Gândeşte-te la un ciocan. El a fost făcut să bată cuie. Acum, imaginează-ţi că ciocanul nu este folosit niciodată. Nu face altceva decât să stea în lada de unelte. Ciocanului nu îi pasă.

Dar acum imaginează-ţi că acest ciocan are suflet şi o conştiinţă. Zilele trec, iar ciocanul rămâne în ladă. Are un sentiment ciudat, dar nu ştie exact de ce. Ceva lipseşte, dar nu ştie ce anume.

Apoi, într-o zi cineva îl ia din cutia cu unelte şi se foloseşte de el ca să rupă nişte crengi pentru focul din şemineu. Cicanul se simte însufleţit. Ciocanului îi place să fie ţinut în mână, să fie mânuit şi să lovească crengile. Dar la sfărşitul zilei tot se simte neîmplinit. Ceva tot lipseşte.

În zilele următoare el este folosit mai des. Îndreaptă un capac de roată, sparge o placă de beton, fixează la loc piciorul unei mese. Cu toate acestea, nu se simte împlinit. Prin urmare doreşte să aibă şi mai multă activitate. Vrea să fie folosit cât mai mult cu putinţă la bătut, crestat şi spart lucruri. Se gândeşte că nu a făcut suficient de multe lucruri ca acestea pentru a fi împlinit. El crede că soluţia pentru lipsa lui de împlinire este să petreacă mai mult timp în aceste lucrări.

Într-o zi cineva se foleseşte de el să bată un cui. Deodată sufletul ciocanului se luminează. Acum înţelege pentru ce a fost creat. El a fost creat să bată cuie. Toate lucrurile la care a fost folosit înainte pălesc în comparaţie cu acesta. Acum ştie ce căuta sufletul lui de ciocan de aşa multă vreme.

-Noi suntem creaţi după chipul lui Dumnezeu pentru a avea o relaţie cu El. Singurul lucru care ne va satisface deplin sufletele este să fim în relaţie cu Dumnezeu. Până când nu ajungem să-L cunoaştem pe Dumnezeu, putem avea multe experienţe frumoase, dar nu ne vom găsi niciodată adevărata menire. Poate că am fost folosiţi pentru nişte scopuri nobile, dar nu am fost folosiţi pentru acel scop pentru care am fost creaţi, pentru acel scop prin care vom găsi cea mai mare împlinire. Augustin a rezumat acest lucru astfel: „Tu [Dumnezeule] ne-ai creat pentru Tine, iar inimile noastre vor rămâne neliniştite până când nu îşi vor găsi odihna în Tine”.

O relaţie cu Dumnezeu este singurul lucru care ne va potoli dorul sufletului. Iisus Cristos a spus: „Eu sunt Pâinea vieţii. Cine vine la Mine nu va mai flămânzi niciodată şi cine crede în Mine nu va înseta niciodată”. Până când nu ajungem să Îl cunoaştem pe Dumnezeu, suntem flămânzi şi însetaţi. Încercăm să „mâncăm” şi să „bem” tot felul de lucruri pentru a ne satisface foamea şi setea, numai că acestea rămân nepotolite.

Suntem ca acel ciocan. Nu ne dăm seama ce va pune capăt sentimentului de goliciune, lipsei de împlinire din vieţile noastre. Corri Ten Boom a descoperit că Dumnezeu ne poate satisface deplin chiar şi în mijlocul unui lagăr nazist: „Fundamentul fericirii noastre era că ne ştiam ascunşi cu Cristos în Dumnezeu. Puteam avea credinţa în dragostea lui Dumnezeu… Stânca noastră este mai puternică decât cel mai adânc întuneric”.

De obicei, când Îl ţinem pe Dumnezeu la distanţă, încercăm să ne găsim împlinirea în alte lucruri, dar ele nu ne satură niciodată. Continuăm să „mâncăm” şi să „bem” tot mai mult, înşelându-ne că „mai mult” este răspunsul la problema noastră. În cele din urmă, tot nu ne simţim împliniţi.

Cea mai mare dorinţă a noastră este să Îl cunoaştem pe Dumnezeu şi să avem o relaţie cu El. De ce? Pentru că aşa am fost creaţi. Ai bătut vreun cui până acum?

Pentru a afla mai multe despre acest subiect, citeşte articolul Adevărata viaţă.

Cum să începi o relaţie cu Dumnezeu

Am o întrebare...

Trimite această pagină unui prieten