Oare chiar se poate spune că toate religiile din lume sunt la fel? Vei putea citi mai jos o analiză a hinduismului, a budismului, a islamismului, a creştinismului şi a mişcării New Age.

De Marilyn Adamson

Noi, oamenii, avem toţi avem ceva în comun: vrem să reuşim în viaţă, să avem cât de cât impresia că am făcut ceea ce trebuia. Iar dacă alţii consideră că ştiu cum se poate da sens vieţii… că ştiu cum te poţi simţi împlinit… nu-i aşa că merită măcar să vezi despre ce vorbesc? De aceea vrem să vedem ce se poate spune despre cele mai răspândite religii ale lumii… Oare pot aduce mai multă stabilitate în viaţa noastră şi îi pot da o mai mare importanţă?

Ai acum ocazia de a cerceta sistemele religioase majore din lume: hinduismul, New Age, budismul, islamismul şi creştinismul.* Le voi descrie pe scurt pe fiecare, cu principalele sale caracteristici şi voi arăta totodată ce ne ajută să dobândim fiecare sistem religios în parte. După aceea îţi voi prezenta deosebirile dintre învăţăturile lui Iisus Hristos şi religiile lumii.

*Toate aceste sisteme religioase au şi secte cu convingeri diferite. Descrierea noastră se ocupă de esenţa sistemului respectiv. Am fi putut prezenta şi alte religii majore, precum cea mozaică, dar, pentru a fi concişi, am ales să ne ocupăm doar de acestea.

Hinduismul

HinduismCei mai mulţi hinduşi se închină unei Fiinţe supreme (Brahman), care are reprezentări infinite de zei şi zeiţe. Aceste manifestări diferite iau forma unor idoli, temple, guru, râuri, animale etc.

Hinduşii consideră că poziţia pe care o deţin în această viaţă derivă din faptele lor dintr-o viaţă anterioară. Dacă au avut o comportare rea în acea viaţă, e posibil să aibă parte de mari dificultăţi în viaţa aceasta. De aceea, ţelul hindusului este de a se elibera de legea karmei… de a se elibera de reîncarnările neîncetate.

Există trei modalităti de a pune capăt acestui ciclu de karma: 1. Să se dedice cu râvnă unei zeităţi hinduse; 2. Să dobândească, prin meditaţie, o cunoaştere tot mai mare a lui Brahman (Una)… pentru a-şi da seama că situaţiile din viaţă nu sunt reale, că eul este o iluzie şi că doar Brahman este real; 3. Să se dedice diferitelor ceremonii şi rituri religioase.

În hinduism omul alege singur cum să acţioneze spre a atinge desăvârşirea spirituală. Hinduismul mai oferă şi o posibilă explicaţie pentru suferinţa şi răul care există în lume: omul are parte de suferinţe – fie că este boală, fie foamete, fie o catastrofă naturală – din cauza faptelor sale rele săvârşite de obicei într-o viaţă anterioară. Numai sufletul contează şi acesta va fi eliberat într-o bună zi de ciclul de renaşteri şi îşi va putea găsi liniştea.

New Age

New AgeNew Age crede în dezvoltarea puterii sau divinităţii fiecărui om. Când vorbeşte despre Dumnezeu, adeptul New Age nu vorbeşte despre un Dumnezeu transcendent şi personal, Care a creat universul… ci despre o conştiinţă superioară, prezentă în om. În mişcarea New Age fiecare se consideră Dumnezeu, cosmosul în sine. De fapt, este considerat divin tot ce vede, tot ce aude, tot ce simte şi tot ce îşi închipuie persoana respectivă.

New Age se prezintă ca o mişcare foarte eclectică, care adună la un loc mai multe tradiţii spirituale antice. Recunoaşte mulţi zei şi multe zeiţe, ca în hinduism. Pământul este considerat izvorul întregii spiritualităţi, are o inteligenţă proprie, are emoţii şi… este divin. Chiar şi aşa, eul depăşeşte însă totul. Eul este autorul şi dumnezeul a tot ce există. Realitatea nu există în afara a ceea ce omul consideră a fi realitate.

New Age îi învaţă pe adepţii săi o gamă largă de tehnici psihice, metafizice, spirituale, mistic orientale, cum ar fi: exerciţii de respiraţie, folosirea de mantre, de ritmuri de tobă, meditaţia… toate pentru dezvoltarea propriei divinităţi şi a conştiinţei.

Este considerată iluzie orice experienţă negativă (eşecuri, tristeţe, mânie, egoism, suferinţă). Întrucât omul este suveran asupra propriei vieţi, înseamnă că nimic nu poate fi rău, negativ sau dureros în viaţa sa. În ultimă instanţă, omul se dezvoltă pe plan spiritual până într-acolo încât nu mai există o relitate externă obiectivă; ci omul devine dumnezeu şi îşi creează propria-i realitate.

Budismul

BudismBudiştii nu se închină nici unei zeităţi, dar nici lui Dumnezeu… De multe ori cei care nu cunosc budismul îşi închipuie că budiştii se închină lui Buddha. Însă Buddha (Siddhartha Gautama) nu a susţinut niciodată că ar avea ceva divin. Budiştii consideră că Buddha a ajuns acolo unde se străduiesc şi ei să ajungă: adică la iluminare spirituală şi, odată cu ea, la eliberarea de ciclul continuu de viaţă, moarte, renaştere. Cei mai mulţi budişti cred că omul renaşte de nenumărate ori, ceea ce, în mod inevitabil, aduce şi suferinţă. De aceea budiştii caută să pună capăt acestor renaşteri, mai ales că ei consideră că sunt provocate de poftele, necurăţia şi falsele convingeri ale omului. De aceea ţelul budiştilor este de a-şi curăţa inima şi de a abandona toate dorinţele senzuale şi ataşamentul faţă de propria persoană.

Budiştii se supun unei întregi liste de principii religioase şi se dedică foarte mult meditaţiei. Dar în meditaţia lor nu se roagă unei zeităţi, nici nu-şi concentrează atenţia asupra acelei zeităţi… ci mai degrabă este o autodisciplină. Practicând meditaţia, omul poate ajunge la Nirvana – „stingerea” flăcării dorinţei.

Ceea ce oferă budismul este valabil pentru majoritatea religiilor lumii: disciplină, valori şi un set de principii în funcţie de care oamenii îşi pot trăi viaţa.

Islamismul

IslamMusulmanii cred că există un singur Dumnezeu atotputernic, pe nume Allah, care este transcendent şi infinit superior omenirii. Allah este considerat creatorul universului şi izvorul binelui şi al răului. Totul se întâmplă după cum doreşte Allah. Este un judecător puternic şi sever, care va arăta îndurare faţă de închinătorii Săi în funcţie de faptele lor bune şi de dedicarea religioasă de care dau dovadă. Cei ce se închină lui Allah sunt slujitorii lui Allah.

Deşi musulmanii cinstesc mai mulţi profeţi, totuşi cuvintele lui Mahomed şi stilul său de viaţă reprezintă o poruncă pentru ei. De aceea, pentru a fi musulman, trebuie să îndeplineşti cinci îndatoriri religioase: 1. Să repeţi un crez despre Allah şi Mahomed; 2. Să reciţi anumite rugăciuni în arabă de cinci ori pe zi; 3. Să ajuţi pe cei săraci; 4. O lună pe an să posteşti, să te abţii de la băutură, de la relaţii sexuale şi de la fumat, de la răsăritul soarelui până la apusul lui; 5. O dată în viaţă să te duci în pelerinaj la Mecca şi să te închini la un altar de acolo. Când mor – în funcţie de devotamentul cu care au îndeplinit aceste datorii – musulmanii speră să intre în Paradis, un loc al plăcerilor simţurilor. Dacă nu îşi găsesc locul acolo, atunci vor fi pedepsiţi pentru veşnicie, în iad.

În cazul multor oameni, islamismul se potriveşte cu aşteptările lor în ce priveşte religia şi divinitatea. Islamul îi învaţă pe adepţii săi că există un singur Dumnezeu suprem, care este adorat prin fapte bune şi ritualuri religioase pline de râvnă. Iar omul este recompensat sau pedepsit în funcţie de dedicarea religioasă de care a dat dovadă.

Creştinismul – credinţa în Iisus Hristos

CrestinismCreştinii cred într-un Dumnezeu al dragostei, care S-a descoperit oamenilor şi care poate fi cunoscut în viaţa aceasta. În credinţa în Iisus Hristos, omul nu se concentrează asupra unor ritualuri religioase sau asupra faptelor sale bune, ci asupra relaţiei sale cu Dumnezeu, care îi aduce bucurie şi îl ajută să-L cunoască mai mult pe Dumnezeu.

Creştinul are parte de bucurie şi de o viaţă plină de sens prin credinţa în Iisus Hristos Însuşi, nu doar în învăţăturile Sale. Cât a trăit pe pământul acesta, Iisus nu a spus despre Sine că este un Proroc care le arată oamenilor pe Dumnezeu sau un Învăţător luminat. Ci a susţinut că este Întruparea lui Dumnezeu. A făcut minuni, le-a iertat oamenilor păcatele şi a spus că oricine crede în El va avea viaţă veşnică. Iată una dintre afirmaţiile făcute de El: „Eu sunt Lumina lumii; cine vine după Mine nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii.”1

Creştinii consideră că Biblia este mesajul scris al lui Dumnezeu către omenire. Biblia este o relatare istorică a vieţii şi a minunilor lui Iisus şi ne dezvăluie totodată personalitatea, dragostea şi adevărul lui Dumnezeu… şi cum pot avea oamenii o relaţie cu El.

Prin orice dificultăţi ar trece creştinul în viaţă, se poate îndrepta încrezător spre Dumnezeul său, Care este înţelept şi puternic şi Care îl iubeşte sincer şi profund. Creştinii cred că Dumnezeu le răspunde la rugăciuni şi că viaţa lor capătă cu adevărat sens atunci când hotărăsc să trăiască pentru a-L onora pe Dumnezeu.

Există vreo deosebire între toate aceste religii?

Descoperim o uimitoare diversitate în sistemele religioase majore şi concepţiile lor despre Dumnezeu:

  • Hinduşii recunosc existenţa a numeroşi zei şi zeiţe.
  • Budiştii spun că nu există nici o divinitate.
  • Adepţii New Age cred despre ei înşişi că sunt Dumnezeu.
  • Musulmanii cred într-un Dumnezeu puternic, dar de necunoscut.
  • Creştinii cred într-un Dumnezeu iubitor şi pe care Îl poţi cunoaşte.

Oare toate religiile se închină aceluiaşi Dumnezeu? Să ne gândim împreună dacă da sau nu. New Age învaţă că fiecare om ar trebuie să ajungă în centrul conştiinţei cosmice. Dar pentru a face aceasta… musulmanii ar trebui să renunţe la Dumnezeul lor unic… hinduşii la numeroasele lor zeităţi… iar budiştii să admită că există totuşi Dumnezeu.

Fiecare dintre religiile mondiale majore (hinduismul, New Age, budismul, islamismul, creştinismul) are ceva aparte. Dar dintre toate acestea, doar una declară că există un Dumnezeu personal, iubitor, care poate fi cunoscut de către oameni în viaţa aceasta. Iisus Hristos a vorbit despre un Dumnezeu care aşteaptă cu plăcere să avem o relaţie cu El şi care vine lângă noi în calitate de Mângâietor, Sfătuitor. Este un Dumnezeu puternic şi ne iubeşte.

În hinduism fiecare om caută pe cont propriu să se elibereze de legea karmei. În New Age fiecare om îşi dezvoltă propria divinitate. În budism fiecare om caută să se elibereze de dorinţe. Iar în islamism fiecare om îndeplineşte legile religioase pentru a intra în Paradis după moarte. Iisus Hristos ne învaţă despre faptul că putem avea o relaţie personală cu un Dumnezeu personal – o relaţie care se continuă în viaţa de apoi.

Poate vreun om să intre în legătură cu Dumnezeu în viaţa aceasta?

Răspunsul este da. Poţi intra în legătură cu El şi, în plus, poţi şti că eşti pe deplin acceptat şi iubit de El.

Multe dintre religiile lumii îl lasă pe om singur, cu strădaniile sale de a atinge desăvârşirea. Buddha, de exemplu, nu a pretins niciodată că nu ar fi păcătuit. Şi Mohamed a recunoscut că are nevoie de iertare. „Oricât de înţelepţi, oricât de înzestraţi, oricât de influenţi ar putea fi alţi profeţi, guru sau învăţători spirituali, ei au avut totuşi prezenţa de spirit de a recunoaşte că sunt la fel de imperfecţi ca noi ceilalţi.”2

Iisus Hristos însă nu a făcut niciodată referire la vreun păcat de-al Său. Dimpotrivă: le-a iertat oamenilor păcatele… şi vrea să le ierte şi pe ale noastre. Toţi suntem conştienţi de greşelile noastre, de acele sfere din viaţa noastră care i-ar putea determina pe alţi oameni să nu ne mai respecte, de acele probleme despre care nici noi nu am vrea să ştim că există… dependenţă, mânie, imoralitate, remarci răutăcioase… Deşi ne iubeşte, totuşi Dumnezeu urăşte păcatul şi a declarat că există o urmare a păcatului: o despărţire de El, în sensul că nu-L mai putem cunoaşte. Însă Dumnezeu a găsit o cale prin care să ne ierte şi prin care să-L putem cunoaşte. Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu întrupat, a luat asupra Sa toate păcatele noastre, a suferit moartea pe cruce, alegând astfel să moară în locul nostru, pentru ca să ni se poată ierta păcatele. Biblia spune: „Noi am cunoscut dragostea Lui prin aceea că El Şi-a dat viaţa pentru noi.”3

Datorită morţii lui Iisus în locul nostru, Dumnezeu ne oferă acum iertarea Sa totală. Adică iertare pentru toate păcatele noastre… trecute, prezente şi viitoare. Iisus a plătit pentru toate. Dumnezeu, Creatorul universului, ne iubeşte şi doreşte să aibă o relaţie personală cu noi. „Dragostea lui Dumnezeu faţă de noi s-a arătat prin faptul că Dumnezeu a trimis în lume pe Singurul Său Fiu, ca noi să trăim prin El.”4

Prin Hristos Dumnezeu ne iartă cu adevărat de toate păcatele şi de toată vina noastră. Dumnezeu nu-l lasă pe om singur, să se descurce cu povara păcatelor sale, cu vaga nădejde că mâine va deveni mai bun. În Iisus Hristos Dumnezeu a întins o mână omenirii, găsind o cale de a Se lăsa cunoscut. „Căci atât de mult a iubit Dumnezeu lumea încât a dat pe Singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.”5

Dumnezeu vrea să Se lase cunoscut de către noi.

Dumnezeu ne-a creat tocmai pentru a ne trăi viaţa într-o relaţie continuă cu El. Iisus a spus: „Cine vine la Mine nu va flămânzi niciodată; şi cine crede în Mine nu va înseta niciodată… şi pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară.”6 El le-a spus oamenilor să urmeze nu doar învăţăturile Sale, ci şi pe El Însuşi: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa.”7 Declarând că El este Adevărul, Hristos a depăşit cu mult pe profeţii şi învăţătorii obişnuiţi, care ziceau simplu că ei vorbesc despre adevăr.8

Iisus S-a descris ca fiind egalul lui Dumnezeu… şi chiar a dovedit acest lucru. El a declarat că va fi răstignit pe o cruce şi că va învia din morţi la trei zile de la moarte. Nu a spus că Se va reîncarna într-o bună zi într-o altă viaţă. (Deşi… cine ar putea şti dacă chiar s-ar întâmpla aşa ceva?!) A mai spus că la trei zile de la înmormântarea Sa, Se va arăta în viaţă acelora care L-au văzut răstignit. Într-adevăr, în a treia zi mormântul lui Isus a fost găsit gol şi numeroşi oameni au mărturisit că L-au văzut din nou în viaţă…. Iar acum acest Iisus ne oferă şi nouă viaţa veşnică.

Este o relaţie bilaterală.

Multe religii se concentrează asupra strădaniilor spirituale ale omului. Cu Iisus Hristos este vorba de o interacţiune bilaterală, între noi şi Dumnezeu; El ne spune că ne aşteaptă cu plăcere să venim la El. „Domnul este lângă toţi cei ce-L cheamă, lângă cei ce-L cheamă cu toată inima.”9 Poţi comunica cu Dumnezeu şi atunci când o faci El îţi răspunde la rugăciuni, îţi dă pace şi bucurie, te îndrumă, îţi arată dragostea Sa şi îţi schimbă viaţa. Iisus a spus: „Eu am venit ca oile să aibă viaţă şi s-o aibă din belşug.”10 Aceasta nu înseamnă că viaţa va deveni dintr-o dată perfectă şi nu vei mai avea probleme; ci înseamnă că în mijlocul problemelor poţi vorbi cu Dumnezeu, Care este gata să Se implice în viaţa ta şi de a Cărui dragoste poţi fi sigur pentru totdeauna.

Nu vorbim aici despre un angajament de a adopta o metodă de autoperfecţionare, precum „Calea cu opt braţe” („Calea de mijloc”) ori „Cei cinci Stâlpi” ai Islamului ori meditaţia ori faptele bune ori chiar „Cele zece porunci”. Toate acestea par nişte căi spirituale clare, bine definite şi uşor de urmat. Dar sunt doar nişte strădanii continue şi împovărătoare care au ca scop desăvârşirea… iar legătura cu Dumnezeu este tot de la distanţă. Speranţa noastră nu este dată de ascultarea unor legi sau de atingerea unor standarde, ci de cunoaşterea Mântuitorului… care ne acceptă pe deplin datorită credinţei noastre în El şi în jertfa Sa. Nu ne putem câştiga locul în Rai prin acţiuni religioase sau prin fapte bune; Raiul ne este dăruit, fără să plătim ceva, în clipa în care începem o relaţie personală cu Iisus Hristos.

Ai vrea să fii complet iertat? Ai vrea să ajungi să simţi personal dragostea lui Dumnezeu?

Cum poţi începe o relaţie cu Dumnezeu

Ei bine, poţi începe o relaţie cu Dumnezeu chiar acum. Este foarte simplu: nu trebuie decât să-L rogi sincer să-ţi ierte păcatele şi să vină în viaţa ta. Iisus a spus: „Iată, Eu stau la uşă şi bat. Dacă aude cineva glasul Meu şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el, şi el cu Mine.”11 Ai vrea să ai o relaţie cu Dumnezeul care te-a creat şi care te iubeşte profund? Dacă da, o poţi face chiar acum, dacă ţi-o doreşti din suflet, Te poţi ruga astfel: „Doamne Dumnezeule, Te rog să mă ierţi şi Te invit să vii în inima mea chiar acum. Îţi mulţumesc, Iisuse Hristoase, că ai murit pentru păcatele mele. Îţi mulţumesc că ai venit în viaţa mea aşa cum ai promis.”

Biblia ne spune: „Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu.”12 Dacă L-ai rugat din inimă pe Dumnezeu să vină în viaţa ta, înseamnă că din acest moment ai intrat în relaţie cu El. Deşi abia ai făcut cunoştinţă cu Dumnezeu, El doreşte să te ajute să Îl cunoşti, doreşte să ştii că te iubeşte, doreşte să te călăuzească cu înţelepciune în toate deciziile pe care trebuie să le iei. Poţi afla mai multe despre relaţia cu Dumnezeu din „Evanghelia după Ioan”. De asemenea, ar fi bine să-i spui altcuiva despre decizia pe care ai luat-o: de a-L invita pe Iisus în viaţa ta.

Prin religiile lumii, oamenii au o relaţie cu anumite învăţături, idei, căi şi ritualuri. Prin Iisus, oamenii pot avea o legătură cu Dumnezeul puterii şi al iubirii. Poţi vorbi cu El şi te va îndruma în viaţă. El nu îţi arată doar o cale de urmat, o filozofie de viaţă sau o religie. Ci te aşteaptă să cauţi să Îl cunoşti, să te bucuri de relaţia cu El şi să ai încredere că te iubeşte chiar în toiul dificultăţilor. „Vedeţi ce dragoste ne-a arătat Tatăl, să ne numim copii ai lui Dumnezeu! Şi suntem.”13

Tocmai L-am chemat pe Isus în viaţa mea (urmează câteva informaţii utile)...

Poate vreau să-L chem pe Isus în viaţa mea; vă rog, spuneţi-mi mai multe despre acest lucru...

Am o întrebare...

(1) Evanghelia după Ioan 8:12 (2) Erwin W. Lutzer, Christ Among Other Gods (Chicago: Moody Press,1994), p. 63 (3) 1 Ioan 3:16 (4) 1 Ioan 4:9 (5) Evanghelia după Ioan 3:16 (6) Evanghelia după Ioan 6:35, 37 (7) Evanghelia după Ioan 14:6 (8) Lutzer, p. 106 (9) Psalmul 145:18 (10) Evanghelia după Ioan 10:10 (11) Apocalipsa 3:20 (12) Evanghelia după Ioan 1:12 (13) 1 Ioan 3:1