CAUTA
Întrebări și răspunsuri
despre viată şi Dumnezeu
despre viată şi Dumnezeu
CAUTA
Ai avut vreodată sentimentul că trebuie să fie ceva mai mult? Ceva dincolo de a supravieţui doar? Ceea ce urmează sunt nişte relatări sincere, care ne prezintă opinii cu privire la viaţa reală şi la rolul pe care îl are Dumnezeu în această viaţă.
Poate ai auzit despre acel om al cărui scop în viaţă era să urce pe un anumit munte. Când în cele din urmă a ajuns în vârf, a fost extraordinar de dezamăgit. Nu mai avea unde să se ducă şi ceva lipsea încă din viaţa lui. Este ca şi în cazul jucătorului de fotbal american, care intră în depresie după ce câştigă trofeul ligii.
Experienţa mea din facultate este asemănătoare cu cele relatate mai sus. Până în ultimul an, realizasem tot ceea ce mi se spusese că mă va împlini – eram membru într-o frăţie şi în alte organizaţii din cadrul facultăţii, mă distram la petreceri, luam note decente şi îmi petreceam timpul cu fete de care eram foarte atras.
Am realizat tot ce mi-am pus în gând să fac şi să dobândesc în facultate. Şi totuşi, când am ajuns „pe vârful muntelui”, mă simţeam tot neîmplinit. Ceva încă lipsea şi nu mai aveam încotro să mă îndrept.
Bineînţeles că nimeni nu ştia ce simt – în afară nu arătam acest lucru. Ca o ironie, am simţit că mulţi dintre băieţii din frăţie se uitau cu admiraţie la mine. Poate că îşi doreau ca vieţile lor să se asemene mai mult cu a mea. Nu ştiau cât de neîmplinit mă simţeam.
Totuşi, mai era un grup de băieţi în frăţia noastră. I-am numit „fraierii Bibliei”. Deşi râdeam de ei şi căutam mereu motive să îi condamn, era ceva legat de ei ce nu puteam uita… păreau că nu le lipseşte nimic. Păreau că au acea împlinire reală pe care o căutam eu. Păreau că ştiu care este sensul vieţii.
În vara de după ultimul meu an la facultate, am fost invitat pentru un studiu biblic la o biserică. Fără să ştiu de ce, m-am dus. Cred că eram mai deschis faţă de lucrurile spirituale decât de obicei. Când cineva de acolo a început să ne vorbească din Biblie, am fost uimit. „Stai puţin, chestiile pe care le spune el sunt adevărate.” Am fost copleşit de cât de adevărată era Biblia şi de cât de relevantă părea pentru viaţa mea.
Era ca şi cum Dumnezeu bătea la uşa inimii mele… dar eu nu vroiam încă să-L las înăuntru. Mă tot gândeam că viaţa mea se va schimba şi că prietenii mei vor crede că sunt ciudat. Mi-era frică. Dar cu cât mă gândeam mai mult la acest lucru, cu atât mai mult Dumnezeu mă ajuta să înţeleg că era bine să intru într-o relaţie cu El. Aşa că I-am spus că vreau în mod sincer să intre în viaţa mea.
Este greu de descris ce a urmat apoi. Pot doar să spun că „L-am întâlnit” pe Dumnezeu. Şi când L-am întâlnit, am dscoperit adevărata împlinire. Am simţit o împlinire pe care nu o mai experimentasem niciodată înainte. A fost ca şi cum o părticică goală din adâncul sufletului meu a fost umplută. Am trăit o împlinire care a devenit parte a vieţii mele din acea zi înainte.
Am aflat că experienţa mea nu era unică, ci era ceea ce Iisus Cristos se oferă să facă în viaţa oricui. El a spus (şi încă spune): „Eu sunt Pâinea vieţii. Cine vine la Mine nu va flămânzi niciodată şi cine crede în Mine nu va înseta niciodată”1. Iisus ne oferă o relaţie cu El.
Viaţa încă îşi are urcuşurile şi coborâşurile ei, dezamăgirile şi luptele ei. Dar ceea ce dă sens vieţii mele şi o face plină de mulţumiri este adevărata împlinire pe care am experimentat-o cunoscându-L pe Iisus Cristos.
Când eram copil şi mă uitam la televizor la Vrăjitorul din Oz, era mare sărbătoare. Poate că îţi aminteşti şi tu povestea. Dorothy pleacă din Kansas şi aterizează forţat în Oz, unde, în mod convenabil, o omoară pe vrăjitoarea cea rea şi devine peste noapte celebră. Omagiul şi bunăvoinţa locuitorilor din Oz nu pot împlini dorinţa ei arzătoare: aceea de a fi acasă. Din fericire însă Dorothy nu trebuie decât să meargă la Vrăjitor… minunatul Vrăjitor din Oz. Deci, înainte de a se dezmetici, era deja pe drum împreună cu trei noi tovarăşi, nerăbdătoare să întâlnească această celebritate.
Mai ţii minte ce s-a întâmplat apoi? În locul vrăjitorului bun şi grijuliu, Dorothy şi prietenii ei sunt întâmpinaţi de o voce furioasă şi înfricoşătoare, care, pentru a-şi dovedi aptitudinile, le cere să îndeplinească o sarcină aproape împosibilă: să obţină mătura vrăjitoarei rele.
Cam atât despre minunatul Vrăjitor din Oz.
După mai multe încercări periculoase, Dorothy şi prietenii ei stau din nou înaintea Vrăjitorului din Oz (de data aceasta cu mătura), când căţelul lui Dorothy, Toto, trage cortina pentru a desoperi un bătrânel amabil, care nu semăna deloc cu Vrăjitorul de dinainte.
Copil fiind, pentru mine Dumnezeu era ca acest Vrăjitor din Oz. Credeam că era rău şi furios şi că de fapt ştia foarte puţine lucruri despre mine. Puţinele imagini despre Dumnezeu, pe care le-am văzut în biserică, în copilărie, L-au făcut să pară şi mai distant, din altă lume, de neatins. Moartea Lui pe cruce – o imagine constantă – am înţeles-o ca pe un sacrificiu măreţ, pe care însă părea că l-a făcut cu ezitare. Mă gândeam că ceea ce conta cu adevărat pentru El era modul în care mă purtam şi cât de mult mă ridicam la înălţimea standardelor Lui. Dacă ar fi să mă accepte vreodată, ar trebui să arăt mai întâi că merit acest lucru. După cum îţi poţi imagina, pentru mine Dumnezeu nu era o persoană importantă. Nu aş fi folosit cuvântul minunat pentru a-L descrie pe Dumnezeu.
Apoi, în primul meu an de facultate, toate acestea s-au schimbat. Cortina a fost trasă. Pentru prima dată în viaţa mea, cineva mi-a arătat din Biblie – o carte despre care crezusem întotdeauna că e plină de vorbe goale – cine era cu adevărat Dumnezeu. El nu era mânios sau rău – din contră. Era iubitor şi plin de milă. Ştia că nu pot să trăiesc o viaţă perfectă şi să mă ridic mereu la înălţimea standardelor Sale. În consecinţă, din cauza dragostei Sale măreţe, a devenit acea fiinţă perfectă şi a atins acele standarde în locul meu.
Am învăţat că Iisus Cristos nu a fost exemplul meu, ci înlocuitorul meu. Nu trebuia să imit suferinţele Sale, ci să profit de ele. În moartea Sa pe cruce – despre care am descoperit că a suferit-o de bună voie – au fost judecate păcatele şi greşelile mele. Pe cruce, Dumnezeu Şi-a demonstrat dragostea Sa măreaţă pentru mine. Acolo mi-a arătat cât de bine mă cunoaşte. Acolo m-a acceptat. După cum spune Biblia: „Pe Cel care n-a cunoscut niciun păcat [pe Iisus], Dumnezeu L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să devenim dreptatea lui Dumnezeu în El”2.
Am descoperit că adevărata acceptare se află în Acel cineva din spatele cortinei. Te provoc să tragi cortina, să Îl descoperi pentru tine şi să te gândeşti la oferta Lui de acceptre şi iertare.
Întotdeauna am crezut că viaţa trebuie să aibă sens, deşi nu neapărat în fiecare moment din zi. Adică, câtă semnificaţie este în a spăla hainele? Şi am crezut că viaţa nu trebuie să fie întotdeauna serioasă. Cu toţii avem nevoie de momente în care să ne simţim bine!
Dar viaţa trebuie să fie mai mult decât căutarea plăcerii – în parte pentru că distracţia nu durează. Este aici pentru o clipă, apoi dispare. Autorul Ravi Zacharias a exprimat acest lucru foarte bine: „Dacă viaţa nu are un sens mai larg… atunci nu are forţă motrice, nu are substanţă sau explicaţie”.
Timp de mai mulţi ani am studiat filozofia lui Dostoievsky, a lui Sartre, Nietzsche, Socrate şi mulţi alţii – căutând un scop prioritar şi motivator pentru viaţa mea. La intervale de câteva săptămâni, „încercam” o nouă filozofie pentru a vedea dacă funcţionează. Dar, după ce le-am aplicat situaţiilor actuale din viaţă, toate m-au dezamăgit. Căutarea mea a continuat.
Un corespondent pentru ştiri internaţionale de la revista TIME, Dr. David Aikman, a adus ceva lumină asupra acestui subiect. El are câteva diplome post-universitare, este expert în istoria rusă şi chineză, în afaceri comuniste, a lucrat în mai mult de 30 de ţări, vorbeşte fluent 6 limbi şi este un analist serios al problemelor de viaţă. El a spus: „Fiecare dintre noi are un scop, un motiv pentru care există, pe care nimeni nu ţi-l poate spune, dar pe care îl poţi afla de la Dumnezeu”. Dr. Aikman mi-a recomandat să încep o relaţie cu Iisus Cristos.
Dr. Aikman a spus aşa: „Când am auzit cuvintele lui Iisus [din Biblie], am avut impresia că vorbea inimii mele şi că îmi spunea: «Eu sunt calea spre viaţă. Dacă mă urmezi pe Mine şi dacă faci ce spun Eu, viaţa ta se va schimba»”. Apoi a povestit cum a făcut primul pas în relaţia cu Iisus Cristos, cerându-I să intre în viaţa lui. Dr. Aikman a concluzionat: „Îţi promit… că oricine care face acest prim pas spre Iisus Cristos va avea o viaţă foarte fericită”.
La fel ca Dr. Aikman, şi eu proveneam dintr-un mediu ateu. Şi la fel ca el, am descoperit că afirmaţiile lui Iisus cu privire la Sine erau de-a dreptul unice. Iisus nu i-a îndreptat pe oameni spre filozofia Sa de viaţă, ci i-a îndreptat spre Sine Însuşi. Iisus a spus că ne poate ierta păcatele, că ne poate da pace interioară în mijlocul circumstanţelor dificile şi că ne poate conduce spre o viaţa de libertate.
Am hotărât că, dacă realmente exista un Dumnezeu, aş fi interesată să Îl cunosc. Dar încă eram sceptică. Am discutat şi i-am provocat pe creştinii pe care îi cunoşteam. Vroiam dovezi că Iisus era Dumnezeu. Într-o zi am analizat cu sinceritate dovezile care susţin existenţa lui Dumnezeu şi dumnezeirea lui Iisus şi am fost şocată să descopăr aşa de multe fapte logice şi istorice. Apoi am ştiut că trebuie să iau o decizie. Urma să Îi cer să intre în viaţa mea şi să mă schimbe aşa cum dorea El sau urma să închei acest capitol din viaţa mea şi să refuz să mai iau vreodată în calcul varianta „Dumnezeu”?
După ce am revizuit motivele intelectuale concrete pentru care să cred în Iisus, L-am rugat să intre în viaţa mea. Şi chiar în acea zi s-a încheiat, pentru mine, căutarea unui sens în viaţă.
Mă uimea faptul că puteam avea o relaţie cu Dumnezeu. Vorbeam cu El, iar El îmi arăta că mă ascultă prin circumstanţele pe care le schimba. Apoi, m-a condus spre o carieră care este mult mai vastă şi mai palpitantă decât am visat eu vreodată. I-am pus întrebări, iar El mi-a dat răspunsurile potrivite şi de ajutor din Biblie.
Aceste lucruri nu s-au petrecut doar într-o zi obscură şi furtunoasă. La bază era o relaţie adevărată cu Dumnezeu, de care mă bucuram regulat şi de care încă mă bucur. Şi aceasta nu pentru că eu devenisem o sfântă, ci pentru că Iisus Cristos intră în viaţa oricărei persoane care vrea cu adevărat să-L cunoască şi să-L urmeze.
Dacă Îl urmezi pe Dumnezeu, experimentezi o bucurie profundă. Spre deosebire de orice altceva şi de oricine altcineva, cunoaşterea lui Iisus Cristos a dat un scop real vieţii mele.
Viaţa adevărată este o viaţă plină de împlinire, de acceptare şi de scop. Găsim această viaţă într-o relaţie cu Iisus Cristos. Nimeni din istoria omenirii nu a făcut afirmaţiile pe care le-a făcut Iisus şi numeni nu a adus dovezi atât de importante pentru a le susţine. El a pretins că este Dumnezeu, că poate ierta păcatele şi că este singura cale prin care putem să Îl cunoaştem pe Dumnezeu Tatăl. Iisus a întărit toate aceste afirmaţii prin învierea Sa din morţi. El este cu adevărat cea mai unică persoană care a trăit vreodată… este mai mult decât un mare învâţător.
Biblia ne spune că Iisus a fost Dumnezeu care a devenit om – „Cuvântul a devenit trup şi a locuit printre noi”3. El a fost „reprezentarea exactă a Fiinţei Lui [Dumnezeu]”4. Pe scurt, Iisus Cristos ni L-a descoperit pe Dumnezeu aşa cum este El. Prin urmare, cum începem o relaţie cu El?
Nu începem o relaţie cu Dumnezeu încercând să fim mai buni. El nu vrea să trăim încercând din greu să câştigăm aprobarea Sa. Ai avut vreodată o relaţie cu cineva, în care trebuia să încerci să câştigi aprobarea acelei persoane? Nu este deloc plăcut.
Dumnezeu ne iubeşte cu o dragoste atât de autentică, încât a pregătit El calea pentru ca noi să ne apropiem de El… numai că este o problemă. Păcatul nostru (egoismul arătat prin mânia noastră, prin cuvinte care rănesc, prin nerăbdare, lăcomie, etc) este cel care ne stă în cale şi ne împiedică să intrăm într-o relaţie cu Dumnezeu. Dacă te-ai întrebat vreodată de ce rugăciunile tale nu ajung nicăieri, iată răspunsul. Păcatele nostre ne-au separat de Dumnezeu, care este sfânt.
Deci ce a făcut Dumnezeu pentru ca noi să putem avea o relaţie apropiată cu El? Iisus Cristos („Dumnezeu întrupat”) a luat asupra Lui toate păcatele noastre atunci când a murit de bună voie pe cruce. El a făcut acest lucru pentru ca noi să putem fi pe deplin iertaţi şi acceptaţi înaintea Lui.
Problema noastră este ilustrată de studentul acuzat de o infracţiune. Pedeapsa pentru infracţiunea sa este fie 30 de zile de închisoare, fie o amendă de 1000 de dolari. Studentul nu are nici banii, nici timpul să stea în închisoare. Ştiind acest lucru, judecătorul îşi dă jos haina de judecător, vine în faţa boxei de acuzare şi plăteşte amenda folosind propriul carnet de cec-uri. De ce? Pentru că, fiind un judecător drept, nu poate trece cu vederea ofensa făcută. Dar pentru că este tatăl studentului, alege să plătească el amenda.
Exact aşa a făcut Iisus pe cruce pentru fiecare dintre noi. El a înfăptuit marele sacrificiu, a fost bătut, umilit, biciuit şi crucificat în locul nostru. Acum El ne cere să răspundem sacrificiului Său, invitându-L în vieţile noastre.
El vrea să Îl cunoaştem şi să experimentăm dragostea, bucuria şi pacea Lui. Când Îi cerem să intre în viaţa noastră, primim iertarea Lui şi începem o relaţie cu El, care este menită să dureze o veşnicie. Iisus a spus: „Eu stau la uşă (uşa inimii tale) şi bat. Dacă aude cineva glasul Meu şi deschide uşa, voi intra înăuntru”5.
Dacă aceasta este dorinţa inimii tale acum, îţi sugerez să spui următoarea rugăciune (atitudinea inimii este mai importantă decât cuvintele):
Dragă Dumnezeule, mărturisesc că am păcătuit împotriva Ta. Îţi mulţumesc că la cruce ai luat asupra Ta toate păcatele mele. Vreau să primesc iertarea Ta. Vreu să întru în relaţie cu Tine. Îţi cer să intri în viaţa mea ca Mântuitor şi Domn. Te rog, dă-mi adevărata viaţă care vine numai de la Tine.
Pentru a descoperi mai multe despre sensul vieţii, te rog, citeşte articolul Sursa unei vieţi schimbate sau alte articole de pe acest site.
| ► | Tocmai L-am chemat pe Iisus în viaţa mea (urmează câteva informaţii utile)… |
| ► | Poate vreau să-L chem pe Iisus în viaţa mea; vă rog, spuneţi-mi mai multe despre acest lucru… |
| ► | Am o întrebare… |
Note de subsol: (1) Ioan 6:35 (2) 2 Corinteni 5:21 (3) Ioan 1:14 (4) Evrei 1:3 (5) Apocalipsa 3:20
„Cine-L are pe Fiul are viaţa; cine nu-L are pe Fiul lui Dumnezeu nu are viaţa” (1 Ioan 5:12).
„Tuturor celor care L-au primit, adică celor care cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să devină copii ai lui Dumnezeu” (Ioan 1:12).
„Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât L-a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică” (Ioan 3:16).
„Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni” (Efeseni 2:8-9).
„Dacă este cineva în Cristos, este o creaţie nouă; cele vechi s-au dus; iată că toate lucrurile s-au făcut noi” (2 Corinteni 5:17).
„Viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Cristos pe care L-ai trimis Tu” (Ioan 17:3).
