DE CE?!

De ce există rele? De ce există suferinţe?

De ce fac oamenii cancer? De ce există cutremure care distrug oraşe întregi? De ce unii oameni trebuie să muncească atât de mult, pentru nişte bani cu care abia dacă-şi pot hrăni familia? În subconştient, probabil că ne punem astfel de întrebări destul de des. Însă, în mod conştient, n-o facem decât rareori. Suntem atât de ocupaţi să ne trăim viaţa încât rareori ne oprim să întrebăm: DE CE SE ÎNTÂMPLĂ ASTA?

Dar apoi se... întâmplă ceva care ne trezeşte. Părinţii noştri divorţează. O tânără pe care o cunoaştem este răpită. O rudă ni se îmbolnăveşte de cancer. Ei bine, acest lucru ne trezeşte pentru un timp. După aceea însă, revenim adeseori la starea de nepăsare. Dar numai până când se-ntâmplă o altă tragedie, o altă absurditate. Atunci, probabil, ne gândim: „Stai puţin, ceva nu e-n regulă; ba chiar e aiurea rău de tot! Nu aşa ar trebui să fie viaţa!“

Prin urmare, DE CE se întâmplă lucruri rele? DE CE nu e lumea asta un loc mai bun?

Există un răspuns la acest DE CE... un răspuns care se găseşte în Biblie. Însă nu e un răspuns pe placul celor mai mulţi oameni: lumea este aşa cum este pentru că, într-un anumit sens, asta am cerut noi.

Ţi se pare ciudat?

Ce sau cine ar putea schimba lumea? Ce sau cine ne-ar putea garanta că viaţa tuturor va fi lipsită de dureri tot timpul?

...Dumnezeu ar putea. Dumnezeu ar putea face toate aceste lucruri. Dar nu le face... Cel puţin nu în acest moment! Şi de aceea suntem supăraţi pe El, fiindcă ne spunem: „E imposibil ca Dumnezeu să fie şi atotputernic, şi plin de dragoste. Dacă ar fi aşa, lumea asta n-ar fi aşa cum e!“

Zicem aşa, sperând că Dumnezeu Îşi va schimba poziţia în această problemă. Sperăm că, dacă-L acuzăm şi-L facem să Se simtă vinovat, Îl vom determina să-Şi schimbe modul de a acţiona. Însă se pare că El nici nu Se clinteşte. DE CE?

Dumnezeu nu Se clinteşte - adică nu schimbă lucrurile în acest moment - deoarece ne dă ceea ce am cerut: o lume în care ne purtăm cu El de parcă ar fi... absent şi inutil.

Îţi aduci aminte de Adam şi Eva? Ei au mâncat din „fructul oprit“. Acel fruct reprezenta ideea că puteau să treacă cu vederea ce le spusese sau le dăduse Dumnezeu şi îşi puteau trăi viaţa fără El. Căci Adam şi Eva sperau că vor putea deveni cam ca Dumnezeu, dar fără ajutorul lui Dumnezeu. Mâncând din fructul oprit, ei s-au hrănit cu ideea că în viaţă există ceva mai important decât Dumnezeu Însuşi, decât a avea o relaţie cu El. Şi din cauza alegerii lor a apărut această lume, cu toate defectele ei.

Însă, nu-i aşa, povestea lor este povestea noastră, a tuturor? Cine n-a spus - dacă nu cu voce tare, măcar în inima sa - „Doamne, cred că mă descurc şi fără Tine. Treaba asta pot s-o fac şi singur. Oricum, mersi că Te-ai oferit să mă ajuţi.“

Cu toţii am încercat să ne punem viaţa pe roate şi fără Dumnezeu. De ce facem asta? Probabil pentru că ne-am lăsat cu toţii amăgiţi de ideea că există ceva mai de valoare, mai important decât Dumnezeu. Într-adevăr, acest „ceva“ diferă de la om la om, dar mentalitatea este aceeaşi: „Nu Dumnezeu este cel mai important în viaţă. De fapt, chiar m-aş putea dispensa de El cu totul.“

Cum reacţionează Dumnezeu la aceasta?

...Îngăduie totul. Mulţi suferă de pe urma alegerilor lor (sau ale altora) care sunt contrare căilor lui Dumnezeu... crimă, abuzuri sexuale, lăcomie, minciuni, înşelăciuni, calomnii, adultere, răpiri etc. Toate aceste nedreptăţi pot fi explicate... se datorează oamenilor care nu I-au îngăduit lui Dumnezeu să intre în viaţa lor şi să-i ajute. Oamenilor care îşi duc viaţa după cum cred de cuviinţă, aducându-le suferinţă atât lor, cât şi altora.

Ce părere are Dumnezeu despre toate aceste lucruri? Nu este în nici un caz mulţumit. De fapt, Dumnezeu, în mila Sa, încearcă să Se aproprie de noi şi speră că ne vom întoarce spre El, dându-I ocazia de a ne dărui viaţa adevărată. Domnul Iisus a spus: „Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi şi Eu vă voi da odihnă.”¹ Însă nu toţi vor să vină la El. Iisus a remarcat aceasta: „Ierusalime, Ierusalime, care omori pe prooroci şi ucizi cu pietre pe cei trimişi la tine! De câte ori am vrut să strâng pe copiii tăi cum îşi strânge găina puii sub aripi, şi n-aţi vrut!”² Şi Iisus Hristos ne readuce la esenţa problemei: relaţia noastră cu El. „Eu sunt Lumina lumii; cine Mă urmează pe Mine nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii.”³

Dar ce se întâmplă când viaţa este nedreaptă? Ce se întâmplă dacă acele împrejurări îngrozitoare în care ne aflăm uneori sunt pricinuite de altcineva, iar nu de noi înşine? Ei bine, atunci când ne simţim nedreptăţiţi, să nu uităm că Dumnezeu Însuşi a avut de îndurat comportamentul îngrozitor al celorlalţi oameni. Dumnezeu înţelege prea bine prin ce treci.

Nu există în viaţă ceva mai dureros decât ce a trebuit să suporte Iisus Hristos în locul nostru... a fost părăsit de prieteni, batjocorit de aceia care nu voiau să creadă în El, bătut şi torturat înainte de răstignire, apoi înfipt cu piroane de o cruce, ca să fie făcut de râs în văzul tuturor, apoi a murit lent, sufocându-Se. Deşi El ne-a creat, totuşi i-a îngăduit omenirii să-I facă aceasta, pentru ca astfel să se împlinească Scriptura şi să ne elibereze de păcate. Ceea ce I s-a întâmplat lui Iisus nu L-a luat nicidecum prin surprindere. El ştia prea bine ce avea să urmeze; cunoştea dinainte toate amănuntele, toate durerile, toate batjocurile. „Pe cînd Se suia Iisus la Ierusalim, pe drum, a luat deoparte pe cei doisprezece ucenici şi le-a zis: „Iată că ne suim la Ierusalim şi Fiul omului va fi dat în mâinile preoţilor celor mai de seamă şi cărturarilor. Ei Îl vor osândi la moarte şi-L vor da în mâinile Neamurilor, ca să-L batjocorească, să-L bată şi să-L răstignească; dar a treia zi va învia.”⁴

Închipuie-ţi cum ar fi dacă ai şti că urmează să ţi se întâmple ceva îngrozitor! Iisus îţi înţelege chinul sufletesc şi psihologic. În noaptea în care ştia că vor veni să-L aresteze, Iisus S-a dus să Se roage şi a luat şi câţiva prieteni cu El. „A luat cu El pe Petru şi pe cei doi fii ai lui Zebedei şi a început să Se întristeze şi să Se mâhnească foarte tare. Isus le-a zis atunci: „Sufletul Meu este cuprins de o întristare de moarte; rămâneţi aici şi vegheaţi împreună cu Mine.” Apoi a mers puţin mai înainte, a căzut cu faţa la pământ şi S-a rugat, zicând: „Tată, dacă este cu putinţă, depărtează de la Mine paharul acesta! Totuşi nu cum voiesc Eu, ci cum voieşti Tu.”⁵ Deşi Iisus le mărturisise prietenilor Săi ce se va întâmpla, ei n-au înţeles chinurile Sale şi când Iisus S-a întors de la rugăciune, i-a găsit adormiţi. Aşa că, vezi tu, Iisus înţelege prea bine ce înseamnă să fii în culmea tristeţii şi a durerii şi să nu ai pe nimeni lângă tine.

Iată pe scurt cum descrie Ioan în Evanghelia sa toate acestea: „El era în lume şi lumea a fost făcută prin El, dar lumea nu L-a cunoscut. A venit la ai Săi, şi ai Săi nu L-au primit. Dar tuturor celor ce L-au primit, adica celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul sa se facă copii ai lui Dumnezeu;” ⁶ „Dumnezeu, în adevăr, n-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin El. Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.”⁷

Fără îndoială că există dureri şi suferinţe uriaşe în această lume. O parte dintre ele se datorează acţiunilor egoiste, rele ale altor oameni. Unele nu pot fi explicate în viaţa aceasta. Dar Dumnezeu vrea să stea lângă noi. Vrea să ştim că şi El a avut nevoi... şi El a trecut prin suferinţe... şi de aceea este conştient de situaţia noastră. Iisus le-a spus ucenicilor Săi: „Vă las pacea, vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte.”⁸ Avem numeroase motive pentru a ne fi teamă, pentru a fi neliniştiţi, însă Dumnezeu ne poate dărui pacea Sa, care depăşeşte cu mult amploarea problemei care ne „paşte”. La urma urmelor, doar El ne-a creat. El a existat dintotdeauna; El a creat universul din nimic.

El ne cunoaşte pe deplin, până în cele mai mici detalii. Şi dacă vom alege să ne încredinţăm viaţa în mâinile Sale, dacă ne vom bizui pe El, ne va ţine în siguranţă atunci când avem greutăţi. Iisus a spus: „V-am spus aceste lucruri ca să aveţi pace în Mine. În lume veţi avea necazuri; dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea.”⁹ El a avut parte de lucrul cel mai grav care ne aşteaptă - moartea - şi a biruit-o. El ne poate ajuta să depăşim împrejurările dificile din viaţă; iar după ce viaţa aceasta se va termina, ne poate dărui viaţa veşnică... cu condiţia să credem în El.

Putem trăi această viaţă în două feluri: fie împreună cu Dumnezeu, fie fără El. Iisus Hristos S-a rugat: „Neprihănitule Tată, lumea nu Te-a cunoscut; dar Eu Te-am cunoscut, şi aceştia au cunoscut că Tu M-ai trimis. Eu le-am făcut cunoscut Numele Tău şi li-L voi mai face cunoscut, pentru ca dragostea cu care M-ai iubit Tu să fie în ei, şi Eu să fiu în ei.”¹⁰

Dacă vrei să ştii cum poţi începe o relaţie cu Dumnezeu, citeşte articolul Cunoaşterea personală a lui Dumnezeu.

(1) Evanghelia după Matei 11:28
(2) Evanghelia după Matei 23:37
(3) Evanghelia după Ioan 8:12
(4) Evanghelia după Matei 20:17-19
(5) Evanghelia după Matei 26:37-39
(6) Evanghelia după Ioan 1:10-12
(7) Evanghelia după Ioan 3:17,16
(8) Evanghelia după Ioan 14:27
(9) Evanghelia după Ioan 16:33
(10) Evanghelia după Ioan 17:25,26

povestea noastră

“Noi rătăceam cu toţii ca nişte oi, fiecare îşi vedea de drumul lui.” (Biblia, Isaia 53:6)

“Nu este nici unul care să aibă pricepere. Nu este nici unul care să caute cu tot dinadinsul pe Dumnezeu.” (Biblia, Romani 3:11)

Înapoi la articol!

Trimite această pagină unui prieten

Cum să începi o relaţie cu Dumnezeu