Cum putem şti că Biblia pe care o avem astăzi este demnă de încredere?

Biblia, cartea de căpătâi a creştinismului, pretinde că este cuvântul unic al lui Dumnezeu pentru omenire. Miliarde de oameni s-au bazat pe mesajul ei. Milioane au murit pentru ea.

Poate o persoană inteligentă să creadă în Biblie?

Da. Biblia nu este o carte de fabule. Spre deosebire de alte cărţi spirituale, ea nu cere o credinţă oarbă. Există multe tipuri de dovezi care susţin acurateţea istorică a Bibliei, precum şi pretenţia ei că este de inspiraţie divină.

  • Istoria antică susţine acurateţea Bibliei ca înregistrare/document istoric.
  • Evangheliile oferă multe relatări demne de încredere despre viaţa lui Iisus.
  • Arheologia întăreşte relatarea biblică.
  • Critica textuală atestă faptul că, de când au fost scrise prima dată, cărţile Bibliei nu s-au schimbat.


Este istoria antică în acord cu Biblia?

BibliaDacă Biblia este mesajul lui Dumnezeu pentru noi, ar trebui să avem speranţa că versiunea ei despre istorie este corectă. Şi este.

De exemplu, Biblia afirmă că Iisus din Nazaret a făcut multe minuni, că a fost executat de romani şi că a înviat din morţi. Mulţi istorici din vechime întăresc relatarea Bibilei despre viaţa lui Iisus şi a ucenicilor Săi:

Cornelius Tacitus (55-120 d.Cr.), un istoric din Roma primului secol, este considerat unul dintre cei mai exacţi istorici ai lumii antice.1 Un extras din lucrarea sa ne spune că împăratul roman Nero „a aplicat cele mai violente torturi asupra unei clase de oameni… numiţi creştini. …Christus [Hristos], de la care li se trage şi numele, a suferit pedeapsa maximă în timpul domniei lui Tiberius, la porunca unuia dintre procuratorii noştri, şi anume Pontius Pilatus…”2

Flavius Josephus, un istoric evreu (38-100? d.Cr.), a scris despre Iisus în lucrarea sa Antichităţi iudaice. De la Josephus aflăm că „Iisus a fost un om înţelept, care a făcut fapte neaşteptate, care i-a învăţat pe mulţi şi care a câştigat de partea Sa mulţi adepţi dintre evrei şi greci, despre care se credea că este Mesia, care a fost acuzat de conducătorii evrei, care a fost condamnat să fie crucificat de către Pilat şi despre care se crede că a înviat”3.

Suetonius, Plinius cel Tânăr şi Tallus au scris şi ei despre închinarea şi persecutarea creştinilor în acord cu relatările Noului Testament.

Chiar şi Talmudul evreiesc, care cu siguranţă nu este înclinat să-L susţină pe Iisus, este de acord cu evenimentele majore din viaţa Sa. Din Talmud aflăm că „Iisus a fost conceput în afara căsătoriei, că a adunat discipoli, că a făcut afirmaţii blasfemiatoare despre Sine şi că a făcut minuni, dar că aceste minuni sunt atribuite vrăjitoriei şi nu lui Dumnezeu”4.

Acestea sunt informaţii remarcabile ţinând cont de faptul că cei mai mulţi istorici din vechime se concentrau asupra conducătorilor politici şi militari, nu asupra unor rabini obscuri din provinciile îndepărtate ale Imperiului roman. Cu toate acestea, istorici (evrei, greci şi romani) din vechime confirmă evenimentele majore care sunt prezentate în Noul Testament, chiar dacă ei înşişi nu erau credincioşi.


Sunt relatăriile despre Iisus din Evanghelii demne de încredere?

Iisus HristosIstoricii seculari au înregistrat datele generale din viaţa lui Iisus, dar apropiaţii Săi au scris relatări mai detaliate, pe baza declaraţiilor martorilor oculari. Acestea sunt numite cele patru Evanghelii, primele patru cărţi ale Noului Testament. Cum putem fi siguri că aceste biografii ale lui Iisus sunt precise?

Atunci când istoricii încearcă să stabilească dacă o biografie este demnă de încredere, ei pun întrebarea: „Câte alte surse relatează aceleaşi detalii despre această persoană?” Iată cum funcţionează acest lucru. Imaginează-ţi că aduni biografii ale preşedintelui John F. Kennedy. Găseşti multe care descriu familia sa, perioada cât a fost preşedinte, modul în care a gestionat criza rachetelor cubaneze şi aproape toate biografiile înregistrează date similare. Dar dacă ai găsi o biografie în care se spune că John F. Kennedy a trăit zece ani ca preot în Africa de Sud? Celelalte biografii susţin că el era în Statele Unite la acea vreme. Un istoric inteligent ar accepta relatările care sunt în acord una cu cealaltă.

În ceea ce-L priveşte pe Iisus din Nazaret, găsim noi mai multe biografii care să relateze aceleaşi evenimente din viaţa Sa? Da. Cu toate că nu conţin în totalitate aceleaşi informaţii, cele patru Evanghelii relatează în esenţă aceeaşi poveste:

  Matei Marcu Luca Ioan
Iisus s-a născut dintr-o fecioară 1:18-25 1:27, 34
S-a născut în Betleem 2:1 2:4
A locuit în Nazaret 2:23 1:9, 24 2:51, 4:16 1:45, 46
A fost botezat de Ioan Botezătorul   3:1-15 1:4-9 3:1-22
A făcut vindecări miraculoase 4:24, etc. 1:34, etc. 4:40, etc. 9:7
A mers pe apă 14:25 6:48 6:19
A hrănit cinci mii de oameni cu
cinci pâini şi doi peşti
14:7 6:38 9:13 6:9
I-a învăţat pe oamenii obişnuiţi 5:1 4:25, 7:28 9:11 18:20
A petrecut timp cu cei marginalizaţi 9:10, 21:31 2:15, 16 5:29, 7:29 8:3
A avut dispute cu elita religioasă 15:7 7:6 12:56 8:1-58
Elita religioasă a complotat să-L omoare 12:14 3:6 19:47 11:45-57
A fost dat pe mâna romanilor   27:1, 2 15:1 23:1 18:28
A fost biciuit 27:26 15:15 19:1
A fost crucificat 27:26-50 15:22-37 23:33-46 19:16-30
A fost îngropat într-un mormânt 27:57-61 15:43-47 23:50-55 19:38-42
A înviat din morţi şi S-a
arătat ucenicilor Săi
28:1-20 16:1-20 24:1-53 20:1-31

Două dintre Evanghelii au fost scrise de către apostolii Matei şi Ioan, bărbaţi care L-au cunoscut pe Iisus în mod personal şi care au călătorit împreună cu El mai bine de trei ani. Celelalte două cărţi au fost scrise de către Marcu şi Luca, apropiaţi ai apostolilor. Aceşti scriitori au avut acces direct la faptele despre care au scris. Biserica primară a acceptat cele patru Evanghelii, deoarece ele erau în acord cu ceea ce se ştia deja despre viaţa lui Iisus.

Fiecare dintre cei patru scriitori a redat o istorie foarte detaliată. Aşa cum te aştepţi de la mai multe biografii despre o persoană reală, cele patru Evanghelii diferă ca stil, dar sunt în acord în ceea ce priveşte faptele relatate. Ştim că autorii nu au inventat pur şi simplu lucrurile, pentru că Evangheliile conţin nume geografice specifice şi detalii culturale care au fost întărite de către istorici şi arheologi.

Cuvintele lui Iisus înregistrate în aceste cărţi lasă pe dinafară multe subiecte cu privire la care Biserica primară ar fi dorit să aibă o învăţătură exactă. Acest lucru dovedeşte că biografiile despre Iisus au fost scrise cu sinceritate şi că scriitorii lor nu au pus pe seama lui Iisus cuvinte care să servească intereselor lor.

Pentru a descoperi ceea ce conţine una dintre Evanghelii, citeşte articolul următor.


S-a schimbat şi s-a deformat Biblia de-a lungul timpului?

Unii oameni cred că Noul Testament a fost tradus „de atâtea ori”, încât textul său a fost deformat în cursul acestor faze de traducere. Dacă traducerile au fost făcute după alte traduceri, atunci ei ar avea dreptate. Dar traducerile sunt făcute de fapt după texte originare din limbile ebraică, greacă şi aramaică, pe baza a mii de manuscrise vechi.

De exemplu, ştim că Noul Testament pe care îl avem astăzi este fidel formei sale originare deoarece:
     1. Avem un număr foarte mare de copii ale manuscriselor – peste 24000.
     2. Aceste copii sunt 99,5% identice, cuvânt cu cuvânt.
     3. Perioadele de când datează aceste copii sunt foarte apropiate de perioada în care au fost scrise manuscrisele originale (vezi link-ul de la sfârşitul acestei secţiuni).

Atunci când se compară textul unui manuscris cu textul unui alt manuscris, asemănarea este uluitoare. Uneori poate varia scrierea literă cu literă sau poate fi modificată ordinea cuvintelor, dar acest lucru nu schimbă cu nimic conţinutul. În ceea ce priveşte ordinea cuvintelor, Bruce M. Metzger, profesor emerit la Princeton Theological Seminary, explică: „În limba engleză este o deosebire foarte mare dacă spui «Câinele îl muşcă pe om» sau «Omul îl muşcă pe câine». În engleză ordinea contează, dar în greacă nu. În greacă, un cuvânt este supus propoziţiei din care face parte indiferent de locul în care se află”5.

Dr. Ravi Zacharias, profesor asociat la Universitatea din Oxford, face următorul comentariu: „În termeni adevăraţi, Noul Testament este lesne scrierea antică cu cea mai bună atestare din punctul de vedere al numărului total de documente, al duratei dintre desfăşurarea evenimentelor şi înregistrarea lor în documente şi al diversităţii documentelor disponibile pentru a-l confirma sau a-l contrazice. Nu există niciun alt manuscris vechi, care să fie susţinut atât de mult şi atât de bine de documentele existente”6.

Noul Testament este documentul antic cel mai demn de încredere, pe care îl are omenirea. Integritatea sa textuală este mai sigură decât integritatea scrierilor lui Platon sau a Iliadei lui Homer. Dacă vrei să vezi o comparaţie a Noului Testament cu alte scrieri antice, citeşte articolul următor.

Şi Vechiul Testament a fost păstrat remarcabil de bine. Traducerile noastre moderne sunt confirmate de un mare număr de manuscrise vechi atât în limba ebraică, cât şi în limba greacă, inclusiv de manuscrisele de la Marea Moartă, descoperite la mijlocul secolului al XX-lea. Aceste manuscrise conţin cele mai vechi fragmente existente din aproape toate cărţile Vechiului Testament şi datează din anul 150 î.Cr. Asemănarea dintre manuscrisele de la Marea Moartă şi copiile de mână făcute chiar şi cu 1000 de ani mai târziu dovedeşte grija cu care scribii evrei din vechime îşi copiau scripturile.


Confirmă arheologia Biblia?

Confirmă arheologia Biblia?Arheologia nu poate dovedi că Biblia este cuvântul scris al lui Dumnezeu pentru noi. Totuşi, ea poate confirma acurateţea istorică a Bibliei (şi o şi face). Arheologii au descoperit cu consecvenţă numele oficialilor guvernamentali, numele regilor, cetăţilor şi sărbătorilor menţionate în Biblie – uneori atunci când unii istorici nu credeau că aceste persoane sau locuri au existat. De exemplu, Evanghelia după Ioan ne spune că Iisus a vindecat un invalid lângă Bazinul Betesda. Textul face referire chiar şi la cele cinci porticuri (pasarele) care duceau la bazin. Oamenii de ştiinţă nu credeau că acest bazin a existat până când arheologii nu l-au descoperit la 12 m sub pământ, cu cele cinci porticuri intacte.7

Biblia conţine foarte multe detalii istorice, astfel că nu tot ceea ce este menţionat în Biblie a fost încă descoperit de arheologie. Cu toate acestea, nicio descoperire arheologică nu intră în conflict cu ceea ce spune Biblia.8

Spre deosebire de aceasta, reporterul de ştiri Lee Strobel face următorul comentariu despre Cartea lui Mormon: „În repetate rânduri, arheologia nu a reuşit să confirme pretenţiile acestei cărţi cu privire la evenimente care, pe semne, au avut loc cu mult timp în urmă pe continentul american. Mi-aduc aminte că le-am scris celor de la Institutul Smithsonian pentru a întreba dacă există vreo dovadă care să susţină pretenţiile mormonismului. Răspunsul lor fără echivoc a fost că arheologii institutului nu văd «nicio legătură directă între arheologia Lumii noi şi conţinutul Cărţii lui Mormon»”. Arheologii nu au descoperit niciodată cetăţile, persoanele, numele sau locurile menţionate în Cartea lui Mormon.9

Multe dintre localităţile antice menţionate de Luca în cartea Faptelor din Noul Testament au fost identificate de către arheologi. „De toate, Luca menţionează numele a treizeci şi două de ţări, cincizeci şi patru de cetăţi şi nouă insule fără vreo greşeală.”10

De asemenea, arheologia a combătut multe teorii nefondate cu privire la Biblie. De exemplu, o teorie care este predată în facultăţi şi astăzi susţine că Moise nu ar fi putut scrie Pentateuhul (primele cinci cărţi din Biblie), deoarece în vremea sa nu se inventase scrisul. Apoi arheologii au descoperit Stela neagră. „Avea pe ea inscripţii în formă de săgeată şi conţinea în detaliu codul lui Hammurabi. Data ea din perioada post-mozaică? Nu! Data din perioada pre-mozaică; şi nu numai atât, data chiar din perioada pre-avraamică (2000 î.Cr.). Ea a precedat scrierile lui Moise cu cel puţin trei secole.”11

O altă descoperire arheologică majoră a confirmat existenţa unui alfabet timpuriu, şi anume descoperirea tăbliţelor Ebla în nordul Siriei, în anul 1974. Se crede că aceste 14.000 de tăbliţe de lut datează din anul 2300 î.Cr., sute de ani înainte de Avraam.12 Tăbliţele descriu cultura locală într-un mod asemănător cu ceea ce este scris în Geneza capitolele 12-50.

Arheologia confirmă cu consecvenţă acurateţea istorică a Bibliei.

Pentru a afla mai multe despre acest lucru, citeşte articolul următor care conţine tabele cu unele dintre descoperirile arheologice majore.


Există contradicţii în Biblie?

Cu toate că unii susţin că Biblia este plină de contradicţii, acest lucru pur şi simplu nu este adevărat. De fapt, numărul contradicţiilor aparente este remarcabil de mic pentru o carte de mărimea şi scopul Bibliei. Discrepanţele aparente care există sunt mai mult o curiozitate, decât o nenorocire. Ele nu afectează niciun eveniment major şi niciun crez creştin.

Iată un exemplu de aşa-zisă contradicţie. Pilat a ordonat ca deasupra crucii lui Isus să fie pusă o tăbliţă. Trei dintre Evanghelii menţionează ce era scris pe acea tăbliţă:
     În Matei: „Acesta este Iisus, regele iudeilor.”
     În Marcu: „Regele iudeilor.”
     În Ioan: „Iisus din Nazaret, regele iudeilor.”

Exprimarea este diferită, de unde şi contradicţia aparentă. Cu toate acestea, remarcabil este faptul că toţi cei trei scriitori descriu acelaşi eveniment atât de detaliat – Iisus a fost crucificat. Toţi trei sunt de acord cu privire la acest lucru. Ei relatează chiar şi că o tăbliţă a fost agăţată pe cruce, iar semnificaţia mesajului de pe acea tăbliţă este aceeaşi în toate cele trei relatări!

Dar ce putem spune despre cuvintele folosite? În limba greacă folosită în Evanghelii, ei nu au folosit ghilimele aşa cum facem noi astăzi pentru a marca un citat direct. Autorii Evangheliilor au dat un citat indirect, de unde şi diferenţele subtile din pasaje.

Iată un alt exemplu de contradicţie aparentă. A stat Iisus două nopţi sau trei nopţi în mormânt înainte de a învia? Înainte de crucificare, Iisus a spus: „După cum Iona a stat trei zile şi trei nopţi în pântecele peştelui cel mare, tot aşa va sta şi Fiul omului trei zile şi trei nopţi în inima pamântului” (Matei 12:40). Marcu redă o altă afirmaţie a lui Iisus: „Iată ne suim la Ierusalim şi Fiul omului va fi dat în mâinile preoţilor celor mai de seamă şi ale cărturarilor. Ei Îl vor condamna la moarte şi Îl vor da în mâinile naţiunilor. Îl vor batjocori, Îl vor biciui, Îl vor scuipa şi-L vor omorî, dar a treia zi va învia” (Marcu 10:33,34).

Iisus a fost omorât vinerea, iar învierea a fost descoperită duminica. Atunci cum a stat El trei zile şi trei nopţi în mormânt? În vremea lui Iisus, se obişnuia ca orice parte din zi sau din noapte să se considere o zi întreagă. Prin urmare, în cultura lui Iisus, vineri, sâmbătă şi duminică ar fi considerate trei zile şi trei nopţi. La fel vorbim şi astăzi: atunci când cineva spune că a petrecut toată ziua la cumpărături, înţelegem că nu e vorba de 24 de ore.

Acest lucru este specific contradicţiilor aparente din Noul Testament. Cele mai multe dintre ele sunt rezolvate dacă textul însuşi este examinat cu atenţie sau dacă se studiază contextul său istoric.


Cine a scris Noul Testament? De ce nu sunt acceptate scrierile apocrife, Evanghelia după Iuda sau Evanghelia după Toma?

Noul TestamentExistă câteva motive serioase pentru care putem avea încredere în lista de astăzi a cărţilor Noului Testament. Biserica a acceptat cărţile Noului Testament imediat ce au fost scrise. Autorii lor au fost tovarăşii lui Iisus şi discipolii Săi cei mai apropiaţi, bărbaţi cărora Iisus le-a încredinţat conducerea Bisericii primare. Matei şi Ioan, doi dintre autorii evangheliilor, au fost unii dintre discipolii cei mai apropiaţi ai lui Iisus. Marcu şi Luca au fost tovarăşii apostolilor, având acces la relatările acestora despre viaţa lui Iisus.

Şi ceilalţi autori ai Noului Testament au avut acces direct la Iisus: Iacov şi Iuda au fost fraţii lui Iisus, care la început nu au crezut în El. Petru a fost unul dintre cei doisprezece apostoli. Pavel a început prin a fi duşmanul Creştinismului, dar a devenit apostol după ce Hristos i S-a descoperit într-o viziune. Şi a păstrat legătura cu ceilalţi apostoli.

Conţinutul cărţilor Noului Testament a adus acelaşi punct de vedere cu ceea ce mii de martori oculari au văzut pentru ei înşişi. Atunci când, cu sute de ani mai târziu, au fost scrise alte cărţi (de exemplu, Evanghelia după Iuda, scrisă de către secta gnostică prin anii 130-170 d.Cr., mult după moartea lui Iuda), nu a fost dificil ca biserica să constate că sunt contrafăcute. Evanghelia după Toma, scrisă în jurul anului 140 d.Cr., este un alt exemplu de scriere contrafăcută, purtând în mod greşit numele unui apostol. Acestea, împreună cu alte evanghelii gnostice intrau în conflict cu învăţăturile cunoscute ale lui Iisus şi ale Vechiului Testament şi conţineau adesea numeroase erori istorice şi geografice.13

În anul 367 d.Cr., Atanasie a enumerat în mod oficial cele 27 de cărţi ale Noului Testament (aceeaşi listă pe care o avem şi noi astăzi). Curând după aceea, şi Ieronim şi Augustin au răspândit aceeaşi listă. Totuşi, pentru majoritatea creştinilor această listă nu era necesară. În general, întreaga biserică recunoscuse şi folosise aceeaşi listă de cărţi din primul secol după Hristos. Pe măsură ce biserica s-a răspândit dincolo de lumea vorbitoare de limbă greacă şi a fost necesar ca Scripturile să fie traduse şi pe măsură ce apăreau diferite secte cu cărţile lor sfinte concurente, a devenit important ca biserica să aibă o listă a cărţilor Noului Testament bine definită.


De ce a fost nevoie de 30 – 60 de ani pentru ca Evangheliile Noului Testament să fie scrise?

Noul TestamentMotivul principal pentru care Evangheliile nu au fost scrise imediat după moartea şi învierea lui Iisus este că nu a fost nicio nevoie evidentă pentru o asemenea lucrare. La început, Evanghelia s-a răspândit în Ierusalim pe cale orală. Nu a fost nevoie să se scrie o relatare despre viaţa lui Iisus, pentru că cei din Ierusalim şi din împrejurimi au fost martori ai lui Iisus şi cunoşteau lucrarea Sa.14

Totuşi, atunci când Evanghelia s-a răspândit dincolo de Ierusalim, iar martorii oculari nu au mai fost aproape, a apărut nevoia de relatări scrise pentru a-i învăţa pe alţii despre viaţa şi lucrarea lui Iisus. Mulţi savanţi susţin că Evangheliile au fost scrise după 30 – 60 de ani de la moartea lui Iisus.

Luca ne oferă mai multe informaţii despre acest lucru, menţionând la începutul Evangheliei sale motivul pentru care a scris-o: „Deoarece mulţi s-au apucat să alcătuiască o istorisire despre lucrurile pe deplin crezute printre noi, aşa cum ni le-au încredinţat cei care de la început au fost martori oculari şi au devenit slujitori ai Cuvântului, mi s-a părut şi mie potrivit, preaalesule Teofile, după ce am făcut cercetări amănunţite asupra tuturor acestor lucruri, de la începutul lor, să ţi le scriu în ordine, unele după altele, ca astfel să poţi cunoaşte temeinicia lucrurilor în care ai fost învăţat”15.

Şi Ioan ne spune care este motivul pentru care a scris Evanghelia sa: „Iisus a mai făcut multe alte semne înaintea ucenicilor Săi, care nu sunt scrise în cartea aceasta. Dar acestea au fost scrise pentru ca voi să credeţi că Iisus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, şi crezând să aveţi viaţă în Numele Lui”16.

Ai citit vreodată ceva din Evangheliile Noului Testament?

Dacă doreşti să cunoşti mai multe despre Iisus, articolul Dincolo de credinţa oarbă îţi oferă un bun rezumat al vieţii Sale.


Contează dacă Iisus realmente a spus şi a făcut ceea ce este scris în Evanghelii?

BiblieDa. Pentru ca credinţa să aibă vreo valoare, ea trebuie să se bazeze pe fapte, pe realitate. Iată de ce. Dacă ai zbura cu avionul la Londra, probabil că ai avea încredere că avionul are suficient combustibil şi că nu are probleme mecanice, că pilotul este instruit şi că nu sunt terorişti la bord. Totuşi, nu încrederea ta este cea care te face să ajungi la Londra. Încrederea ta te ajută să te urci în avion. Dar ceea ce te face să ajungi la Londra este integritatea avionului, a pilotului, etc. Te-ai putea baza pe experienţa ta pozitivă a unor zboruri trecute. Dar experienţa ta pozitivă nu ar fi suficientă pentru a face ca avionul să ajungă la Londra. Ceea ce contează este obiectul credinţei tale – este el de încredere?

Conţine Noul Testament o prezentare corectă şi de încredere despre viaţa lui Iisus? Da. Putem avea încredere în Noul Testament, deoarece este susţinut foarte bine de fapte reale. Articolul de faţă a analizat următoarele aspecte: istoricii sunt de aceeaşi părere, arheologia este de aceeaşi părere, cele patru biografii evanghelice sunt în acord una cu cealaltă, starea în care s-au păstrat copiile manuscriselor este remarcabilă, traducerile Noului Testament au o acurateţe superioară. Toate acestea formează un fundament solid pentru a crede ceea ce citim în Noul Testament: că Iisus este Dumnezeu, că a purtat pedeapsa pentru păcatele noastre şi că a înviat din morţi.

Vă rugăm, scrieţi-ne dacă aveţi alte întrebări.

Note finale

(1) McDowell, Josh. The New Evidence that Demands a Verdict (Thomas Nelson Publishers, 1999), p. 55.
(2) Tacitus, A. 15.44.
(3) Wilkins, Michael J. & Moreland, J.P. Jesus Under Fire (Zondervan Publishing House, 1995), p. 40.
(4) Ibid.
(5) Strobel, Lee. The Case for Christ (Zondervan Publishing House, 1998), p. 83.
(6) Zacharias, Ravi. Can Man Live Without God? (Word Publishing, 1994), p. 162.
(7) Strobel, p. 132.
(8) The renowned Jewish archaeologist, Nelson Glueck, wrote: “It may be stated categorically
that no archaeological discovery has ever controverted a biblical reference.” cited by McDowell, Josh.
The New Evidence That Demands a Verdict (Thomas Nelson Publishers, 1999), p. 61.
(9) Strobel, p. 143-144.
(10) Geisler, Norman L. Baker Encyclopedia of Christian Apologetics (Grand Rapids: Baker, 1998).
(11) McDowell, Josh. Evidence That Demands a Verdict (1972), p. 19.
(12) Pettinato, Giovanni. The archives of Ebla: an empire inscribed in clay (Garden City, NY: Doubleday, 1981)
(13) Bruce, F.F. The Books and the Parchments: How We Got Our English Bible (Fleming H. Revell Co., 1950), p. 113.
(14) Citeşte Fapte 2:22, 3:13, 4:13, 5:30, 5:42, 6:14, etc.
(15) Luca 1:1-3
(16) Ioan 20:30,31

Cum să începi o relaţie cu Dumnezeu

Am o întrebare...

Trimite această pagină unui prieten

Un exemplu cu ceea ce este prezentat în una din Evanghelii…

Evangheliile sunt prezentate ca descriere a realității, „așa s-au întâmplat lucrurile”. Chiar și relatările minunilor realizate de Isus sunt notate fără a face apel la misticism sau senzațional. Un exemplu tipic este relatarea din Luca 8, unde Isus înviază o fetiță. Observați detaliile și claritatea din această relatare:

Şi iată că a venit un om, numit Iair, care era fruntaş al sinagogii. El s-a aruncat la picioarele lui Isus, şi L-a rugat să vină până la el acasă; pentru că avea o singură copilă de vreo doisprezece ani, care trăgea să moară. Pe drum, Isus era îmbulzit de noroade. Şi era o femeie, care de doisprezece ani avea o scurgere de sânge; ea îşi cheltuise toată averea cu doctorii, fără s-o fi putut vindeca vreunul. Ea s-a apropiat pe dinapoi, şi s-a atins de poala hainei lui Isus. Indată, scurgerea de sânge s-a oprit. Şi Isus a zis: „Cine s-a atins de Mine?” Fiindcă toţi tăgăduiau, Petru şi cei ce erau cu El, au zis: „Învăţătorule, noroadele Te împresoară şi Te îmbulzesc, şi mai întrebi: „Cine s-a atins de Mine?” Dar Isus a răspuns: „S-a atins cineva de Mine, căci am simţit că a ieşit din Mine o putere.” Femeia, când s-a văzut dată de gol, a venit tremurând, s-a aruncat jos înaintea Lui, şi a spus în faţa întregului norod, din ce pricină se atinsese de El, şi cum fusese vindecată numaidecât. Isus i-a zis: „Îndrăzneşte, fiică; credinţa ta te-a mântuit, du-te în pace.” Pe când vorbea El încă, vine unul din casa fruntaşului sinagogii, şi-i spune: „Fiica ta a murit, nu mai supăra pe Învăţătorul.” Dar Isus, când a auzit lucrul acesta, a zis fruntaşului sinagogii: „Nu te teme; crede numai, şi va fi tămăduită.” Când a ajuns la casa fruntaşului, n-a lăsat pe nici unul să intre împreună cu El, decît pe Petru, pe Iacov, pe Ioan, pe tatăl şi mama fetei. Toţi plângeau şi o boceau. Atunci Isus a zis: „Nu plângeţi; fetiţa n-a murit, ci doarme.” Ei îşi băteau joc de El, căci ştiau că murise. Dar El, după ce i-a scos pe toţi afară, a apucat-o de mână, şi a strigat cu glas tare: „Fetiţo, scoală-te!” Şi duhul ei s-a întors în ea, iar fata s-a sculat numaidecât. Isus a poruncit să-i dea să mănânce. Părinţii ei au rămas uimiţi. Isus le-a poruncit să nu spună numănui cele întîmplate.

Ca și alte relatări ale unor vindecări făcute de Isus, și aceasta are o aură de autenticitate. Dacă ar fi fost ficțiune, anumite părți ale ei ar fi fost scrise altfel. De exemplu, într-o relatare fictivă nu ar fi existat o întrerupere cu altceva ce s-a întâmplat. Dacă ar fi fost ficțiune, oamenii care boceau nu ar fi râs de afirmația lui Isus; poate s-ar fi mâniat, ar fi fost răniți, dar nu ar fi râs. Iar în scrierea unei ficțiuni, le-ar fi poruncit Isus părinților să nu spună nimănui? Te-ai aștepta ca vindecarea să aibă o importanță deosebită. Dar viața reală nu este întotdeauna netedă. Există întreruperi. Oamenii reacționează ciudat. Iar Isus a avut motivele Sale pentru care nu dorea ca părinții fetiței să popularizeze evenimentul.

Cel mai bun test pentru autenticitatea Evangheliei este să o citești tu însuți. Sună ca o relatare a unor evenimente reale sau ca o ficțiune? Dacă este reală, atunci Dumnezeu ni S-a revelat. Isus a venit, a trăit, a învățat, a inspirat și a adus la viață milioane de oamenii care citesc cuvintele și relatarea vieții sale astăzi. Mulți au descoperit că ceea ce a spus Isus este adevărul demn de încredere: „Am venit pentru ca ei să aibă viață și să o aibă din belșug” (Ioan 10:10)

Întoarce-te la articol

Comparație între Noul Testament și alte scrieri antice…

Iată comparația dintre Noul Testament și alte scrieri antice*:

Autor Opera Data
Scrierii
Cea mai
recentă copie
Distanța
în timp
Nr.
de copii
Homer Iliada 800 î. Chr. c. 400 î. Chr. c. 400 ani 643
Herodot Istoria 480-425 î. Chr. c. 900 d. Chr. c. 1,350 ani 8
Tucidide Istoria 460-400 î. Chr. c. 900 d. Chr. c. 1,300 ani 8
Platon   400 î. Chr. c. 900 d. Chr. c. 1,300 ani 7
Demostene   300 î. Chr. c. 1100 d. Chr. c. 1,400 ani 200
Caesar Războiale Galice 100-44 î. Chr. c. 900 d. Chr. c. 1,000 ani 10
Tacit Annale 100 d. Chr. c. 1100 d. Chr. c. 1,000 ani 20
Pliniu cel
Tânăr
Istoria
Naturală
61-113 d. Chr. c. 850 d. Chr. c. 750 ani 7
Noul Testament 50-100 d. Chr. c. 114 d. Chr.
(porțiuni)
c. 200 d. Chr.
(cărți)
c. 325 d. Chr.
(întreg N.T.)
c. +50 ani

c. 100 ani

c. 225 ani

5366

*McDowell, Josh. The New Evidence that Demands a Verdict (Noi mărturii supuse dreptei judecăţi) (Thomas Nelson Publishers, 1999), p. 55.

Întoarce-te la articol

Tabel al unor descoperiri arheologice de importanță majoră…

DESCOPERIRE
ARHEOLOGICĂ
IMPORTANȚĂ
Tăblițele de la Mari Mai bine de 20.000 de tăblițe cuneiforme, care datează din timpul lui Avraam, explică multe dintre tradițiile patriarhale prezentate în Geneza.
Tăblițele de la Ebla Mai bine de 20.000 de tăblițe, multe dintre ele conținând legi similare codului de legi din Deuteronom. Cele cinci cetăți din câmpie considerate până atunci fictive (Sodoma, Gomora, Adma, Țeboim și Țoar) au fost identificate.
Tăblițele de la Nuzi Obeceiuri detaliate ale secolelor 14 și 15 î. chr. similare relatărilor referitoare la patriarhi, cum ar fi nașterea de fii din slujnicele soțiilor sterpe.
Obeliscul negru Dovedește că scrierea și legile scrise existau cu trei secole înainte de legea mozaică.
Zidurile templului din Karnak, Egipt Prezintă o referire la Avraam din secolul 10 î.Chr.
Legile lui Eshnunna (ca. 1950 î. Chr)

Codul lui Lipit-Ishtar (ca. 1860 î. Chr)

Codul lui Hammurabi (ca. 1700 î. Chr)

Demonstrează că legile Pentateuhului nu erau prea sofisticate pentru perioada aceea.
Tăblițele de la Ras Shamra Oferă informații despre poezia ebraică.
Scrisoriele din Lachish Descriu invazia lui Nebucadnețar în Iuda și oferă informțaii despre perioada în care a trăit Ieremia.
Sigiliul lui Gedaliah Referiri la Ghedalia, amintit în 2 Regi 25:22.
Cilindrul lui Cir Autentifică prezentarea biblică a decretului lui Cir prin care permitea evreilor să reconstruiască templul de la Ierusalim (vezi 2 Cronici 36:23; Ezra 1. 2-4).
Piatra Moabită Oferă informații despre Omri, al șasekea rege al lui Israel.
Obeliscul negru al
lui Shalmaneser III
Descrie modul în care Iehu, rege al lui Israel, a fost nevoit să se supună regelui asirian.
Prisma lui Taylor Conține un text asirian care detaliază atacul lui Sanherib asupra Ierusalimului în timpul lui Ezechia, rege al lui Israel.
ACUZAȚII ADUSE
DE CRITICI
RĂSPUNSUL ARHEOLOGIEI
Moise nu ar fi putut scrie Pentateuhul, deoarece a trăit înainte de inventarea scrisului. Scrierea exista cu multe secole înainte de Moise.
Orașul de baștină al lui Avraam, Ur, nu există. Cetatea Ur a fost descoperită. Una dintre columne purta inscripția „Avram”.
Cetatea zidită în stâncă, Petra, nu există. Cetatea Petra a fost descoperită.
Istoria căderii cetății Ierihon este un mit. Cetatea nu a existat niciodată. Cetatea a fost descoperit și excavată. S-a descoperit că zidurile cetății s-au prăbușit întocmai așa cum descrie textul biblic.
Hitiți nu există Au fost descoperite sute de referiri la extraordinara civilizație hitită. Universitatea din Chicago are chiar un program de doctorat în studii hitite.
Belșațar nu a fost un împărat real al Babilonului; numele lui nu se găsește în documente. Tăblițe din Babilon descriu domnia acestui coregent și fiu al lui Nabonidus.

Întoarce-te la articol

Cum să începi o relaţie cu Dumnezeu

Am o întrebare...

Trimite această pagină unui prieten