CAUTA
Întrebări și răspunsuri
despre viată şi Dumnezeu
despre viată şi Dumnezeu
CAUTA
De Dick Purnell
Dr. Henry Brandt spunea, în revista Collegiate Challenge, că a observat prezenţa unui anumit tipar, a unui sindrom, atunci când cuplurile vin la el pentru consiliere. Aude mereu: „La început, relaţiile sexuale erau extraordinare. După o vreme am început să mă simt aiurea, iar apoi a început să mi se pară aiurea iubitul meu. Ne-am tot încontrat şi ne-am certat, iar până la urmă ne-am despărţit. Acum suntem duşmani.”
Eu numesc asta „sindromul dimineţii următoare”. Atunci ne trezim şi descoperim că nu avem, de fapt, intimitate. Relaţia sexuală nu ne mai satisface şi ajungem să avem ceva ce nu ne doream la început. Am rămas doar două persoane individualiste, care caută propria satisfacţie. Intimitatea şi dragostea adevărată nu pot fi obţinute „instantaneu” şi ne trezim că suntem lipsiţi de echilibru şi în căutarea armoniei.
Viaţa noastră, a tuturor, este alcătuită din cinci părţi esenţiale: fizică, emoţională, mentală, socială şi spirituală. Toate aceste cinci părţi trebuie să conlucreze armonios. Însă, în căutările noastre după intimitate, vrem să găsim soluţia cât mai rapid. Una dintre problemele noastre este că dorim satisfacţie „imediată”. Şi unde o căutăm? În partea fizică, în cea mentală, socială, emoţională sau spirituală? O căutăm în partea fizică. Este mai uşor să ai intimitate fizică cu cineva decât să ai orice alt fel de intimitate. Poţi deveni intim pe plan fizic cu o persoană de sex opus într-o oră sau jumătate de oră, totul depinde de dorinţă! Însă vei descoperi în curând că relaţia sexuală poate fi o alinare doar temporară a unei dorinţe superficiale. Şi că mai există o dorinţă, mult mai profundă, care a rămas tot nesatisfăcută.
Ce vei face când fiorul va dispărea încet-încet? Când, deşi vei avea tot mai multe relaţii sexuale, îţi va plăcea tot mai puţin? Încercăm să explicăm logic situaţia, zicând: „Suntem îndrăgostiţi. Dar cu adevărat îndrăgostiţi.” Însă sentimentul de vinovăţie şi lipsa de satisfacţie nu ne părăsesc. Văd în campusurile din toată America oameni care sunt în căutarea intimităţii, care trec de la o relaţie la alta, tot sperând: „De data asta va merge bine. De data asta voi găsi pe cineva cu care voi avea o relaţie de durată.”
Eu cred însă că ceea ce ne dorim noi cu adevărat nu este o relaţie sexuală, ci intimitate.
Astăzi, cuvântul „intimitate” a dobândit conotaţii sexuale. Însă el înseamnă mult mai mult. Include toate dimensiunile vieţii noastre – atât cea fizică, cât şi cea socială, emoţională, mentală şi spirituală. Intimitatea presupune să-ţi împarţi toată viaţa cu cineva. Nu a simţit fiecare din noi, la un moment dat sau altul, dorinţa de apropiere, de unitate, de a ne împărtăşi viaţa în întregime cu cineva?
Marshall Hodge a scris o carte intitulată Your Fear of Love. În ea spune: „Deşi tânjim după momente când să ne exprimăm dragostea, afecţiunea şi tandreţea, adesea, la momentul critic, ne retragem în noi înşine. Apropierea ne sperie. Ne este teamă de dragoste.” Mai apoi, în aceeaşi carte, Hodge afirmă: „Cu cât te apropii mai mult de cineva, cu atât creşte posiblitatea de a suferi.” Şi tocmai frica de suferinţă este cea care ne împiedică să găsim intimitatea adevărată.
Am ţinut o serie de prelegeri la o universitate din sudul statului Illinois. La sfârşitul uneia, o femeie a venit la mine şi mi-a spus: „Trebuie să vorbesc cu dumneavoastră despre problemele iubitului meu.” Ne-am aşezat pe scaun şi a început să-mi povestească necazurile ei. După câteva clipe mi-a zis: „Acum iau toate măsurile ca să nu mai sufăr niciodată.” La care eu i-am răspuns: „Cu alte cuvinte, iei măsuri ca să nu mai iubeşti niciodată.” Crezând că am înţeles greşit, mi-a zis: „Nu asta am vrut să spun. Numai că nu vreau să mai sufăr. Nu vreau să mai fiu rănită.” I-am răspuns: „Aşa e, nu mai vrei să laşi dragostea în viaţa ta. Fiindcă, vezi tu, nu există dragoste fără suferinţă.” Cu cât ne apropiem mai mult de cineva, cu atât creşte posibilitatea de a suferi.
Din evaluările mele, tu (şi cam 100% din populaţie) ai spune că ai suferit într-o relaţie precedentă. Întrebarea este cum faci faţă acestei suferinţe. Pentru a ne camufla suferinţa, mulţi le dăm oamenilor mesaje oarecum contradictorii. E posibil să le spunem: „Vreau să ne apropiem. Vreau să iubesc şi să fiu iubită… Dar stai puţin, am mai fost rănită. Nu vreau să vorbesc despre subiectul ăsta. Nici nu vreau să aud despre asta.” Şi astfel ne ridicăm nişte ziduri în jurul inimii, ca să ne protejăm de suferinţa pe care ne-ar putea-o provoca oricine ar vrea să intre acolo. Însă zidul acela, care-i împiedică pe oameni să intre, ne ţine şi pe noi blocaţi în noi înşine. Urmarea? Apare singurătatea, iar dragostea şi intimitatea adevărată devin imposibile.
Dragostea nu înseamnă doar emoţii şi, cu atât mai mult, nu înseamnă o emoţie plăcută. Însă societatea noastră a luat concepţia lui Dumnezeu despre dragoste, relaţii sexuale şi intimitate şi a pretins că înseamnă doar emoţii şi sentimente. Însă Dumnezeu descrie dragostea cu lux de amănunte în Biblie, mai ales în cartea 1 Corinteni, capitolul 13. Ca să înţelegi sub toate aspectele cum defineşte Dumnezeu dragostea, dă-mi voie să îţi prezint versetele 4-7 (1 Corinteni 13:4-7) mai jos, în acest mod. Cât de satisfăcut ai fi dacă te-ar iubi cineva aşa cum spune Dumnezeu că ar trebui să fim iubiţi?
Aşa descrie Dumnezeu dragostea pe care vrea s-o avem în relaţiile cu ceilalţi. Vei observa că acest gen de dragoste se concentrează asupra celuilalt şi mai degrabă dăruieşte decât să caute interesul propriu. Şi aici apare problema. Cine poate întruni aceste criterii?
Ca să ne bucurăm de o astfel de dragoste în relaţiile cu ceilalţi, trebuie mai întâi să ne bucurăm de dragostea lui Dumnezeu faţă de noi. Nu poţi arăta mereu cuiva o astfel de dragoste, dacă tu însuţi n-ai fost iubit astfel niciodată. Iar Dumnezeu, care te cunoaşte, care ştie totul despre tine, te iubeşte în mod desăvârşit.
El ne spune prin prorocul Ieremia, din vechime: „Domnul mi Se arată de departe: «Te iubesc cu o iubire veşnică; de aceea îţi păstrez bunătatea Mea.»”1 Aşadar, dragostea pe care ţi-o poartă Dumnezeu nu se va schimba niciodată.
Dumnezeu ne-a iubit atât de mult, încât a îngăduit ca Iisus Hristos să fie răstignit (o formă străveche de execuţie) pentru păcatele noastre, ca să putem fi noi curăţaţi de ele. Citim în Biblie: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.”2 Când ne întoarcem la Dumnezeu şi primim iertarea Sa, atunci începem să ne bucurăm de dragostea Sa.
Dumnezeu ne spune: „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne cureţe de orice nelegiuire.”3 Dumnezeu nu numai că ne iartă păcatele, dar şi uită de ele şi ne curăţă.
Dumnezeu continuă să ne iubească indiferent de situaţie. Adesea, relaţiile se termină când intervine ceva, cum ar fi un accident cu urmări grave sau înrăutăţirea situaţiei financiare. Însă dragostea lui Dumnezeu nu depinde nici de înfăţişarea noastră, nici de cine sau de ce suntem noi.
Din câte se vede, concepţia lui Dumnezeu despre dragoste diferă complet de cea a societăţii în care trăim. Vă puteţi închipui cum ar fi o relaţie cu o astfel de dragoste? Dumnezeu ne spune că e suficient să cerem şi vomprimi iertarea şi dragostea Sa. Ni le dăruieşte. Însă dacă refuzăm darul, ne lipsim singuri de posibilitatea de a găsi adevărata împlinire, adevărata intimitate şi adevăratul scop în viaţă.
Dragostea lui Dumnezeu ne oferă răspunsul. Noi nu trebuie decât să răspundem în credinţă şi cu dăruire. Biblia spune despre Iisus: „Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu.”4 Dumnezeu L-a trimis pe Iisus, singurul Său Fiu, să moară în locul nostru. Dar nu se sfârşeşte totul cu moartea Lui. Fiindcă, după trei zile, a înviat din morţi. Ca Dumnezeu, El este viu astăzi şi vrea să-Şi reverse dragostea în inima ta. Odată ce-L primeşti, vei fi uimit de ce poate face în viaţa ta şi în relaţiile tale cu ceilalţi.
Cuvântul lui Dumnezeu ne spune: „Cine crede în Fiul are viaţa veşnică; dar cine nu crede în Fiul nu va vedea viaţa, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el.”5 Dumnezeu vrea să avem viaţă. Şi nu doar astăzi, ci în veşnicie. Dacă alegem să-L respingem, atunci vom alege să suportăm consecinţele păcatelor, adică moartea şi despărţirea veşnică de El.
Viaţa noastră capătă echilibru atunci când Îl primim pe Iisus Hristos în viaţa noastră şi ne încredem în El. Credinţa în Dumnezeu ne aduce iertarea lui Dumnezeu. Nu mai este nevoie să ne ascundem. Nu mai este nevoie să mergem pe drumul nostru. El este cu noi. Suntem împăcaţi cu El. După ce ne punem încrederea în El şi depindem de El, Hristos vine în viaţa noastră şi avem intimitate cu El. Avem parte de iertarea Sa, care ne curăţă de cele mai grave păcate, de cel mai grav egoism, de cele mai grave probleme pe care le-am avut sau pe care le vom avea vreodată.
Atitudinea lui Dumnezeu faţă de relaţiile sexuale este foarte clară, de la începutul până la sfârşitul Bibliei. Dumnezeu a rânduit relaţiile sexuale strict în cadrul vieţii matrimoniale. Şi asta nu fiindcă vrea să fimnefericiţi, ci fiindcă vrea să ne protejeze sufletul. Vrea să ne dea siguranţă, astfel încât, atunci când ne începem căsnicia, intimitatea noastră să fie înrădăcinată în siguranţa dragostei şi înţelepciunii divine.
Când ne încredinţăm în mâinile lui Iisus Hristos, El ne înnoieşte dragostea şi puterea zi de zi şi astfel avem parte de intimitatea pe care o căutăm. Dragostea pe care ne-o dă Dumnezeu nu se va sfârşi. Nici cu trecerea timpului, nici cu vremurile în continuă schimbare. Dragostea Sa poate uni două persoane, când El Se află chiar în centrul acelei uniri. În cazul unei relaţii de prietenie amoroasă, pe măsură ce vă maturizaţi împreună, atât pe plan spiritual, cât şi social, mental şi emoţional, puteţi avea o relaţie sinceră, intimă şi afectuoasă, care să vă captiveze şi să vă aducă împlinire! Iar când relaţia va culmina cu căsătoria, unirea sexuală va spori negreşit acea temelie pusă înainte.
Îl poţi primi pe Hristos chiar acum, spunând o rugăciune în credinţă. A ne ruga înseamnă a vorbi cu Dumnezeu. El ştie ce e în inima ta şi nu acordă aşa mare atenţie cuvintelor, cât atitudinii din inimă. Iată cum te-ai putea ruga: „Doamne Iisuse, am nevoie de Tine. Îţi mulţumesc că ai murit pe cruce pentru păcatele mele. Îţi deschid uşa vieţii mele şi Te primesc ca Domn şi Mântuitor. Îţi mulţumesc că mi-ai iertat păcatele şi că-mi dai viaţa veşnică. Te rog să iei Tu frâiele vieţii mele şi să mă faci aşa cum vrei să fiu.”
Dacă rugăciunea de mai sus exprimă şi dorinţa ta,spune acum această rugăciune! Dacă îţi pui încrederea în Hristos, El va intra în viaţa ta, aşa cum a promis. Vei începe să ai o relaţie cu El şi aceasta va deveni tot mai apropiată, pe măsură ce Îl cunoşti. Iar când viaţa ta va pivota în jurul lui Hristos, va dobândi încă o dimensiune şi anume cea spirituală, care-ţi va aduce armonie şi împlinire în toate relaţiile cu ceilalţi.
Când vei cunoaşte dragostea pe care ţi-o poartă Dumnezeu şi te vei bucura de ea, atunci vei putea să-i iubeşti pe ceilalţi cu dragostea lui Dumnezeu, ceea ce va duce la o intimitate mai profundă.
| ► | Tocmai L-am chemat pe Iisus în viaţa mea (urmează câteva informaţii utile)… |
| ► | Poate vreau să-L chem pe Iisus în viaţa mea; vă rog, spuneţi-mi mai multe despre acest lucru… |
| ► | Am o întrebare… |
© Richard Purnell. Dick Purnell a fost invitat să vorbească în peste 450 de campusuri studenţeşti. A scris 12 cărţi, printre care Becoming a Friend and Lover, Free to Love Again: Coming to Terms with Sexual Regret.
Note de subsol: (1) Ieremia 31:3 (2) Ioan 3:16 (3) 1 Ioan 1:9 (4) Ioan 1:12 (5) Ioan 3:36
