Acest articol este o continuare la articolul Nu a existat niciodată nimic?

Dacă ar fi existat vreodată un timp în care să nu fie absolut nimic, nici astăzi n-ar fi existat absolut nimic. Din moment ce există ceva (tu, de exemplu), înseamnă că nu a existat niciodată un timp în care să nu fie absolut nimic. Dacă ar fi fost aşa, tu nu ai citi acest articol acum. Nici astăzi nu ar fi existat nimic. Prin urmare, nu a existat niciodată un timp în care să nu fi fost absolut nimic. De aceea, întotdeauna a existat ceva. Dar ce anume? Dacă ne întoarcem la început de tot, ce a fost acel Ceva care trebuie să fi existat? A fost mai mult decât un Ceva sau doar unul? Şi, privind prin prisma a ceea ce există astăzi, cum arăta acel Ceva?

Haideţi să analizăm mai întâi problema cantităţii. Să ne aducem din nou aminte de încăperea noastră mare, întunecoasă şi închisă ermetic. Imaginează-ţi că înăuntru sunt zece mingi de tenis. Indiferent cât de departe ne putem întoarce în timp, nu a existat nimic decât aceste zece mingi de tenis. Ce se întâmplă mai departe? Să spunem că aşteptăm un an întreg. Ce se află în încăpere? Numai zece mingi de tenis, nu-i aşa? Pentru că nu există nicio altă forţă. Şi noi ştim că zece mingi de tenis obişnuite – indiferent de cât de mult timp trece – nu pot da naştere unor mingi noi sau oricărui alt lucru, de altfel.

Bine, să spunem că au fost doar şase mingi de tenis în încăpere la început. S-ar schimba situaţia? Nu, deloc. Bine, dar dacă au fost un milion de mingi de tenis? Nicio deosebire. Tot ce avem în încăpere sunt mingi de tenis, indiferent cât de multe sunt. Ceea ce descoperim este că importantă nu este cantitatea. Dacă ne întoarcem la începutul tuturor lucrurilor, găsim că nu cantitatea acelui Ceva care trebuie să fi existat este importantă. Sau să fie?

Îndepărtează mingile de tenis. În încăpere avem acum un pui de găină. Aşteptăm un an. Ce găsim în încăpere? Un singur pui, nu-i aşa? Dar dacă am avea o găină şi un cocoş? Dacă aşteptăm un an, ce găsim? Încă vreo câţiva pui! Deci cantitatea este importantă DACĂ în încăpere se găsesc cel puţin două lucruri care să-l producă pe al treilea. Găină + cocoş = pui. Dar cantitatea nu este importantă dacă vorbim despre cel puţin două lucruri care nu pot produce un al treilea. Minge de tenis + minge de fotbal = nimic.

Aşadar, importantă nu este cantitatea, cât calitatea. Ce calităţi posedă acel Ceva? Poate da el naştere altor lucruri? Să ne întoarcem la puii noştri, dar să fim foarte exacţi, întrucât acesta ar fi şi cazul la începutul începuturilor. În încăpere avem o găină şi un cocoş. Ei se află în locuri diferite ale încăperii, suspendaţi în nimic. Vor produce ei alţi pui? Nu. De ce? Pentru că nu există un mediu prielnic. Nu există nimic altceva în încăpere decât găina şi cocoşul. Ei nu au aer pe care să-l respire sau în care să zboare, nu au pământ pe care să meargă şi nici o substanţă cu care să se hrănească. Nu pot mânca, nu pot merge, nu pot zbura şi nu pot respira. Mediul în care se găsesc nu este decât nimic absolut. Prin urmare, nu avem nici pui. Puii nu pot exista şi nu se pot reproduce fără un anumit mediu. Într-un mediu potrivit, ar putea da naştere altor pui. Iar într-un mediu care are un efect dăunător asupra lor, poate s-ar putea – deşi pare absurd – schimba în timp într-un alt fel de pui. Ceva de genul unei vidre sau al unei girafe.

Deci avem o încăpere fără mediu. De aceea avem nevoie de Ceva care să existe independent de mediu. Ceva care să nu aibă nevoie de aer, de hrană sau de apă pentru a supravieţui. Aceasta ar descalifica orice vietate prezentă de pe pământ. Dar ce putem spune despre lucruri neînsufleţite? Este adevărat că ele nu au nevoie de un mediu, însă ne-am afla în aceeaşi situaţie în care am fost cu mingile de tenis. Materia neînsufleţită nu produce nimic. Să spunem că, în loc de zece mingi de tenis, ai un miliard de molecule de hidrogen. Ce se întâmplă atunci? În timp, nu vei avea nimic mai mult decât un miliard de molecule de hidrogen.

Dacă tot vorbim despre materie moartă, să analizăm şi de ce avem nevoie pentru ca aceasta să existe. Ai auzit vreodată de Supercollider? Cu ani în urmă, guvernul (american, n.tr.) s-a angajat într-un proiect prin care să creeze materie. S-a construit un tunel subteran lung de kilometri, în care atomii urmau să circule cu o viteză supersonică şi să se ciocnească apoi unii de alţii pentru a crea o particulă foarte mică. Toate acestea pentru cea mai mică şi mai microscopică bucăţică de materie. Ce ne spune acest lucru? Că ilustraţia noastră cu cele zece mingi de tenis nu este nici pe departe la fel de uşoară precum sună. Ar fi necesară o cantitate EXTRAORDINARĂ de energie doar pentru a produce o singură minge de tenis din nimic. Şi tot ce avem este nimicul. Încăperea nu are absolut nimic în ea.

Prin urmare, acel Ceva care a existat la început trebuie să poată exista independent de orice altceva. Trebuie să fie autosuficient în totalitate. Pentru că era singur la început. Şi nu avea nevoie de niciun mediu în care să existe.

În al doilea rând, acel Ceva care a existat la început trebuie să aibă capacitatea de a crea altceva n afara Sa. Pentru că, dacă nu poate, acel Ceva ar fi tot ce există şi astăzi. Dar astăzi există şi altceva. Tu, de exemplu.

În al treilea rând, pentru a produce altceva – din nimic – este necesară o cantitate incredibilă de energie. Prin urmare, acel Ceva trebuie să aibă la dispoziţie o putere foarte mare. Dacă noi avem nevoie de kilometri întregi de tunel şi de toată energia pe care o putem obţine doar pentru a produce cea mai mică particulă, de câtă energie este nevoie pentru a produce materia din Univers?

Să ne întoarcem la încăperea noastră. Să spunem că avem o minge de tenis foarte specială înăuntru. Ea poate produce alte mingi de tenis. Are atâta putere şi energie. Este pe deplin autosuficientă, nu are nevoie de nimic altceva pentru a exista, fiindcă Ea este tot ce există. Această minge de tenis este Eternul ceva. Să spunem că mingea de tenis produce o altă minge de tenis. Dacă le raportăm la TIMP, spre exemplu, care dintre cele două va fi mai importantă? Mingea 1. Ea este Eternul ceva. Ea a existat dintotdeauna. Mingea 2, pe de altă parte, a venit în existenţă atunci când a fost produsă de Mingea 1. Deci, în raport cu timpul, una este finită, cealaltă este infinită.

Care dintre cele două va fi mai imporantă în raport cu PUTEREA? Din nou, Mingea 1. Ea are capacitatea de a produce Mingea 2 din nimic – ceea ce înseamnă că are capacitatea şi de a o distruge. Deci Mingea 1 are mult mai multă putere decât Mingea 2. De fapt, Mingea 2 trebuie să depindă tot timpul de Mingea 1 pentru însăşi existenţa sa.

Dar dacă Mingea 1 împarte ceva din puterea sa cu Mingea 2 – suficientă încât să distrugă Mingea 1? Atunci Mingea 2 ar fi mai importantă, deoarece Mingea 1 ar înceta să existe, nu-i aşa? Există aici o problemă. Dacă Mingea 1 ar împărţi ceva din puterea sa cu Mingea 2, ar fi tot puterea Mingii 1. Întrebarea care se pune este dacă Mingea 1 şi-ar putea folosi puterea pentru a se distruge pe sine. Mai întâi, pentru a-şi folosi puterea, Mingea 1 trebuie să existe. În al doilea rând, Mingea 1 este atât de puternică, încât orice lucru care ar putea fi făcut, poate fi făcut numai de ea. Dar nu este posibil ca Mingea 1 să înceteze să existe, de aceea ea nu poate pune capăt propriei existenţe. Mingii 1 nu-i poate fi luată înapoi existenţa, întrucât ea nu a fost adusă în existenţă. Mingea 1 a existat dintotdeauna. Ea este Eternul ceva. Este existenţa. Este viaţa, viaţa infinită. Pentru ca Mingea 1 să fie distrusă, ar trebui să existe ceva şi mai mare. Dar nu există nimic mai mare decât ea şi nici nu ar putea exista vreodată. Ea există fără a avea nevoie de altceva. De aceea, ea nu poate fi schimbată de nicio forţă exterioară. Ea nu poate avea sfârşit, pentru că nu are început. Aşa este ea şi acest lucru nu poate fi schimbat. Ea nu poate înceta să existe, deoarece EXISTENŢA este însăşi natura sa. În acest sens, ea este incoruptibilă.

Ceea ce observăm este aceasta: acel Ceva de la început va fi întotdeauna mai mare decât acel Altceva pe care îl creează. Ceva există prin sine. Altceva are nevoie ca Ceva să existe. Astfel, Altceva are nevoi. De aceea, Altceva îi este inferior lui Ceva şi îi va fi întotdeauna, pentru că Eternul ceva nu are nevoie de altceva.

Ceva ar putea crea Altceva care să fie în anumite privinţe ca el, dar – indiferent de ce anume – Altceva va fi întotdeauna diferit de Ceva în alte privinţe. Eternul ceva va fi întotdeuna mai mare în raport cu timpul şi puterea. Astfel, Eternul ceva nu poate crea ceva identic cu Sine. Numai el a existat dintotdeauna. Numai el poate exista independent de altceva.

Vrei să afli mai multe despre Eternul ceva? Vezi Cine.

Cum să începi o relaţie cu Dumnezeu

Am o întrebare...