crezut la fel:
„Iudeii I-au răspuns: «Nu pentru o lucrare bună aruncăm noi cu pietre în Tine, ci pentru blasfemie, pentru că Tu, care ești om, Te faci Dumnezeu»”.3
De asemenea, este foarte clar că, încă de la început, ucenicii și creștinii din primele secole au considerat dumnezeirea lui Cristos ca fiind o dogmă fundamentală a credinței. Uită-te la afirmația apostolului Pavel:
„El este chipul Dumnezeului Celui nevăzut, Cel întâi-născut din toată creația; pentru că prin El au fost create toate lucrurile, cele care sunt în ceruri și cele care sunt pe pământ, cele văzute și cele nevăzute... Toate lucrurile au fost create prin El și pentru El”.4
În acest pasaj, apostolul Pavel Îl descrie pe Iisus ca fiind „chipul” lui Dumnezeu, iar mai departe Îl identifică cu „Creatorul”. Este important să ne dăm seama că scrisorile lui Pavel au fost scrise la numai câteva decade după moartea lui Cristos. Iar dacă textul nu curge ca o proză, aceasta înseamnă că nu este proză. În scrisorile lui Pavel sunt citate crezuri, ca acesta, care erau puse la începutul scrisorii și care au fost formulate în timpul primilor ani după moartea lui Iisus. Aceste crezuri defineau ceea ce primii creștini considerau a fi adevărat despre Cristos. Dumnezeirea Lui era un crez fundamental pentru ei.
Ce putem spune despre Evagheliile gnostice din Codul lui Da Vinci?
Celelalte Evanghelii pe care le menționează lordul Teabing au fost scrise, în cele mai multe cazuri, după unul sau două secole de la moartea lui Iisus de către un grup cunoscut sub numele de gnostici. Așa-numita „Evanghelie după Toma” a fost scrisă în jurul anului 140 d.Cr.; „Evanghelia după Iuda” a fost scrisă în jurul anului 170 d.Cr. Deși au folosit numele persoanelor care au trăit pe vremea lui Iisus, evangheliile gnostice au fost scrise la mult timp după ce au murit acești oameni și la mult timp după moartea lui Iisus.
Codul lui Da Vinci vrea să dea de înțeles că gonsticii nu au crezut în dumnezeirea lui Iisus. Aici ficțiunea poetică neagă faptele reale. Din punct de vedere istoric, gnosticii au crezut foarte mult în dumnezeirea lui Cristos, dar s-au dovedit a fi foarte plini de imaginație în alte doctrine ale lor despre persoana lui Iisus.Fie că vorbim despre Waco, Texas sau despre Orientul Mijlociu, întotdeauna au existat secte și culte religioase, care merg cu literatură din casă în casă, promovând o „nouă” interpretare radicală cu privire la persoana lui Cristos. Este important să spunem că pe vremea apostolilor a existat o formă mai temperată de gnosticism și de aceea o parte din ceea ce este scris în Noul Testament s-a adresat acestor interpretări greșite cu privire la identitatea lui Cristos. Iată de ce apostolul Ioan își începe evenghelia cu această afirmație clară, care susține atât dumnezeirea lui Iisus:
„La început era Cuvântul; Cuvântul era cu Dumnezeu și Cuvântul era Dumnezeu...
...cât și umanitatea Sa:
Cuvântul S-a făcut trup și a locuit printre noi”.5
De fapt, gonsticii aveau probleme cu umanitatea lui Iisus și nicidecum cu dumnezeirea Sa. De aceea Evanghelia după Ioan începe prin a sublinia adevărul: „Cuvântul [Iisus] era Dumnezeu” și Cuvântul „a devenit trup”. Gnosticii credeau că materia este rea și de aceea nu puteau concepe că Iisus ar fi putut fi pe deplin uman. Scrierile gnostice, pe care Teabing le numește în film „celelalte evanghelii”, nu pun deloc la îndoială dumnezeirea lui Iisus. Din contră, ele au împodobit divinitatea lui Iisus și au dat la o parte umanitatea Sa. Ca o ironie, Codul lui Da Vinci folosește controversa gnostică, dar o întoarce cu susul în jos, sugerând că problema era legată de dumnezeirea lui Iisus.
Ce putem spune despre Conciliul de la Niceea din Codul lui Da Vinci?
Codul lui Da Vinci pretinde că dumnezeirea lui Cristos a fost dezbătută în cadrul Conciliului de la Niceea, dar acest lucru este foarte greșit (iată încă un exemplu de licență poetică). Nicio problemă. Să ne întoarcem la istorie: la Niceea s-a dezbătut problema dacă Cristos era co-etern cu Tatăl. Cu alte cuvinte, a existat vreun timp când Iisus „nu a fost” cu Tatăl? Această întrebare sună ceva de genul: „Câți îngeri încap pe vârful unui ac?” Dar la acea vreme era foarte important să se clarifice acest aspect. Nimeni dintre cei care au participat la conciliu nu credea că Iisus a fost doar un om sau doar un profet. (De fapt, Conciliul de la Niceea a stabilit cu o majoritate covârșitoare că Iisus a fost co-etern cu Tatăl.)
Din nou, Însuși Iisus a spus foarte clar că a existat din veșnicie cu Tatăl. Iisus a preluat același nume pe care îl avea Dumnezeu în Vechiul Testament. Când Moise a întrebat ce nume ar trebui să folosească atunci când va vorbi despre Dumnezeu, El i-a răspuns: „Spune că «EU SUNT» te-a trimis”.(Acest lucru are sens - Dumnezeu a existat dintotdeauna, există în prezent și va exista întotdeauna - prin urmare, „EU SUNT„ rezumă acest lucru foarte bine). Iisus a făcut aceeași afirmație. El a spus: „Înainte de a fi fost Avraam, EU SUNT”.6
Din când în când apare câte ceva pe care oamenilor le este greu să-l clasifice. Este bizar, de exemplu, ca o balenă să fie considerată mamifer. Ceva care trăiește în ocean nu ar trebui numit mamifer.
În lumea liderilor religioși, Iisus este o balenă, fiind pus în aceeași categorie cu alți lideri religioși importanți, printre care Moise, Mohamed și Buddha. Dar sincer, El nu corespunde acestora. La suprafață, arată ca un pește (un lider religios minunat, care a ajutat la formarea credinței și a moralității), însă a pretins și a învățat ceva care, atunci când este analizat cu atenție, Îl face să fie o specie cu totul aparte. El a pretins că este Dumnezeu.
Dacă vrei să afli ce a revelat și a dovedit Iisus cu privire la Sine Însuși și ce Îți oferă El, citește, te rog, articolul Dincolo de credința oarbă.
(1) Ioan 11:47,48
(2) Ioan 14:8-9
(3) Ioan 10:33
(4) Coloseni 1:15-16
(5) Ioan 1:1,14
(6) Ioan 8:58