×
CAUTA
EveryStudent.ro
Întrebări și răspunsuri
 despre viată şi Dumnezeu
Probleme de viață

De ce e viaţa aşa de grea?

De ce? Putem avea oare linişte chiar şi când e viaţa grea?

WhatsApp Share Facebook Share Twitter Share Share by Email More PDF

Cum putem explica tot ceea ce vedem în lume? Atacuri teroriste, sclavie sexuală, rasism, foamete la nivel mondial…

Probabil că ne punem astfel de întrebări destul de des în subconştient. Dar, în mod conştient, o facem rareori. Suntem atât de ocupaţi cu traiul de zi cu zi, încât foarte rar ne oprim ca să ne întrebăm DE CE se întâmplă toate astea.

Însă poate că se întâmplă apoi ceva care ne trezeşte la realitate. Părinţii noştri divorţează. O fată de pe strada noastră este răpită. O rudă de-a noastră se îmbolnăveşte de cancer. Sunt catastrofe de natură să ne trezească pentru o vreme. Dar apoi, de cele mai multe ori, revenim la starea dinainte, de tăgăduire a realităţii. Asta până are loc o altă tragedie, o altă distonanţă. Atunci s-ar putea să ne gândim: E ceva în neregulă aici. Nu aşa trebuie să decurgă viaţa!

Aşadar DE CE se întâmplă lucruri rele? DE CE nu e lumea mai bună?

Există un răspuns la această întrebare, pe care îl găsim în Biblie. Însă celor mai mulţi oameni nu le place să-l audă: lumea este aşa cum este deoarece, într-un fel, noi am vrut să fie aşa.

Pare ciudat?

Ce sau cine ar putea schimba lumea? Ce sau cine ne-ar putea garanta tuturor o viaţă fără suferinţă în orice clipă?

Dumnezeu ar putea. Şi deşi Îi stă în putere să facă asta, n-o face. Cel puţin nu chiar acum. Şi probabil că tocmai din cauza asta suntem furioşi pe El şi spunem: „Nu se poate să fie atotputernic şi atotiubitor. Dacă ar fi aşa, lumea ar fi altfel!”

Şi spunem asta cu speranţa că Dumnezeu Se va răzgândi. Cu speranţa că, dacă Îl facem să se simtă vinovat, va proceda altfel de-acum înainte.

Însă Dumnezeu nici nu Se clinteşte. DE CE?

Motivul pentru care Dumnezeu nu Se clinteşte, pentru care nu schimbă starea lucrurilor chiar în această clipă, este că ne dă ceea ce am cerut: o lume în care ne purtăm ca şi cum El ar fi absent şi inutil.

Vă mai aduceţi aminte de Adam şi Eva? Ei au mâncat din „fructul interzis”, fruct care reprezenta ideea că pot ignora spusele sau darurile lui Dumnezeu şi că pot porni în viaţă fără Dumnezeu. Adam şi Eva sperau cumva că pot deveni ca Dumnezeu, dar fără ajutorul Lui. Au crezut că există în viaţă ceva mai valoros decât Dumnezeu, ceva mai valoros decât o relaţie personală cu El. Şi astfel, în urma alegerii lor, am ajuns să trăim în această lume, cu toate defectele ei.

Însă nu s-a întâmplat aşa doar cu Adam şi Eva, ci cu noi toţi, nu? Cine n-a zis, dacă nu cu glas tare, măcar în gând: „Doamne, cred că pot face asta fără Tine. Îţi mulţumesc că Te oferi să mă ajuţi, dar de data asta mă descurc singur”?

Toţi am încercat să ne descurcăm în viaţă fără Dumnezeu. Oare de ce? Probabil fiindcă am ajuns să credem că există ceva mai valoros şi mai important decât El. Chiar dacă se gândeşte fiecare la altceva ca fiind mai valoros, mentalitatea e aceeaşi: Nu Dumnezeu este cel mai important în viaţă. De fapt, m-aş descurca la fel de bine şi fără El.

Dar cum răspunde Dumnezeu la aşa ceva?

Ne lasă să trăim cu ce vrem. Mulţi ajung să resimtă urmările dureroase ale alegerilor greşite făcute de ei sau de alţii, alegeri care contravin căilor lui Dumnezeu… crime, abuzuri sexuale, minciuni, înşelătorii, calomnii, adultere, răpiri, fapte mânate de lăcomie etc. Toate acestea pornesc de la oameni care au refuzat să-L lase pe Dumnezeu în viaţa lor. Ducându-şi viaţa aşa cum consideră nimerit, până la urmă ajung să sufere şi ei, şi alţii.

Ce părere are Dumnezeu? Ei bine, numai încântat nu e. Dar tocmai de aceea caută să Se apropie de noi, cu compasiune, sperând că vom apela la El, ca să ne poată dărui viaţă adevărată. Iisus a zis: „Veniţi la mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi vă voi da odihnă.”1 Însă nu toţi oamenii doresc să Se apropie de El. Referindu-se la asta, Iisus a zis: „Ierusalime, Ierusalime, care omori pe proroci şi ucizi cu pietre pe cei trimişi la tine! De câte ori am vrut să strâng pe copiii tăi cum îşi strânge găina puii sub aripi şi n-aţi vrut!”2 Apoi readuce în discuţie relaţia noastră cu El. „Eu sunt Lumina lumii; cine Mă urmează pe Mine nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii.”3

Dar cum stau lucrurile când viaţa e nedreaptă cu noi? Când avem de înfruntat greutăţi provocate de altcineva, nu de noi înşine? Când ne simţim victimizaţi, trebuie să ştim că Însuşi Dumnezeu a avut de înfruntat răutăţile unora. Aşa că înţelege pe deplin prin ce trecem.

Nu există în viaţă ceva mai sfâşietor decât ce a avut Iisus de suferit în numele nostru atunci când a fost părăsit de prieteni, batjocorit de cei care nu credeau în El, bătut şi chinuit înainte de a fi răstignit, apoi ţintuit pe cruce, în văzul tuturor, ca să fie făcut de ocară. S-a stins încet, sufocându-se. Deşi El ne-a creat, a vrut să dea oamenilor libertatea de a face chiar şi acest lucru, ca să se împlinească Scriptura şi să ne poată elibera de păcate. Iisus n-a fost luat prin surprindere de cele întâmplate. Ştia prea bine ce avea să urmeze… toate amănuntele, toată suferinţa, toată umilirea. „Pe când Se suia Iisus la Ierusalim, pe drum, a luat deoparte pe cei doisprezece ucenici şi le-a zis: «Iată că ne suim la Ierusalim şi Fiul omului va fi dat în mâinile preoţilor celor mai de seamă şi cărturarilor. Ei Îl vor osândi la moarte şi-L vor da în mâinile Neamurilor, ca să-L batjocorească, să-L bată şi să-L răstignească; dar a treia zi va învia».”4

Închipuie-ţi că ştii că vei trece prin ceva aşa de cumplit. E clar că Iisus înţelege suferinţa psihologică şi emoţională. În noaptea în care a ştiut că va fi arestat, S-a dus să Se roage, dar Şi-a luat şi câţiva prieteni cu El. „A luat cu El pe Petru şi pe cei doi fii ai lui Zebedei şi a început să Se întristeze şi să Se mâhnească foarte tare. Iisus le-a zis atunci: «Sufletul Meu este cuprins de o întristare de moarte; rămâneţi aici şi vegheaţi împreună cu Mine.» Apoi a mers puţin mai înainte, a căzut cu faţa la pământ şi S-a rugat, zicând: «Tată, dacă este cu putinţă, depărtează de la Mine paharul acesta! Totuşi nu cum voiesc Eu, ci cum voieşti Tu».”5 Deşi Iisus le mărturisese celor trei prieteni ce e în sufletul Lui, totuşi ei n-au înţeles cât de chinuit era. Când S-a întors de la rugăciune, i-a găsit dormind. De aceea înţelege prea bine cum e să suporţi singur suferinţa şi deznădejdea.

Iată cum descrie totul Apostolul Ioan în Evanghelia sa: „El era în lume şi lumea a fost făcută prin El, dar lumea nu L-a cunoscut. A venit la ai Săi şi ai Săi nu L-au primit. Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu”6. „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică. Dumnezeu, în adevăr, n-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin El.”7

Nimeni nu contestă că există foarte multă durere şi suferinţă în această lume. O parte din ea se explică prin faptele egoiste şi urâte ale altor oameni. O altă parte sfidează orice explicaţie, cel puţin în viaţa aceasta. Însă Dumnezeu ni Se dăruieşte şi ne arată că şi El a avut parte de suferinţă şi că ne cunoaşte durerea şi nevoile. Iisus le-a zis ucenicilor Săi: „Vă las pacea, vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte.”8 Avem suficiente motive ca să ne fie teamă, să fim frământaţi, însă Dumnezeu ne dăruieşte pacea Sa, care depăşeşte problema cu care ne confruntăm acum. La urma urmelor, El e Dumnezeu, Creatorul, Cel care există dintotdeauna, Cel care a creat întregul univers.

Cu toată puterea Sa, tot El e Cel care ne cunoaşte îndeaproape, în cele mai mici şi nesemnificative detalii. Şi dacă ne încredinţăm viaţa în mâinile Lui şi ne bizuim pe El, vom fi în siguranţă chiar şi când ne confruntăm cu greutăţi. Iisus a zis: „V-am spus aceste lucruri ca să aveţi pace în Mine. În lume veţi avea necazuri; dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea.”9 El a înfruntat chiar şi moartea, pericolul suprem în ce ne priveşte, şi a biruit-o. Dacă ne încredem în El, ne poate ajuta să trecem cu bine de împrejurările dificile din această viaţă şi apoi ne poate dărui viaţa veşnică.

Una din două: fie ne ducem viaţa cu Dumnezeu, fie nu. Iisus S-a rugat: „Neprihănitule Tată, lumea nu Te-a cunoscut; dar Eu Te-am cunoscut, şi aceştia au cunoscut că Tu M-ai trimis.Eu le-am făcut cunoscut Numele Tău şi li-l voi mai face cunoscut, pentru ca dragostea cu care M-ai iubit Tu să fie în ei şi Eu să fiu în ei.”10

Poate că şi tu te întrebi uneori de ce e viaţa aşa de grea. Fără Dumnezeu, omenirea e imediat atrasă de ură, rasism, abuzuri sexuale, crime… Iisus a spus: „Eu am venit ca oile să aibă viaţă şi să aibă viaţă din belşug.” 11 Dacă vrei să afli cum să începi o relaţie cu Dumnezeu, te rugăm să citeşti articolul Cunoaşterea personală a lui Dumnezeu.

 Cum să-L cunoști pe Dumnezeu…
 Am o întrebare…
Facebook

Note de subsol: (1) Evanghelia după Matei 11:28 (2) Evanghelia după Matei 23:37 (3) Evanghelia după Ioan 8:12 (4) Evanghelia după Matei 20:17-19 (5) Evanghelia după Matei 26:37-39 (6) Evanghelia după Ioan 1:10-12 (7) Evanghelia după Ioan 3:17,16 (8) Evanghelia după Ioan 14:27 (9) Evanghelia după Ioan 16:33 (10) Evanghelia după Ioan 17:25, 26 (11) Evanghelia după Ioan 10:10


SHARE:
WhatsApp Share Facebook Share Twitter Share Share by Email More


Facebook
Facebook