Observație:acest articol este o continuare a articolului Cine.
Aceasta este ultima parte din seria de articole care a început cu Nu a existat niciodată nimic? și a continuat apoi cu Ceva și cu Cine. Iată mai jos principalele aspecte pe care le-am punctat în aceste studii: (1) Nu a fost niciodată un timp în care să nu fi existat absolut nimic. Dacă ar fi fost așa, nici astăzi n-ar fi existat absolut nimic. Dar ceva există. Tu, de exemplu.
(2) Din moment ce nu a fost niciodată o vreme când să nu fi existat absolut nimic, înseamnă că întotdeauna a existat ceva. Pe acest ceva îl putem numi Eternul ceva. Eternul ceva nu are nici început, nici sfârșit. Nu are nevoi pe care El însuși să nu le poată împlini, poate face orice este posibil să fie făcut și va fi totdeauna superior față de orice lucru pe care îl creează.
(3) Eternul ceva nu este o mașinărie, controlată sau programată de vreo forță din afara Lui. Și din moment ce nu are nevoi, nu va crea din necesitate. Prin urmare, dacă creează ceva, El trebuie să decidă să procedeze astfel. Aceasta înseamnă că Eternul ceva are voință; prin urmare El este personal. Astfel, Eternul ceva trebuie să fie de fapt Eternul (Eternii) Cineva.
Mergând mai departe, ce putem desluși cu privire la Eternul Cineva dincolo de ceea ce s-a spus până acum? (Este necesar să facem trecerea de la „El” [engl. “It”, pentru lucruri, n.tr.] la „El” sau „Ea” [engl. “He” sau “She”, pentru persoane, n.tr.], pentru că Eternul ceva este Eternul Cineva. Am ales să folosim pronumele masculin „El” deși genul nu este relevant pentru discuția noastră).
Din moment ce nu are nicio nevoie pe care El Însuși să nu o poată împlini, Eternul Cineva poate exista independent de orice fel de mediu, pentru că El a existat atunci când nu mai era nimic altceva în afara Sa. Orice mediu există în afara Lui și, de aceea, trebuie creat. Dar tot ce există este Eternul Cineva. Deci probabil că Eternul Cineva este transcendent. Acest lucru înseamnă că El poate exista în afara spațiului și a timpului, deoarece nu este legat de niciunul dintre ele. El a existat dintotdeuna, fiind astfel în afara timpului. Și există fără a avea nevoie de un anumit mediu, fiind astfel în afara spațiului.
Fiind transcendent timpului și spațiului, este posibil ca Eternul Cineva să fie ceea ce noi numim invizibil. Numai acel lucru care ocupă spațiu este vizibil. Dacă ceva se află în afara spațiului, atunci cum poate fi el văzut? În același fel, se pare că Eternul Cineva este invizibil și poate exista fără a avea nevoie de niciun fel ce trup sau formă.
De dragul discuției, să spunem că Eternul Cineva decide să creeze ceva sau, mai degrabă, pe cineva. Eternul Cineva decide să-l creeze pe Altcineva care este în unele privințe asemănător Lui. La fel ca și Eternul Cineva, acest Altcineva va avea o conștiință care reprezintă un aspect necesar al voinței. Prin urmare, Altcineva este o persoană și are voință.
Ce putem spune despre acest Altcineva? Va fi el în afara timpului? Nu. El nu va fi existat în afara timpului. Va avea un început și va fi astfel legat de timp.
Să ne amintim că tot ceea ce creează Eternul Cineva va fi inferior Lui în raport cu timpul și spațiul. Acest lucru nu poate fi evitat în niciun fel. Așadar, chiar dacă Altcineva ar exista pentru totdeauna în viitor, tot ar avea un început în timp. De fapt, existența sa temporală s-ar încadra în existența (infinită) a Eternului Cineva.
Ce putem spune despre spațiu? Va fi acest Altcineva legat de spațiu? Da. Numai Eternul Cineva poate exista independent de orice fel de mediu. Altcineva va avea nevoie de un mediu în care să existe, dar ce mediu? Să tratăm problema spațiului ca și problema timpului. Existența lui Altcineva se încadrează în existența infinită a Eternului Cineva. În mod asemănător, Altcineva va exista în „spațiul” Eternului Cineva. Eternul Cineva transcende spațiul. Așa cum El este oriunde în timp, El este pretutindeni și în spațiu. Prin urmare, când este creat Altcineva, el va exista în timpul și în spațiul Eternului Cineva. Eternul Cineva este mediul în care va exista Altcineva.
Deci acum îl avem pe Altcineva, iar Eternul Cineva există peste tot în jurul lui. Dar avem o problemă. Altcineva nu-L poate vedea pe Eternul Cineva, pentru că Acesta transcede spațiul. El nu ocupă nicio porțiune din spațiu, întrucât El este spațiul întreg. Pentru ca cineva să-L vadă, ar trebui să fie în stare să vadă tot spațiul și tot timpul. Iar acest lucru este imposibil. Așadar, Altcineva nu Îl poate identifica pe Eternul Cineva. Deci ce trebuie să facă Eternul Cineva dacă vrea să fie descoperit de către Atlcineva? Trebuie să „renunțe” la transcendență. Este esențială o anumită netranscendență. Este acest lucru posibil? Da.
Să ne aducem aminte că Eternul Cineva poate să facă orice lucru care ar putea fi făcut. El S-ar putea lăsa descoperit de către Altcineva, adică ar putea să „renunțe” la transcendență. Cum? Noi detectăm prezența altcuiva în lumea noastră prin văz, miros, simț, gust și auz. Dacă Eternul Cineva i-a dat lui Altcineva abilitatea de a vedea sau de a auzi, spre exemplu, atunci El ar putea (1) apărea într-o formă vizibilă, (2) i-ar putea vorbi lui Altcineva sau (3) le-ar putea face pe amândouă simultan. Acestea ar fi două modalități prin care Eternul Cineva S-ar „dezbrăca” de transcendență și ar putea fi descoperit de către Altcineva.
Să ne amintim de faptul că Altcineva este creat. Prin urmare, Altcineva este legat de timp și spațiu. Oricare ar fi natura lui, el va fi identificat în timp și spațiu. De aceea, tot ce trebuie să facă Eternul Cineva este să Își asume acea formă pe care i-a dat-o lui Atlcineva. Acesta este un mod de a Se face observat.
Dar apare o întrebare. Dacă Eternul Cineva renunță la transendență pentru a Se lăsa descoperit, înseamnă că acesta este întregul Etern Cineva? Nu. Ar mai exista mult din Eternul Cineva pe care El nu l-a făcut cunoscut. Cu toate că ar putea dezvălui mai mult cu privire la Sine, întregul Sine - adică El însuși, în toată transcendența Lui - El nu poate fi cunoscut sau înțeles pe deplin de către Altcineva.
În mod interesant, scenariul descris mai sus este exact ceea ce găsim în Biblie. Noi suntem ca acest Altcineva. Suntem legați de timp și spațiu. Dumnezeu însă este Eternul Cineva. El S-a făcut cunoscut în persoana lui Isus Cristos. Pentru a descoperi mai multe, vezi mai jos...
1. Dumnezeu este Eternul Cineva. El a existat dintotdeauna și va continua să existe pentru totdeauna.
Înainte ca să se fi născut munții și înainte ca să se fi făcut pământul și lumea, din veșnicie în veșnicie, Tu ești Dumnezeu (Psalmul 90:2).
Nu știi? N-ai auzit? Dumnezeul cel veșnic, Domnul a făcut marginile pământului. El nu obosește, nici nu ostenește; priceperea Lui nu poate fi pătrunsă (Isaia 40:28).
„Așa vorbește Domnul, Împăratul lui Israel și Răscumpărătorul lui, Domnul oștirilor: Eu sunt Cel dintâi și Cel de pe urmă și nu este alt dumnezeu în afară de Mine” (Isaia 44:6).
Dar Domnul este Dumnezeu cu adevărat, este un Dumnezeu viu și un Împărat veșnic (Ieremia 10:10).
Isus a răspuns: „Adevărat adevărat vă spun că, înainte ca să se fi născut Avraam, Eu sunt” (Ioan 8:58).
Isus Cristos este același ieri, azi și în veci (Evrei 13:8).
„Eu sunt Alfa și Omega, Începutul și Sfârșitul”, zice Domnul Dumnezeu, „Cel ce este, Cel ce era și Cel ce vine, Cel Atotputernic” (Apocalipsa 1:8).
„Eu sunt Alfa și Omega, Cel dintâi și Cel de pe urmă, Începutul și Sfârșitul” (Apocalipsa 22:13).
2. Dumnezeu este invizibil.
Nimeni nu L-a văzut vreodată pe Dumnezeu; singurul Său Fiu, Care este în sânul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut (Ioan 1:18).
Dumnezeu este duh (Ioan 4:24).
A Împăratului veșiciilor, a nemuritorului, nevăzutului și singurului Dumnezeu să fie cinstea și slava în vecii vecilor! (1 Timotei 1:17)
...fericitul și singurul Stăpânitor, Împăratul împăraților și Domnul domnilor, singurul care are nemurirea, care lociuește într-o lumină de care nu te poți apropia, pe care niciun om nu L-a văzut, nici nu-L poate vedea... (1 Timotei 6:15-16).
3. Într-un anumit sens, noi existăm în Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este pretutindeni și, totuși, Dumnezeu se deosebește de noi.
Unde mă voi duce departe de Duhul Tău și unde voi fugi departe de fața Ta? Dacă mă voi sui în cer, Tu ești acolo; dacă mă voi culca în Locuința morților, iată-Te și acolo (Psalmul 139:7-8).
„Dumnezeu, care a făcut lumea și tot ce este în ea, este Domnul cerului și al pământului și nu locuiește în temple făcute de mâini. El nu este slujit de mâini omenești, ca și când ar avea nevoie de ceva, El care dă tuturor viața, suflarea și toate lucrurile. El a făcut ca toți oamenii, ieșiti dintr-unul să locuiască pe toată fața pământului; le-a așezat anumite vremi și a pus anumite hotare locuinței lor, pentru ca ei să-L caute pe Dumnezeu și să se silească să-L găsească bâjbâind, măcar că nu este departe de fiecare dintre noi. Căci în El avem viața, mișcarea și ființa, după cum au spus și unii dintre poeții voștri: «Suntem din neamul Lui»” (Fapte 17:24-28).
4. Orice lucru care ar putea fi făcut, poate fi făcut de Dumnezeu.
„Este oare ceva prea greu pentru Domnul?” (Geneza 18:14).
Dumnezeul nostru este în ceruri; El face ce-I place (Psalmul 115:3).
„Eu sunt Dumnezeu și nu este niciunul ca Mine. Eu am vestit de la început ce are să se întâmple și cu mult înainte ce nu este încă împlinit. Eu zic: «Hotărârile Mele vor rămâne în picioare și Îmi voi aduce la îndeplinire toată voia Mea»” (Isaia 46:9-10).
„La Dumnezeu toate lucrurile sunt posibile” (Matei 19:26).
„Nimic nu este imposibil pentru Dumnezeu” (Luca 1:37).
5. Dumnezeu Se poate face cunoscut. El Se poate descoperi pe Sine, luând chip de om.
La început era Cuvântul și Cuvântul era cu Dumnezeu... Cuvântul a devenit trup și a locuit printre noi (Ioan 1:1, 1:14).
Ce era de la început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noștri, ce am privit și ce am pipăit cu mâinile noastre, aceea vă vestim cu privire la Cuvântul vieții, pentru că viața a fost arătată, iar noi am văzut-o și mărturisim despre ea și vă vestim viața veșnică, viață care era la Tatăl și care ne-a fost arătată (1 Ioan 1:1-2).
El [Isus Cristos] este chipul Dumnezeului cel nevăzut, cel întâi născut din toată zidirea. Pentru că prin El au fost făcute toate lucrurile care sunt în ceruri și pe pământ, cele văzute și cele nevăzute: fie scaune de domnii, fie dregătorii, fie domnii, fie stăpâniri. Toate au fost făcute prin El și pentru El (Coloseni 1:15-16).
El [Fiul] este oglindirea slavei lui Dumnezeu și reprezentarea exactă a ființei Lui (Evrei 1:3).
Să aveți în voi gândul care era și în Cristos Isus. Măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuși El nu a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-a dezbrăcat pe Sine însuși și a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor. La înfățișare a fost găsit ca un om, S-a smerit și S-a făcut ascultător până la moarte și încă moarte de cruce (Filipeni 2:5-8).
6. Atunci când ia chip omenesc, acesta este Dumnezeu, deși nu este Dumnezeu în totalitatea Sa.
„Tatăl este mai mare decât Mine” (Ioan 14:28)
„Eu și Tatăl suntem una” (Ioan 10:30)
„Oricine M-a văzut pe Mine L-a văzut pe Tatăl” (Ioan 14:9)
Ai vrea să Îl cunoști pe acest Dumnezeu? Dacă da, află cum...